VIDEO Telefonul care n-a oprit atentatele sângeroase din Moscova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Duminică, o femeie a sunat la poliţie şi a anunţat că în staţia de metrou Konkovo câţiva ceceni pun la cale un atac terorist. Forţele de ordine au controlat staţia, folosind inclusiv câini, dar nu au descoperit nimic suspect.

Agenţia Rosbalt scrie că zvonuri despre producerea unor atacuri teroriste în metroul moscovit au circulat încă din ajun. Duminică, o femeie a sunat la poliţie şi a anunţat că în subteran ar putea avea loc o explozie pregătită de ceceni. Avertismentul a fost dat la 17.36, ora Moscovei .

Ruşii acuză guvernul că nu a împiedicat atentatele în ciuda avertismentelor primite

Cauzele şi urmările atentatului din Rusia: "Există o legătură directă cu acordul START" (presă)

Atentate cecene în Rusia: de ce acum?

Femeia a povestit că, fiind în metrou, a auzit discuţia unor ceceni, printre care se aflau şi câteva femei, despre exploziile ce vor avea loc. Ea a tras concluzia că atacul se va produce la staţia Konkovo, unde surprinsese discuţia dintre ceceni. Imediat, forţele de ordine au controlat metru cu metru staţia de metrou respectivă, recurgând inclusiv la câini special dresaţi în depistarea de explozibili, dar nu au descoperit nimic suspect.

Cotidianul „Komersant" scrie că este posibil ca femeile-kamikaze, aşa numitele „văduve negre", autoarele atentatelor, să fi fost pregătite de liderul unei grupări din Caucazul de Nord, Aleksandr Tihomirov, cunoscut şi sub numele de Said Buriaţki. Acesta ar fi antrenat şi teroriştii care au deraiat trenul expres Nevski.

Potrivit anchetatorilor, Said Buriaţki a adunat din Cecenia şi din Inguşeţia aproape 30 de „văduve negre", pe care le-a pregătit într-o primă fază în Turcia, apoi undeva în zona caucaziană. Anchetatorii spun că nouă dintre teroriste s-ar fi aruncat deja în aer. Se crede că femeile din metroul moscovit fac parte din această grupare. Buriaţki ar fi fost ucis în timpul operaţiunii speciale lansate de trupele ruseşti la începutul lunii martie în Inguşeţia, dar „soldaţii" săi au dus la îndeplinire planul pentru care fuseseră pregătiţi. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că nu exclude ca atentatele să fi fost pregătite cu sprijin din străinătate.

„Ştim cu toţii foarte bine că la frontiera între Afganistan şi Pakistan există terorişti clandestini care sunt foarte activi. Ştim că acolo sunt pregătite mai multe atentate pentru a fi comise în Afganistan, dar şi în alte ţări. Uneori, aceste itinerarii ajung până în Caucaz", a spus Lavrov. Biroul procurorului general al Rusiei le-a cerut, ieri, martorilor oculari ai exploziilor să le ofere anchetatorilor informaţii ce ar putea ajuta la găsirea organizatorilor acestor atentate, relatează RIA Novosti.

Medvedev depune flori în staţia de metrou Lubianka

Medvedev depune flori în staţia de metrou Lubianka  Foto: Reuters

Moscoviţii îşi fac cruce

Moscoviţii şi-au reluat rutina zilnică, ieri, după atentatele de luni soldate cu moartea a 39 de persoane şi rănirea altor 72. Dimineaţă, călătorii care au luat metroul de la staţiile Lubianka şi Park Kulturi şi-au învins teama, dar nu şi lacrimile, pentru a se deplasa la locurile de muncă . Mulţi îşi făceu semnul crucii, alţii aprindeau în fugă o lumânare sau depuneau o floare. În staţia Lubianka, pe ecranele televizoarelor ce difuzau deobicei reclame, ieri era scris cu alb, pe fundal negru: „Moscova este în doliu". Pe peron, Iulia Kirilcevo declara pentru „The Times": „folosesc în mod frecvent această staţie pentru a merge la serviciu, dar luni am ales o altă rută. Am avut noroc."

Poliţişti înarmaţi până în dinţi, inclusiv cu mitraliere şi însoţiţi de câini dresaţi, patrulau peste tot. La Park Kulturi, grămezi de flori au fost depuse de-a lungul peronului. Călătorii se opreau câteva secunde pentru a face fotografii cu telefoanele mobile cu locurile de doliu. Ştergându-şi lacrimile cu un şerveţel, o altă moscovită, Nadejda, declara aceleiaşi publicaţii că a trecut prin această staţie, luni, cu doar zece minute înainte de explozie.

Când a ajuns la locul de muncă, a aflat de nenorocire şi imediat şi-a sunat disperată fiul să se asigure că este bine. În urma exploziilor, la Institutul Serbski de psihiatrie legală şi socială din Moscova, circa 600 de persoane au sunat pentru a li se oferi asistenţă psihologică. „Iniţial, oamenii sunau pentru a obţine informaţii despre rudele lor, dar acum ne sună pentru că le este frică să mai meargă cu metroul", a precizat Anna Portnova din cadrul Institutului.

Premierul Putin a vizitat răniţii

Premierul Putin a vizitat răniţii   Foto: Reuters

Înăsprirea legislaţiei anti terorism

Preşedintele Dmitri Medvedev a cerut autorităţilor federale şi Administraţiei municipale a Moscovei să pună rapid la punct un sistem de informare şi control al transporturilor în Rusia. El a mai cerut înăsprirea legislaţiei împotriva terorismului.

Camera Superioară a Parlamentului rus ar putea reintroduce pedeapsa cu moartea pentru autorii atacurilor teroriste soldate cu victime multiple.

Vigilenţă de Paşte

Autorităţile de la Moscova vor intensifica măsurile de securitate în perioada Paştelui Ortodox, sărbătorit la 4 aprilie, şi a Zilei Victoriei, de la 9 mai, a anunţat, marţi, prim-viceprimarul capitalei ruse, Piotr Biriukov, citat de RIA Novosti. „Vom spori măsurile de securitate şi verificările nu numai la metrou, ci şi în gări, mijloace de transport de suprafaţă, autobuze, troleibuze, în sectorul privat, a declarat Biriukov. Pe toată această perioadă, forţele de ordine vor fi cu ochii în patru.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite