Peţitorii Oltchim au făcut noapte albă la Ministerul Economiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei trei investitori care au depus oferte pentru preluarea combinatului chimic Oltchim au fost convocaţi aseară de urgenţă la sediul Ministerului Economiei pentru a clarifica problemele din dosarele depuse şi au părăsit instituţia târziu, după ora 3.00.

Competitorii Oltchim au fost chemaţi aseară la Ministerul Economiei întrucât documentaţiile depuse erau incomplete.

Pentru că discuţiile privind neregulile din dosare s-au întins până târziu, la ora 3.00, azi-dimineaţă, iar la 9.30, niciunul dintre cei implicaţi în procesul de privatizare nu ajunsese încă la ministerul, acolo unde la ora 12.00 se vor deschide plicurile cu ofertele financiare şi, teroretic, ar trebui anunţat câştigătorul licitaţiei.

Dan Diaconescu a declarat că cei de la Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) i-au semnalat faptul că din dosar lipseşte CV-ul lui, dar şi o evaluare financiară care să releve, în mod expres, faptul că firmele lui Dan Diaconescu nu au datorii la bugetul de stat.

Ştefan Vuza, omul de afaceri care a depus două oferte pentru preluarea Oltchim – prin Chimcomplex şi Aisa invest, spune că din dosar îi lipsesc două documente care nu apăreau în caietul de sarcini ca fiind obligatorii.

Neregulile din dosare pot duce la descalificare, motiv pentru care ei trebuie să rezolve problemele, iar termenul-limită pentru corectarea deficienţelor este ora 11.00.

Joi au fost anunţate cele patru oferte pentru prealuare Oltchim. Companiile PCC SE, Aisa Invest, Chimcomplex şi Dan Diaconescu au depus joi oferte pentru privatizarea combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT).

La depunerea ofertelor a avut loc şi un scandal, în care Dan Diaconescu acuza reprezentanţii OSPI. În jurul orei 12.00, la Ministerul Economiei a izbucnit un scandal provocat de Dan Diaconescu, preşedintele PP-DD, care acuză şefii privatizării Oltchim.

După anunţarea ofertelor Dan Diaconescu a povestit cum a primit a doua "'ţeapă" din viaţa sa.

Vezi ce avere au au investitorii interesaţi de Oltchim

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite