VIDEO Sarkozy răspunde acuzaţiilor presei: Nu am refuzat să-i vorbesc lui Traian Băsescu, este un om de mare calitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy respinge supoziţiile potrivit cărora ar fi refuzat să îi vorbească preşedintelui român Traian Băsescu, la Lisabona, lucru dovedit de imaginile surprinse în cadrul Summitului NATO, sâmbătă.

UPDATE

* Am decis să fiu amabil, mai ales faţă de o jurnalistă din România şi vă spun că nu am refuzat deloc să-i vorbesc. Eram la fotografia de grup şi după aceea au fost dineuri şi reuniuni şi cred că am vorbit de vreo 15 ori cu preşedintele român, care este un om de mare calitate, pe care îl apreciez foarte mult, a afirmat Sarkozy, într-o conferinţă de presă.

* România este o ţară prietenă, este o ţară francofonă, pe care vrem să o ajutăm neapărat, însă, ca şi pentru Franţa, şi pentru România există reguli în Europa, care trebuie respectate. Procedura de verificare declanşată de CE pentru România, ca şi pentru Bulgaria, nu a fost iniţiată de Franţa. Deci, nu am nicio problemă cu preşedintele român. Dimpotrivă, a subliniat preşedintele francez.

Citiţi şi:

Băsescu, repezit de Sarkozy

Întâlnirea dintre Sarkozy şi Băsescu în imagini ce trădează relaţia tensionată

După fotografia de grup de sâmbătă a liderilor prezenţi la Lisabona, camerele de luat vederi au surprins o discuţie nu foarte cordială între preşedintele român şi Nicolas Sarkozy.

De altfel, nu este pentru prima dată când Nicolas Sarkozy îl tratează cu răceală pe Traian Băsescu. Cei doi s-au întâlnit şi în septembrie, în cadrul Summitului UE de la Bruxelles, când aparatele de fotografiat au surprins o discuţie aprinsă între cei doi şefi de stat.

image

Iar dacă data trecută preşedintele francez a stat la discuţii, din imaginile surprinse la Lisabona, pare că preşedintele român încearcă în zadar să-i explice ceva lui Sarkozy. Cel din urmă refuză categoric să stea la discuţii, moment în care Băsescu se îndreaptă către premierul italian Silvio Berlusconi, de la care pare să găsească înţelegere.

Urmăreşte mai jos imaginile difuzate de Realitatea TV

 Preşedintele Băsescu are programată o declaraţie de presă în jurul orei 17.45. El participă, sâmbătă, la sesiunea de lucru cu tema "Afganistan", apoi la o sesiune de lucru a Consiliului NATO - Rusia la nivel de şef de stat şi de guvern.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite