Omul de afaceri Ștefan Vuza se reînscrie la licitaţia Oltchim cu o singură ofertă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Omul de afaceri Ştefan Vuza a decis să retragă documentele pentru preluarea Oltchim, depuse luni prin intermediul Chimcomplex şi Aisa Invest, şi să înainteze joi o singură ofertă, îmbunătăţită, potrivit Mediafax.

"Amânarea privatizării Oltchim cu trei zile dus la schimbarea strategiei de ofertare, iar mâine, 20 septembrie, ne vom reînscrie la licitaţie cu o singură ofertă îmbunatăţită, cu care ne dorim să câştigam. Decizia de retragere a ofertelor Chimcomplex şi de îmbunătăţire a celor depuse de Aisa Invest a venit şi pe fondul declaraţiilor premierului României, care este dezinformat cu privire la capacitatea investiţională a ofertantului Chimcomplex. Precizăm că în caietul de sarcini nu este niciun criteriu de precalificare în acest sens, iar dacă ar fi fost, competitorii de tip «exotici» nu ar mai fi avut posibilitatea de a se înscrie, însa poate ca s-a dorit acest lucru", se arată într-un comunicat transmis de grupul Serviciile Comerciale Române (SCR), deţinut de Ştefan Vuza.

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri că situaţia Oltchim nu este una fericită, deoarece o ofertă este "exotică", iar cei de la Chimcomplex sunt prea mici pentru a prelua combinatul.

"Nu este o situaţie fericită, pentru că, din păcate, dincolo de cei care sunt deja acolo, din cele două oferte una este exotică, iar cealaltă trebuie verificată din punct de vedere al potenţialului financiar. Totuşi, cei de la Chimcomplex sunt destul de mici faţă de cât de mare este Oltchim. Indiferent însă de rezultatul final, nu vom accepta niciun fel de ofertă care presupune pierderea locurilor de muncă şi dezmembrarea Oltchim. Situaţia este foarte dificilă", a spus Ponta.

Grupul SCR menţionează că este de acord ca ofertanţii să prezinte public atât intenţiile privind dezvoltarea şi investiţiile la Oltchim, cât şi resursele financiare deţinute.

"Aşa cum am mai arătat şi în comunicatul de presă de ieri, 19 septembrie, grupul SCR este sprijinit în acest proiect de alte trei grupuri industriale cu capital integral românesc (...) Credem că în acest moment suntem cea mai bună varianta pentru Oltchim, deoarece oferta noastră este construită pe axa păstrării locurilor de muncă şi functionarea tuturor secţiilor combinatului la capacitate maximă. S-ar realiza astfel, prin unirea celor două combinate chimice din România, un proiect cu capital integral românesc de care fiecare poate fi mandru, în comparaţie cu celelalte bresle unde fabricile sunt vândute la străini", se mai spune în comunicatil SCR.

Omul de afaceri Ioan Niculae, proprietarul grupului Interagro, a declarat că este interesat de preluarea Oltchim, alături de Chimcomplex şi alţi câţiva oameni de afaceri români, dar înainte de a decide dacă intră în consorţiu vrea să vadă un audit al Oltchim.

Termenul de depunere a ofertelor pentru privatizarea Oltchim a fost prelungit până joi, 20 septembrie, la ora 12:00, a anunţat, luni, şeful OPSPI, Remus Vulpescu, precizând până pe data de 22 septembrie trebuie informaţi reprezentanţii FMI cu privire la începerea negocierilor cu investitorii.

Decizia preşedintelui OPSPI privind amânarea termenului de depunere a ofertelor pentru privatizarea Oltchim ţine cont de trei acţiuni în instanţă depuse de preşedintele PP-DD, Dan Diaconescu. Diaconescu a depus în ultimele zile trei acţiuni în anulare, una împotriva unei hotărâri a adunării generale a acţionarilor Oltchim, celelalte vizând suspendarea şi anularea procedurii de privatizare şi a contractului de privatizare care ar urma să fie încheiat.

Până la termenul limită, luni, 17 septembrie, ora 12:00, au depus oferte trei cumpărători: PCC SE, înregistrată în Germania, preşedintele PP-DD, Dan Diaconescu şi omul de afaceri Ştefan Vuza, prin două firme, Chimcomplex şi Aisa Invest din Cluj.

Începerea negoicierilor cu investitorii care au depus oferte la Oltchim reprezintă precondiţie pentru aprobarea celei de-a şasea evaluări a acordului cu Fondul Monetar Internaţional. Boardul director pentru discutarea evaluării acordului cu România este programat pentru a doua parte a acestei luni. Şeful misiunii FMI de evaluare, Erik de Vrijer, a anunţat în august că evaluarea nu va fi aprobată de consiliul director dacă vreuna dintre cele patru precondiţii nu este îndeplinită.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite