BBC: "Sistemul sanitar românesc este în prag de colaps"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lipsa de finanţare a sistemului sanitar şi emigrarea personalului medical ar putea creşte riscurile pentru pacienţii români. România are cele mai mici cheltuieli cu sistemul de sănătate din UE, iar din cauza recesiunii, intenţionează să cheltuiască şi mai puţin, titrează canalul britanic BBC.

BBC aminteşte de cazul din mai al unui băieţel dintr-un sat românesc, care a murit din cauza unei infecţii severe la spitalul din Slatina, unde fusese internat cu o fractură.

Moartea acestuia arată cât de bolnav este sistemul medical din România, relatează canalul britanic BBC.

Fantoma lui ne bântuie. Cred că acest copil a fost victima sistemului. Dar noi suntem sistemul şi toate eşecurile noastre se reflectă în astfel de cazuri, afirmă medicul Romeo Stănculescu, noul director al spitalului din Slatina.

Citiţi şi:

Coplata în sistemul de sănătate: cât şi cum vom plăti

Forbes. Reţetă pentru sistemul de sănătate românesc: privatizarea

Spitale ca acesta au datorii mari în România. Uneori, ele îşi pot permite doar să plătească unele medicamente sau materiale medicale de care au nevoie. Adeseori, acestea rămân fără lucrurile de bază, cum ar fi antibiotice sau faşă.

Postul britanic aminteşte de faptul că ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a primit un buget mai mic decât orice alt Minister al Sănătăţii din UE, respectiv doar 3,6% din PIB, mai puţin de jumătate din cât alocă Marea Britanie şi o treime din bugetul sănătăţii din Germania.

Ministrul nu consideră însă că sistemul este în pragul colapsului, subliniază BBC.

Nu l-aş descrie drept colaps, ci mai degrabă ca o situaţie foarte dificlă pentru moment - o răscruce în 2010, a declarat el.

Trebuie să găsim drumul corect care să ne scoată din aceste probleme, a adăugat ministrul. Un ministru al Sănătăţii petrece în funcţie în România aproximativ opt luni, comentează BBC.

Am avut 19 miniştrii ai Sănătăţii, în ultimii 20 de ani. Unii dintre ei au început ceva dar nu au avut timp să vadă rezultatele, că un alt ministru, cu o strategie diferită i-a urmat în funcţie, recunoaşte Cseke.

Attila Cseke a transferat, în iulie, controlul majorităţii spitalelor consiliilor locale. Aceasta a fost o mişcare controversată, de la care ministrul aşteaptă să aducă mai mulţi bani în spitale.

În timp ce România continuă să se bazeze pe banii de la FMI, ministrul poate face foarte puţine pentru a mări salariile.

Din 2007, aproape 5.000 de medici, respectiv unul din zece, au plecat din România către Europa Occidentală, unde pot câştiga de zece ori mai mult, conchide postul britanic de ştiri.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite