Forbes. Reţetă pentru sistemul de sănătate românesc: privatizarea

Executivul mută gaura financiară din sănătate, prin trecerea spitalelor în administrarea autorităților locale, dintr-un buzunar în altul şi perpetuează un sistem clientelar şi cu servicii proaste! Soluţia este, de fapt, alta: privatizarea. 

Avem multe spitale de stat! Toate cu manageri numiţi pe criterii clientelare, care la nivel de sistem au consumat în fiecare an miliarde bune din PIB-ul României. Asta fără ca actul medical să înregistreze vreo îmbunătăţire. De cealaltă parte a baricadei avem antreprenori care, cu resurse incomparabil mai mici, au reuşit să facă bani din sănătate şi care stau acum cu ochii pe spitalele de stat. La mijloc se află Guvernul, care în loc să pună sistemul public de sănătate la electroşocul privatizării, îi agravează boala, transferând spitalele, cu tot cu probleme, în braţele autorităţilor locale. 

Peste 284 de spitale, adică 76% din unitățile spitalicești din România, au fost deja trecute din mâinile Guvernului în administrarea autorităţilor publice locale, spun (aproape cu mândrie, dacă citim printre rânduri) reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, în comunicatul dat publicităţii pe 13 iulie. Am fi tentaţi să spunem: „În sfârşit, un proiect care se derulează rapid", şi să felicităm ministerul. Proiectul este însă sortit eşecului, pentru că nu face decât să mute problemele sănătății de la „centru", în sarcina autorităților locale. Lipsa resurselor financiare, a personalului specializat şi a experienţei de management vor duce sistemul public de sănătate la ruină. „În următorii doi ani, criza prin care sistemul sanitar trece se va accentua profund" este diagnosticul pus sistemului public de sănătate de către Alexandru Popescu, director comercial al Centrului Medical Unirea (CMU).

BUGETE CU PROBLEME. Pe primele trei luni din 2010, arieratele spitalelor erau de circa 170 de milioane de euro. Vor găsi oare autorităţile locale resursele necesare? În mod sigur nu, în condiţiile în care veniturile bugetelor locale sunt lovite de criză. Cele 3.227 de bugete locale din România au încheiat anul 2009 cu plăţi restante în valoare de 1,7 miliarde lei, sumă care a continuat să crească în primele cinci luni din acest an. La ce ne putem aştepta pentru finele anului? La un blocaj financiar cronic după cum reiese chiar din nota de fundamentare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 63/30.06.2010.

Prin urmare, bugetele locale au intrat în anul 2010 pe minus. În luna mai, au mai fost ciuntite, pentru că doar jumătate din impozitul pe vânzarea imobilelor mai rămâne în bugetul local (cealaltă jumătate merge la Bugetul de Stat) iar din ianuarie 2011, cotele care le revin în prezent autorităţilor locale din impozitul pe venit se vor reduce! În prezent, încasările din impozitul pe venit se împart între bugetele locale şi bugetul consolidat într-o proporţie de aproximativ 82% la 28%. De la anul, cota din impozitul pe venit direcţionat spre Bugetul de Stat va creşte la 33%, iar la bugetele locale va rămâne doar 77%.

GAURA NEAGRĂ. Majorarea bugetului de sănătate până la 6%-7% din PIB pare a fi singura soluţie de salvare a unui sistem aflat în pragul colapsului. Oare? Mai merită să băgăm bani într-un sac ce s-a dovedit a fi efectiv fără fund? Dacă ne uităm la cifre, răspunsul este „nu"! Bugetul alocat Ministerului Sănătăţii a crescut de la mai puţin de 3% înainte de 2004 până la un nivel de aproximativ 4,5% din PIB în 2008. Şi asta în contextul în care PIB-ul României a fost, de asemenea, în creştere, în acelaşi interval de timp, de la aproximativ 60 de miliarde de euro la circa 120 de miliarde de euro. Dar banii tot nu ajung! „Dacă anul trecut bugetul sănătăţii a acoperit doar primele nouă luni din an, iar în 2010 doar şapte luni, ne putem gândi că la anul, sumele alocate nu vor mai ajunge decât pentru primul trimestru. Iar în 2012 nu vor mai fi bani deloc" spune, mai în glumă, mai în serios, Carmen Radu, director de operaţiuni al Eureko România, prima companie de asigurări care operează şi un furnizor de servicii medicale.

PRIVAT VERSUS STAT. Istoria ne arată că statul este un prost manager. De aceea, singura soluţie este privatizarea „sănătăţii" românilor. Primul pas ar putea fi făcut prin vânzarea spitalelor pe care autorităţile locale nu au dorit să le preia, care urmează a fi închise. Cel de-al doilea pas ar fi ca cetăţenii să poată renunţa la plata asigurărilor medicale de stat, în favoarea unei poliţe private. Ar fi un motiv în plus pentru furnizorii de servicii medicale private să-şi extindă capacităţile, pentru a putea avea cât mai mulţi clienţi. „Noi ne-am gândit deja la posibilitatea de a cumpăra spitale de stat, dacă vor fi scoase la vânzare, chiar dacă nu este uşor însă să transformi o unitate de stat într-o clinică profitabilă economic", spune Alexandru Popescu de la CMU.

La cumpărarea spitalelor, operatorii privaţi să preia în mod automat şi responsabilitatea socială de a presta servicii medicale către cei care nu-şi pot permite plata acestora. Implicaţiile sociale sunt, de altfel, principala problemă ridicată de cei care resping ideea unui sistem privat de sănătate. Însă, întrebarea „Ce se va întâmpla cu cei care nu-şi vor permite să plătească serviciile medicale?" ridică o falsă problemă! Un sistem de „bonuri de sănătate" - după exemplul celor de masă, un „card de sănătate" - asociat unui cont care să fie alimentat cu bani de la stat sau o „asigurare" care să fie plătită din bani publici sunt doar câteva dintre cele mai simple scheme, prin care autorităţile pot asigura minimul de servicii medicale celor fără posibilităţi.

Atâta timp cât alocarea resurselor financiare se va face pe interese de grup, iar alegerea managerilor după alte criterii decât cele profesionale, vom avea un sistem de sănătate condamnat la moarte. Doar electroşocul privatizării îl mai poate salva.           

Citiţi opinia directorului comercial al Centrului Medical Unirea pe această temă în numărul 36 al revistei Forbes România.