Bancherii moldoveni pot să bea şampanie. Profitul băncilor a crescut de patru ori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În anul 2011, băncile din Republica Moldova au obţinut un profit de circa 868 milioane de lei, în creştere cu 640 milioane de lei faţă de anul precedent.

Rezultatul pozitiv este încă departe de profiturile obţinute în anul 2008, când băncile au obţinut venituri de circa 1,31 miliarde de lei. În acelaşi timp profitul instituţiilor financiare este mai mare de aproape patru ori decât în anul 2010 şi de circa 10 ori ca în anul 2009, câdn sistemul bancar a înregistrat pierderi de circa 184 milioane de lei.

O singură bancă în pierdere

Potrivit raportelor publicate de bănci, doar Universalbank a adus pierderi, de 77,8 milioane de lei. Celelate 14 instituţii financiare au avut profit. La unele acesta a crescut de câteva ori.
Cel mai mare a fost obţinut de Moldova-Agroindbank, circa 282 de milioane de lei. Urmează Victoriabank, cu aproape 162 milioane de lei, şi Eximbank, care după pierderi de circa 146 milioane de lei în anul 2010, a acumulat anul trecut un profit de 130 milioane de lei.
A treia bancă ca mărime din Republica Moldova, Moldinconbank a obţinut un profit de 103,5 milioane de lei, dublu faţă de anul 2010, iar singura instituţie cu capital majoritar de stat, Banca de Economii şi-a majorat în 2011 venitul net de peste patru ori, până la 28,7 milioane de lei.

Banca de Economii, trasă în jos de datornici

Vânt de schimbare la singura bancă a statului

A trecut la profit şi BCR Chişinău, care, după pierderi de 191 milioane de lei în 2010, a obţinut anul trecut un beneficiu de 28,7 milioane de lei.
Specialiştii susţin că atât creşterea profitului, cât şi îmbunătăţirea altor indicatori denotă că sistemul bancar moldovenesc devine tot mai sigur şi stabil.

Băncile moldoveneşti vor achita o taxă specială pentru stabilitatea financiară a Băncii de Economii

Banca Naţională a micşorat rata de bază. Se vor ieftini şi creditele?

PREMIERĂ Două bănci moldoveneşti în topul celor mai mari bănci din regiune

Băncile moldoveneşti sfidează criza cu profituri în creştere de 75%

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite