Angajaţii Oltchim vor primi ajutoare de urgenţă de la stat doar în situaţie de criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul va plăti cei 1.400 lei reprezentând ajutor de urgenţă pentru angajaţii Oltchim doar dacă va interveni o "situaţie de criză" în care muncitorii să nu fi primit drepturi salariale timp de 2-3 luni, a declarat, luni, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.

Ministrul a arătat că, în prezent, salariaţii şi-au primit restanţele pentru luna iulie şi le vor primi şi pentru luna august.

Câmpeanu a precizat că Ministerul Muncii va putea interveni doar în cazul în care privatizarea Oltchim nu va avea succes şi societatea va intra, probabil, în administrare specială.

"Acel ajutor de urgenţă va fi acordat prin hotărâre de guvern atunci când intervine o situaţie de 2-3 luni în care nu se pot plăti salariile", a spus Câmpeanu, citată de Mediafax.

Ministrul a precizat că nu e vorba de un ajutor "global", ci doar pentru angajaţii care sunt în situaţii de urgenţă.

Peste 500 de angajaţi ai combinatului Oltchim din Râmnicu Vâlcea protestează din nou, luni, pe platoul din faţa pavilionului administrativ al unităţii, oamenii aşteptând "un răspuns negativ sau pozitiv în ceea ce priveşte privatizarea".

Salariaţii solicită plata avansului pe luna august, fonduri pentru reluarea producţiei şi demisia preşedintelui sindicatului.

În urmă cu zece zile, Guvernul a decis ca angajaţii Oltchim să primească ajutoare sociale de urgenţă în sumă de câte 1.400 lei, în două tranşe, din fondurile Ministerului Muncii, pentru a preveni noi probleme sociale.

Dan Diaconescu a câştigat în urmă cu o săptămână licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.

Premierul Victor Ponta declarat, marţi, că Dan Diaconescu are termen până luni, 1 octombrie, să plătească preţul pe acţiuni, caz în care aceşti bani ar putea fi acordaţi Oltchim pentru funcţionarea combinatului., ca împrumut de salvgardare pentru maximum şase luni, până la transferul acţiunilor.

Diaconescu, aşteptat pentru ultima dată să semneze contractul pentru preluarea combinatului. Angajaţii vor neapărat o soluţie

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite