PREMIERĂ Două bănci moldoveneşti în topul celor mai mari bănci din regiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moldova Agroindbank şi Victoriabank au intrat în clasamentul celor mai mari 100 de bănci din Europa de Sud-Est, din punct de vedere al activelor totale.

Din cele 100 de instituţii financiare prezente SEE TOP 100 Banks (un top al Europei de Sud-Est), în premieră figurează două bănci moldoveneşti. E vorba de Moldova Agroindbank şi Victoriabank. MAIB cu active de 532 milioane de euro a înregistrat un salt de 13 poziţii, de la 100 în topul de anul trecut la 87 în cel din acest an. Victoriabank este o nou-intrată în acest top, direct pe locul 94 cu active de 457,2 milioane de euro. Cu un profit de 22,2 milioane de euro obţinut în anul 2010, Victoriabank figurează chiar în primele 25 bănci din regiune.

Natalia Vrabie, preşedintele Moldova Agroindbank susţine că includerea celor două bănci în acest top este „o recunoaştere a valorii şi calităţii întregului sistem bancar din Republica Moldova". În opinia Nataliei Vrabie, faptul că MAIB a avansat în top, iar Victoriabank a intrat direct pe poziţia 94, arată că politică prudenţială a instituţiilor financiare şi a Băncii Naţionale a Moldovei a dat rezultate pozitive.

Dumitru Ursu, preşedintele Asociaţiei Băncilor din Moldova apreciază evenimentul ca pe un semnal pozitiv pentru investitorii. „Aceştia pot astfel vedea că şi în Republica Moldova sunt instituţii financiare cu care se poate de lucrat şi în care se poate de făcut investiţii".
Lider în clasamentul celor mai mari 100 de bănci din Europa de Sud-Est, din punct de vedere al activelor totale este BCR care a devansat anul acesta Nova Ljubljanska Banka din Slovenia. BCR a raportat în 2010 active de 16,3 miliarde de euro, ceea ce presupune o creştere anuală de 8,4%.
Cea mai profitabilă instituţie bancară din SEE este la ora actuală Zagrebacka Banka din Croaţia cu 173.5 miliarde de euro, în timp ce pierdearea cea mai semnificativă a fost înregistrată de Nova Ljubljanska Banka-183.4 milioane de euro.

Ca trend general, trei pătrimi din Top 100 Bănci din SEE au raportat creşteri ale activelor în 2010, dar majoritatea au avut profituri mai mici, în condiţiile în care criza financiară a persistat în regiune.
În clasamentul CEE Top 100 au fost incluse companii din România, Republica Moldova, Bulgaria, Croaţia, Serbia, Slovenia, Muntenegru,Bosnia Herţegovina şi Albania.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite