Din Legea salarizării: Fără prime sau tichete cadou în 2011. Munca suplimentară, compensată doar cu zile libere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajaţii din sectorul public nu vor beneficia  în 2011 de prime, tichete de masă, cadou şi de vacanţă, iar salariile, deşi vor creşte cu 15%, vor rămâne şi în aceste condiţii cu 13,75% mai mici faţă de luna iunie 2010, potrivit Legii salarizării.

Documentul Legea salarizării unice, obţinut de Mediafax, este datat 17 noiembrie şi a fost discutat în şedinţa de miercuri a Guvernului, urmând să fie transmis spre consultare FMI înaintea adoptării.

LEGE PRIVIND SALARIZAREA ÎN ANUL 2011 A PERSONALULUI PLĂTIT DIN FONDURI PUBLICE 

LEGE-CADRU PRIVIND SALARIZAREA UNITARĂ A PERSONALULUI PLĂTIT DIN FONDURI PUBLICE

Mai citeşte şi:

Secretul angajărilor rapide în Timişoara: arată-ţi cheful de muncă

Cum să atragi atenţia angajatorilor. Află ce joburi sunt disponibile săptămâna aceasta

În document se specifică următoarele:

- Salariile de bază vor creşte anul viitor cu 15%, dar raportat la nivelul din luna octombrie 2010, şi nu din luna iunie. "În anul 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii, precum şi al altor drepturi în lei sau în valută ale personalului plătit din fonduri publice, aflat în plată la 1 octombrie 2010, se majorează cu 15%. Calculul concret al acestor drepturi salariale pentru anul 2011 se face astfel: cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii, precum şi al altor drepturi în lei sau în valută ale personalului plătit din fonduri publice, aferent lunii iunie 2010, se diminuează cu un procent de 13,75%".

- Acest nivel va fi menţinut până la data de 31 decembrie 2011, fără să mai fie modificat.

- Valoarea de referinţă este de 600 lei, dar că în 2011 nu se aplică această valoare şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare.

- Instituţiile publice centrale şi locale, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, cu excepţia instituţiilor finanţate integral din venituri proprii, nu vor acorda în continuare tichete de masă, tichete cadou şi tichete de vacanţă personalului, ajutoare sau indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă. "Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, aceastea au fost avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar".

- Munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se va compensa numai cu timp liber corespunzător..

Proiectul legii salarizării va fi adoptat luni de Guvern, în vederea angajării răspunderii în Parlament.

Emil Boc le-a spus miercuri parlamentarilor că nu are bani pentru a aplica în 2011 noii coeficienţi de salarizare în sistemul bugetar. Singurii indicatori care se vor aplica de la 1 ianuarie sunt salariul minim, de 670 de lei, şi o creştere unitară de 15% a veniturilor bugetarilor. Vezi aici detalii.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite