Comisia Europeană a decis să înceapă procedura de sancţionare a Franţei în cazul romilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding, a declarat miercuri că "am decis să lansăm o procedură de infringement" împotriva Franţei pentru nerespectarea legislaţiei europene în cazul repatrierilor romilor.

Comisia Europeană spune că Franţa nu respectă directiva din 2004 privind libera circulaţie în Uniunea Europeană. Parisul ar putea primi o condamnare la Curtea Europeană de Justiţie (CEJ).

Ce a spus Comisia Europeană:
     • În acest moment, Comisia consideră că Franţa nu a transpus încă Directiva. De aceea, Comisia a decis azi să trimită o notificare Franţei în care îi cere intrarea în legalitate.
     • Comisia va continua dialogul cu Franţa şi va trimite o scrisoare către autorităţile franceze cu întrebări detaliate privind aplicarea legislaţiei.
     • În acelaşi timp, Comisia analizează situaţia tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, să vadă dacă este nevoie de alte proceduri de infringement.
     • În aprilie 2011, Comisia va prezenta un plan de lucru al Uniunii Europene privind strategiile de integrare a romilor.

Comunicatul oficial al Comisiei Europene e aici.

Etapele procedurii de infringement

Procedura de infringement e principalul mijloc pe care îl are la dispoziţie Comisia Europeană pentru sancţionarea unui stat care nu respectă dreptul european. Procedura poate să dureze mai mulţi ani.

Prima etapă: atenţionarea statului în cauză. Comisia Europeană transmite statului o notificare privind o problemă de aplicare a dreptului Uniunii Europene. Daca statul incriminat reintră in legalitate, procedura se inchide. Daca nu, procedura continuă.

Pasul doi: Juriştii Comisiei Europene dau statul în judecată la Curtea Europeană de Justiţie, cu sediul la Luxemburg, care are posibilitatea să decidă sancţiuni. Dacă statul incriminat e gasit nevinovat, procedura se inchide. Daca nu, procedura continuă.

Pasul trei. Statul vinovat e penalizat cu o amendă. Procedura se inchide.

Europa, la vânătoare de ţigani. La propriu

VIDEO Mii de oameni din Europa protestează împotriva politicii de expulzare a ţiganilor, impusă de Sarkozy

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite