Isărescu: Jos mâinile de pe rezerva României!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernatorul băncii centrale a transmis, ieri, că deficitele structurale din bugetul public trebuie corectate independent de lichidităţile internaţionale ale BNR. Isărescu a atenţionat asupra erorii de a folosi rezervele valutare şi de aur ale României pentru finanţarea unor goluri din vistieria statului.

Varianta halucinantă invocată de unii politicieni, potrivit căreia statul ar trebui să folosească rezerva băncii centrale pentru finanţarea deficitului bugetar, a fost desfiinţată ieri de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Acesta a arătat că interdicţia unei asemenea acţiuni nu este doar un concept teoretic pe care îl aplică BNR, ci este înscris chiar în Tratatul Uniunii Europene, la care România a devenit membră din ianuarie 2007. „Mulţi ne-am bătut şi pe inimă, şi pe piept, că suntem membri UE, dar nu ştim care ne sunt obligaţiile. Banca centrală nu poate finanţa deficitul public", a arătat Isărescu.

Isărescu: Guvernul va folosi jumătate din încasările obţinute prin majorarea TVA pentru plata dobânzilor la împrumuturi

Isărescu: Probabil că România va majora taxele, dar până atunci trebuie extinsă baza de impozitare

Forbes. De ce ne era teamă nu am scăpat: TVA, copilul nedorit

Confuzie sau prostie?

Dincolo de reglementările UE, BNR nu poate folosi un instrument care asigură credibilitatea unui stat pentru a corecta erorile guvernanţilor în administrarea finanţelor publice. La fel cum o bancă centrală nu poate contracara, la nesfârşit, deciziile eronate de politică fiscală. Credibilitatea României oferă statului, printre altele, posibilitatea de a se împrumuta în condiţii bune pe pieţele
internaţionale.

„Este straniu că utilizarea rezervelor valutare în alte scopuri a fost propusă de nişte parlamentari. (...) Partidele politice să îşi ia consilieri juridici, noi la BNR avem şi un consilier financiar, sau cel puţin un consilier de aritmetică", a mai transmis guvernatorul.

Deficitul bugetului de asigurări sociale, de pildă, este unul structural, nu temporar, şi nu poate fi corectat pe termen lung printr-o injecţie de lichidităţi din partea BNR. În plus, acesta se ridică la trei miliarde de euro, adică toată rezerva de aur a României.

„Dacă nu-l corectezi va trebui să plăteşti, în fiecare an, trei, patru, cinci miliarde de euro, pentru că deficitul va creşte. Rezerva de aur ar ajunge un singur an", a adăugat Isărescu.

Toţi banii merg la pensii

Şeful băncii centrale a ironizat maniera „înţeleaptă" în care Guvernul foloseşte fiecare disponibilitate bănească pentru plata pensiilor. Aşa cum s-a întâmplat cu jumătate din primele patru tranşe de la FMI, la fel s-a întâmplat şi cu banii viraţi la buget de BNR. Astfel, contribuţiile plătite lunar, în 2009, de aproximativ 25 de milioane de euro, au acoperit cheltuielile cu 150.000 de pensii medii.

„Anul trecut am virat la buget 300 de milioane de euro, adică 80% din profit. (...) au fost luni când am virat şi 50 de milioane de euro. Am vorbit cu colegii mei, şi 25 de milioane de euro înseamnă plata lunară a 150.000 de pensii medii. Este o manieră înţeleaptă, prin care se utilizează reverva la plata pensiilor", a subliniat Isărescu.

Rezerva este la nivelul optim

Guvernatorul Mugur Isărescu a precizat că rezerva de aur şi valută a României este la un nivel confortabil şi nu mai trebuie să crească, iar fluctuaţiile acesteia sunt normale. BNR avea, la 30 iunie, rezerve internaţionale de aproape 35 de miliarde de euro, faţă de 30,8 miliarde de euro la sfârşitul anului trecut.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite