De ce insistăm să nu recunoaştem Kosovo

Pierde sau câştigă România din obstinaţia de a nu avea niciun fel de legătură cu Kosovo, a cărui independenţă este recunoscută de mai toată lumea? Profesorul Iulian Chifu a explicat pentru FP România motivele Bucureştiului de a nu recunoaşte statalitatea Kosovo.

Preşedintele Băsescu a renunţat să mai meargă la întâlnirea liderilor din Europa Centrală şi de Sud-Est, care are loc la Varşovia - în prezenţa preşedintelui SUA, Barrack Obama – din cauza prezenţei la summit a liderului entităţii kosovare, pe care România nu o recunoaşte ca stat.

Ne întrebăm încă o dată: nerecunoaşterea independenţei Kosovo ne costă mai mult decât face?

Nu este cazul. Ca orice ţară mică şi medie, singurul aliat în context intrenaţional rămân principiile şi dreptul internaţional. Rectilinitatea în aprecierea acestor reguli are un efect pozitiv de credibilitate şi predictibilitate faţă de parteneri. Nerecunoaşterea Kosovo până la soluţionarea chestiunii de către capitala purtătoare a suveranităţii recunoscute, Belgrad, este în propriul nostru interes, şi nu trebuie judecată în termeni de sprijin acordat Serbiei sau de nealiniere la proiecte susţinute de Occident – SUA şi ţările europene. Mai mult, pârghii pentru a aborda Serbia şi negocierile aferente nu pot veni, în contextul sprijinului pentru soluţionarea chestiunii la nivelul comunităţii internaţionale, decât în acest fel, iar poziţiile celor două părţi – statul suveran şi capitala regiunii Kosovo – pot interveni exact cu eforturile apropiaţilor celor două părţi, inclusiv România şi SUA.

Mai poate fi Kosovo precedentul, separatist, de care se tem România şi Slovacia?

Kosovo este precedentul de care se tem nu numai România şi Slovacia, ci şi SUA şi statele europene care au recunoscut statul. În ciuda faptului că juridic suntem în condiţii specifice – genocid, urmat de o intervenţie umanitară a comunităţii internaţionale, ulterior de eliminarea capabilităţilor armatei sârbe a lui Slobodan Miloşevici care a executat masacrul –, Rusia a utilizat deja acest “precedent” – fapt respins de toată comunitatea internaţională – în Georgia, după ocuparea Osetiei de Sud şi Abhaziei, recunoaşterea unilaterală a independenţei acestor două entităţi şi alipirea lor practică la Rusia prin asumarea pazei “frontierelor” interne ale Georgiei de către FSB şi militarizarea regiunilor Georgiei cu armament cu care se poate distruge Georgia în întregime şi rutele Est-Vest ale energiei – petrol şi gaze.

Astăzi vehemenţa în tratarea acestui al doilea precedent – un stat în Europa care invadează un vecin, recunoaşte regiunile ocupate drept state independente şi le alipeşte – nu mai este vizibilă la marii actori ocupaţi de resetarea relaţiilor cu Rusia sau de vânzare a echipamentelor militare către aceasta, sau şi mai mult, de controlarea fluxurilor continue de gaze în beneficiul propriei economii.

Kosovo nu era vecin al SUA, iar recunoaşterea nu avea nimic de a face cu ocuparea de teritorii sau modificarea frontierelor în Europa – contrar tuturor prevederilor CSCE/OSCE, Pactului de la Paris pentru o nouă Europă, declaraţiei finale a summitului OSCE de la Istanbul, şi regulilor securităţii europene. Fără a blama exclusiv Kosovo, el a devenit – vrem nu vrem, am acceptat-o sau nu, seamănă sau nu – un precedent real, pentru că a fost valorificat deja astfel de unii actori, cei care au contestat chiar recunoaşterea independenţei iniţial.

În condiţiile acestei strânse relaţii cu Belgradul, de ce ne este atât de greu să îmbunătăţim soarta culturală a românilor din Serbia?

Asta ţine de diplomaţie, interes, coerenţă, dar şi acţiuni trecute ale României. Separarea românilor de vlahi ca minoritate aparţine, cu gafe pe linie, şi unor deputaţi pe la Consiliul Europei – care au blocat unificarea – şi unor europarlamentari, şi MAE, şi fostului Departament pentru Românii de Pretutindeni, în alte etape trecute.

Este relaţia cu Serbia atât de profitabilă încât să merite sacrificarea relaţiilor normale cu alte state? S-ar deteriora complet şi ireversibil cooperarea cu Serbia în cazul recunoaşterii Kosovo?

Nu are legătură cu Serbia direct şi cu dividendele de acolo. Cum subliniam mai sus, are legătură cu principiul, cu comportamentul şi valorile apărate de România. Ţine de interesele noastre, nu de relaţia cu Serbia, care a fost valorificată relativ prost în ultima vreme.

Iulian Chifu este este directorul Centrului de Prevenire a Conflictelor şi Avertizare Timpurie din Bucureşti. Este conferenţiar universitar, profesor la disciplinele Analiză de Conflict, Decizia în criză, Crisis management în UE din cadrul Departamentului Relaţii Internaţionale a SNSPA Bucureşti.