Jurnalist The Economist despre Băsescu: S-a plans de bănci ca un protestatar istovit “Occupy Wall Street”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre jurnaliştii prestigioasei publicaţii The Economist comentează pe blogul său declaraţiile făcute de preşedintele Traian Băsescu referitor la posibila retragere a băncilor austriece din Europa de Est.

CITEŞTE MAI MULTE DESPRE ACEST SUBIECT:

Băsescu critică dur băncile austriece: Aţi făcut profituri uriaşe în România şi acum vreţi să ne sugrumaţi economia?

Preşedintele Erste: Reacţia lui Băsescu e de înţeles, dar nu vrem să părăsim ţările din estul Europei

"S-a auzit la fel ca plângerea istovită a unui manifestant al grupării "Occupy Wall Street": băncile sunt lacome, au pariat cu credite riscante şi acum îşi întind pălăria din nou. Doar că de această dată, aceste remarce au venit din partea unui preşedinte", scrie jurnalistul semnat V.P. pe blogul Eastern Aproaches al publicaţiei The Economist.

Săptămâna trecută, reglementatorii austrieci au cerut celor mai mari trei bănci din ţară să îşi limiteze finanţările transfrontaliere cu Europa de Est pentru a se conforma cerinţelor de capital ale Uniunii Europene. Lui Traian Băsescu, preşedintele României, nu i-a plăcut ce a auzit. "Anunţul...a fost fie o greşeală fie o lipsă de înţelegere când vine vorba de impactul pe care îl are", a spus preşedintele în cadrul conferinţei susţinute de The Economist săptămâna trecută la Bucureşti.

El a amintit "prietenilor europeni" că băncile austriece "au făcut profituri uriaşe" în România. "Vreau să cred că nu se va întâmpla şi că nu vom fi puşi noi, cei care am venit mai târziu în UE, să plătim lăcomia băncilor, iresponsabilitatea atunci când acordau credite cu buletinul", a declarat preşedintele, avertizând băncile "să nu sufoce" economia României.

Bancherii centrali la conferinţa Economist au discutat că sistemul este încă solid, şi că riscul ca subsidiarele să intre în faliment şi să fie renaţionalizate este "zero". Chiar dacă băncile -mamă îşi limitează fluxurile de capital, România rămâne atragătoare comparativ cu alte state din regiune, potrivit lui Cristian Popa, viceguvernator al BNR.

Jurnalistul mai scrie că în urmă cu o lună Traian Băsescu a crezut că a asigurat cerinţe mai stricte astfel încât băncile să nu îşi retragă capitalul din subsidiarele din Est, printr-un acord încheiat între liderii europeni. Acesta este însă văzut doar ca o recomandare. Jurnalistul completează că pierderile raportate de cele mai mari bănci austriece din România fac ca temerile lui Băsescu să nu fie exagerate.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite