VIDEO Testul Adevărul: Jaguar C-X75 - Revoluţia microturbinei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Microturbinele aplică principiile aeronauticii, însă miniaturizarea a indus probleme suplimentare. Practic, se poate vorbi despre o altă tehnologie
Microturbinele aplică principiile aeronauticii, însă miniaturizarea a indus probleme suplimentare. Practic, se poate vorbi despre o altă tehnologie

Jaguar demonstrează că microturbina este o soluţie. Într-o lume dominată de proiecte eco extrem de interesante provenite de la producători de talie mondială, un constructor mic are o soluţie revoluţionară.

Citiţi şi:

Maşinile „verzi", vedete la Los Angeles Show
Gata pentru producţia de serie?

Conceptul supercarului Jaguar este cu adevărat o revoluţie pe care nimeni nu ar fi prevăzut-o. C-X75 este un „hybrid extender" care poate merge pur EV o distanţă de 108 km graţie unei baterii de acumulatori ce cântăreşte 230 kg. Iar acum vine partea cea mai spectaculoasă. În locul unui motor clasic, Jaguar propune două microturbine de 70 kW ce funcţionează la 80.000 rpm, transportând un debit de aer de 35.000
l/minut! Dacă mai adăugăm că fiecare roată este propulsată de un motor electric, totul se duce la un total de 778 CP şi un cuplu de 1.600 rpm!  Cele două microturbine au cuplate direct câte un generator electric care poate ajunge până la 45.000 rpm realizând o încărcare extrem de rapidă a bateriilor.

O soluţie mult mai uşoară

„Turbinele cântăresc doar câte 35 de kilograme fiecare. Prin comparaţie cu un motor clasic care poate să ajungă şi la 150 kg, este un câştig de greutate important" ne declara Philip Lelliott, directorul firmei Blandon Jets, o companie de inginerie care a realizat această tehnologie revoluţionară. „Mulţi mă întreabă care este marea problemă, de ce până acum microturbinele nu sunt realitate industrială? Pentru că soluţia este cunoscută principial de ceva vreme. Ei bine, microturbinele proiectate de noi pentru acest concept au un diamentru de 100 mm. La o asemenea dimen­siune, tehnologiile din aviaţie folosite pentru construcţia de turbine nu ne ajută prea tare. Aşa că am proiectat noi o tehnologie cu care să realizăm acest micropalete de turbine pornind de la un bloc compact de aliaj de aluminiu", afirmă executivul Blandon Jets.

Full charge în opt minute!

Funcţionarea acestui hibrid - care poate folosi orice combustibil, Jaguar favorizând motorina - este spectaculoasă şi complet atipică. Specialiştii Jaguar ne-au explicat  un posibil scenariu de rulare şi ce se întâmplă cu bateriile. În numai 24 de secunde, C-X75 poate ajunge la viteza maximă de 330 km/h, unde mai poate rula încă 60 de secunde! Apoi bateriile încep să se resimtă şi au nevoie de reîncărcare. Aici intră în scenă microturbinele. Lelliott: „Cât timp se rulează la 160 km/h, ambele microturbine funcţionează şi se poate realiza încărcarea full a bateriei în numai opt minute! După care se poate urca din nou la viteza maximă! Iar plaja de viteze pentru umplere a bateriei este până la 220 km/h". Cu alte cuvinte, cât timp rulezi sub „modesta" viteză de 220 km/h, bateriile se reîncarcă. Evident că sub 160 km/h nu sunt nici un fel de probleme, microturbinele având suficientă capacitate să alimenteze bateria pentru o autonomie de 900 km!

d
Auto



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite