VIDEO Imagini şifonate la summitul NATO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La două zile după încheierea summitului, presa străină continuă să comenteze răceala cu care a fost tratat preşedintele Băsescu. Fotoreporterii AFP au surprins o imagine în care liderul român spune ceva, iar preşedintele rus, Dmitri Medvedev, pare uimit şi neîncrezător în cele auzite.

Preşedintele român a fost "vedetă" fără voie la summitul de la Lisabona, din cauza răcelii cu care a fost tratat de liderul francez, Nicolas Sarkozy, atitudine surprinsă de camere. Portalul de ştiri francez „Le Post" relatează că „încă de la sosirea şefilor de stat, preşedintele român a încercat să vorbească cu Nicolas Sarkozy, care, vizibil enervat, l-a abandonat".

Site-ul aminteşte că în urmă cu două luni Băsescu şi Sarkozy au mai avut deja un schimb de replici, pe tema romilor. Cotidianul „Le Monde" a relatat şi el despre „refuzul brutal" al liderului de la Elysée în faţa preşedintelui român, „dornic să discute cu el", probabil despre aderarea României la Schengen.

Citiţi şi:

VIDEO Presa franceză despre gestul lui Sarkozy la Lisabona: "vizibil enervat, l-a abandonat pe Băsescu"

VIDEO Sarkozy răspunde acuzaţiilor presei: Nu am refuzat să-i vorbesc lui Traian Băsescu, este un om de mare calitate

Sarkozy le-a spus jurnaliştilor că nu există nicio tensiune în relaţia cu omologul român. „Nu am refuzat deloc să-i vorbesc. Am vorbit poate de 15 ori cu preşedintele român, care este un om de mare calitate, pe care îl apreciez foarte mult", a precizat preşedintele francez.

„Există reguli"

„România este o ţară prietenă, este o ţară francofonă, pe care vrem să o ajutăm neapărat. Dar, în Europa, există reguli pe care România, ca şi Franţa, trebuie să le respecte. Procedura de verificare (monitorizarea pe Justiţie) declanşată de Comisia Europeană pentru România, ca şi pentru Bulgaria, nu a fost iniţiativa Franţei", a adăugat Sarkozy. O altă scurtă discuţie a şefului statului român intens mediatizată a fost cea cu premierul italian. După refuzul lui Sarkozy

„Traian Băsescu s-a îndreptat spre Silvio Berlusconi. Acesta a părut de asemenea enervat de preşedintele român. Şi i-a transmis acest lucru printr-un gest dintre cele mai explicite", comentează „Le Post".

Imaginile par să arate că Berlusconi spune „nebun de legat",însă presa nu a aflat la cine sau la ce anume se referea premierul italian. Cert este că Băsescu a reacţionat râzând în stilul său inconfundabil.  
Dincolo de culise, summitul de la Lisabona a înregistrat o victorie: Rusia a acceptat să coopereze la scutul antirachetă al NATO. Liderul rus a pus însă şi condiţii. „Participarea noastră trebuie să fie absolut egală" cu a celorlalţi.

„Sau participăm deplin şi facem schimb de informaţii, suntem însărcinaţi să rezolvăm o anumită problemă, sau nu participăm la nimic. (...) Dacă nu am participa deloc, atunci am fi obligaţi să ne apărăm", a continuat el, lăsând să se înţeleagă că Moscova nu acceptă să fie o anexă a sistemului NATO. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite