Ce puteam câştiga prin prezenţa la Varşovia

Preşedintele Băsescu a renunţat să mai meargă la întâlnirea liderilor din Europa Centrală şi de Sud-Est, care are loc la Varşovia - în prezenţa preşedintelui SUA, Barack Obama –, din cauza prezenţei la summit a liderului entităţii kosovare, pe care România nu o recunoaşte ca stat. Pierde sau câştigă România din această politică? Andrei Ţărnea arată ce s-a pierdut la Varşovia şi cum se pot îmbina principiile şi int

vezi şi:
Oana Popescu: Ce greşim în chestiunea Kosovo
Iulian Chifu: De ce insistăm să nu recunoaştem Kosovo

Cadrul în care se întâmplă reuniunea de la Varşovia este important. Pentru România ea vine după reuniunea G8 de la Deauville, dar şi după ce am încheiat procedurile legate de instalarea pe teritoriul naţional a unei componente a scutului american anti-rachetă. Această din urma evoluţie e o parte semnificativă dintr-un proces de durată legat de obţinerea unui ansamblu de garanţii durabile de securitate şi, în contrapondere, un ansamblu de contribuţii pe termen lung ale României.

Dacă G8 s-a concentrat în mod natural asupra celor două probleme presante: situaţia din Africa de Nord şi Orientul Apropiat, respectiv guvernanţa economică şi mandatul la FMI, reuniunea de la Varşovia vine ca o completare necesară a turneului european al preşedintelui american. Ea subliniază importanţa pe care SUA şi administraţia Obama o acordă în continuare regiunii Europei Centrale şi de Răsărit şi spaţiului estic şi nu doar celui mediteranean, care ocupă manifest imaginaţia publicului în această perioada.

Acestea fiind spuse, pentru România mesajul acesta de angajament constant al SUA faţă de regiunea noastră de referinţă este deosebit de important. Nu doar din punct de vedere al securităţii imediate ci mai ales al aşezării strategice a regiunii. Este o confirmare pe care o aşteptam şi pentru care investim constant efort şi resurse instituţionale şi umane semnificative, din Libia până în Afganistan. Este un volet fără de care apartenenţa la NATO şi UE sunt importante dar incomplete ca instrumente pentru un cadru predictibil şi stabil de securitate şi dezvoltare pentru România. Din această raţiune este important să fim parte din această conversaţie strategică.

De altfel, Institutul Aspen România este prezent la Varşovia într-o componentă dedicată societăţii civile. Contextul acestei întâlniri este ceea ce-i dă rolul simbolic: vizita preşedintelui Obama, preşedinţia europeană a Poloniei şi reuniunea G8 în Franţa. Conectarea României la acest dialog SUA - Europa - regiune este evident parte integrantă a interesului său fundamental.

Recunoaşterea Kosovo şi interesul României

În ceea ce priveşte problematica Kosovo, personal cred că subiectul este depăşit în acestă formulă de abordare duală recunoaştere-nonrecunoaştere. Dacă mă uit doar la dimensiunea juridică, ca om cu o diplomă de drept internaţional public, nu pot decât să constat că poziţia noastră de principiu este consecventă cu o tradiţie de “lectură” a dreptului internaţional în materie de suveranitate şi recunoaşterea statelor. Este o tradiţie la care România a contribuit încă înainte de război şi e normal ca aceasta să aibă relevanţă. Ea influenţează ansamblul poziţiilor noastre legate de relaţii internaţionale.

Pe de altă parte, există şi o dimensiune de practică a relaţiilor internaţionale care este pragmatică şi porneşte de la interese strategice şi poziţionare în raport cu evoluţiile din regiune şi aliaţii României. Între ceea ce facem ca principiu şi ceea ce facem ca interes trebuie să existe o coerenţă. Pornind de la raţionamentul care a dus iniţial la poziţia noastră privind Kosovo, putem să avem o poziţie distinctă şi clar exprimată legată de lucruri, de altfel fundamentale, cu care nu suntem de acord. Cred însă că soluţia pentru Balcani, şi în acest sens pentru Kosovo, Serbia şi în sens larg stabilitatea şi securitatea regiunii stă în integrarea ansamblului regiunii în UE şi NATO.

Pentru România conectarea fără hiatusuri cu regiunea sudului Europei rămâne o prioritate strategică. Între aceste două poziţii nu poate să existe o poziţie care le face ireconciliabile. Un impas etern care să împiedice apartenenţa ansamblului regiunii Balcanilor la UE şi NATO nu este în interesul nostru. După aderarea Albaniei şi Croaţiei la NATO s-a făcut un pas important în sensul integrării. Evoluţia relaţiilor Serbiei cu cele două instituţii are să fie cert mai bună după arestarea generalului Mladici. În acest context România susţine o soluţie integrativă pentru ansamblul regiunii Balcanilor şi nu trebuie să piardă nici o ocazie pentru a o afirma şi susţine. În concluzie, decizia vis-à-vis Kosovo nu trebuie să împieteze şi să limiteze nimic din dinamica relaţiilor României cu aliaţii sai.
 
Recunoaşterea Kosovo de către SUA şi majoritatea statelor UE a urmat o altă logică de drept decât poziţia susţinută de România. Avem concluzii şi decizii diferite pentru că ne uităm, juridic vorbind, la două dimensiuni distincte. Se afirmă că este o situaţie specială, unică, în care nu se poate crea precedent juridic cu implicaţii pentru suveranitatea teritorială şi autodeterminare în limitele acceptate ale dreptului internaţional.

Noţiuni privind dreptul umanitar, care nu erau tratate ca atare în momentul în care au fost formulate principiile de drept la care România face referire, sunt centrale poziţiei SUA şi statelor membre UE care au recunoscut Kosovo. Ieşirea din acest impas aparent depinde de relaţia Serbiei cu UE şi NATO şi cred că vom avea o asemenea evoluţie favorabilă, care să ne permită să nu relativizăm importanţa principiilor şi intereselor noastre, în paralel cu o noua realitate în teren. Capacitatea noastră de convingere şi până la urmă de influenţare a opiniilor şi poziţilor aliaţilor României depinde profund de modul în care purtăm permanent dialogul cu aceştia. Acesta nu cere o renunţare sau relativizare a poziţiilor, dar cere prezenţă şi angajare.

Andrei Ţărnea este director executiv al Aspen Institute România.