VIDEO Severin, mulţumit că va fi judecat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Severin a stat pe ultimul rând, izolat de toată lumea şi nu a schimbat niciun cuvânt cu vreunul  dintre colegii săi
Adrian Severin a stat pe ultimul rând, izolat de toată lumea şi nu a schimbat niciun cuvânt cu vreunul dintre colegii săi

Majoritatea europarlamentarilor s-au pronunţat ieri, prin vot direct, pentru anchetarea eurodeputatului român în scandalul „Mită contra amendamente“. După decizia plenului de la Bruxelles, Severin nu a dat niciun semn că ia în calcul retragerea din postul de europarlamentar.

Citiţi şi:

Bruxelles: Adrian Severin, fără imunitate parlamentară/ Euro - alesul se apără: manevre obscure vor să mă decredibilizeze

Plenul Parlamentul European s-a pronunţat  ieri, la Bruxelles, pentru ridicarea imunităţii parlamentare a eurodeputatului Adrian Severin (neafiliat), excluzând restricţionarea libertăţii personale. Acestea se referă, aşa cum a precizat pentru „Adevărul Europa" raportorul italian Francesco Speroni, la posibilitatea ca Adrian Severin să fie arestat sau reţinut.

„Să lase postul de eurodeputat"


Euroalesul român, până acum câteva luni vicepreşedinte al grupului socialiştilor europeni, a fost prezent la votul prin care i s-a retras imunitatea. A stat pe ultimul rând, izolat de toată lumea şi nu a schimbat niciun cuvânt cu vreunul dintre colegii săi. „Ne-a trimis ieri seară o scrisoarea prin care ne roagă să votăm pentru ridicarea imunităţii sale", ne-a declarat un alt eurodeputat român. 

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat ieri, la Bruxelles, că toţi foştii colegi de partid ai lui Adrian Severin au votat pentru ridicarea imunităţii şi a apreciat că acesta trebuie să plece din postul pe care îl ocupă în Parlamentul European. „O demisie din funcţia de europarlamentar este şi mai bună. Ne va permite să ocupăm acel loc care a fost câştigat de social democraţi în România. Un astfel de pas îl va ajuta şi pe el să scape de atacurile media", a spus Ponta. 

„Manevre obscure"

După decizia plenului de la Bruxelles, Severin nu a dat niciun semn că ia în calcul retragerea din funcţia de europarlamentar. Ba dimpotrivă, în viziunea sa, vinovaţi de ce i se întâmplă sunt pe rând „agenţii provocatori" de la „The Sunday Times", „manevrele obscure" prin care „s-a încercat" decredibilizarea sa şi Parlamentul European care l-a abandonat şi „eliminat".

„Ridicarea imunităţii face posibilă cercetarea. Faptul că această cercetare abia acum urmează să înceapă este în sine o dovadă că tot ceea ce s-a afirmat până acum este expresia unui justiţiarism rău şi mincinos. Din păcate, el nu m-a lovit doar pe mine, ci şi România care, prin mine, în ultimele luni, a pierdut importante poziţii de influenţă deloc uşor de recuperat. De aceea, bucuria multor români este absurdă", susţine Severin.

PE „în degringoladă"

Severin acuză faptul că Parlamentul European ar fi fugit de răspundere, transferând cercetarea la nivelul autorităţilor naţionale care nu ar avea legătură cu cele întâmplate peste graniţă. „Autorităţile naţionale se vor lămuri cu greu în legătură cu un eveniment în totalitate consumat la nivel european şi nu au niciun interes legitim în cauză atât timp cât faptele alegate nu au produs niciun prejudiciu şi nu au avut niciun impact în România", susţine Severin.

Europarlamentarul român a mai spus că scandalul în care a fost implicat  arată  vulnerabilitatea Parlamentului European „pe care înscenarea pusă la cale de nişte agenţi provocatori l-a pus imediat în defensivă şi degringoladă, făcându-l să îşi elimine propriii membri, în loc să le apere onoarea".

Pe de altă parte, oficiali ai Parlamentului European au precizat, pentru „Adevărul Europa", că singurele autorităţi judiciare care pot face anchetă în acest caz sunt cele din ţările din care eurodeputaţii provin. Potrivit aceloraşi surse, şi pentru ceilalţi doi eurodeputaţi implicaţi în scandal, autorităţile judiciare din Austria, respectiv Slovenia, au început investigaţiile. În cazul acestora nu a mai fost însă nevoie de procedura de ridicare a imunităţii pentru că cei doi au demisionat din Parlamentul European. 

Severin, „manipulat”

Departamentul Naţional Anticorupţie din România aşteaptă o înştiinţare oficială din partea Parlamentului European pentru clarificarea mai multor aspecte ce ţin de procedurile judiciare. „Prin votul de la Bruxelles se creează premisele continuării investigaţiilor în ceea ce îl priveşte pe domnul Adrian Severin. Urmează procedura judiciară, ca în cazul oricărui cetăţean român", a declarat Livia Săplăcan, purtător de cuvânt al Departamentul Naţional Anticorupţie din România. 

Faptele de care e acuzat

DNA a iniţiat un proces împotriva lui Adrian Severin, membru al Parlamentului European, pe baza informaţiilor publicate de ziarul britanic „The Sunday Times", conform cărora, între decembrie 2010 şi martie 2011, europarlamentarul român ar fi acceptat o ofertă de plată de 100.000 de euro de la reprezentanţii unei companii de lobby prezentată sub numele de „Taylor Jones". Banii erau oferiţi europarlamentarului în schimbul sprijinului său pentru un amendament la Directiva privind sistemele de garantare a depozitelor în cazul unui faliment bancar.

După ce  a asigurat  „reprezentanţii" companiei de lobby că amendamentul lor a fost depus, Severin le-a promis că va sprijini modificarea acestuia şi a cerut plata unei rate iniţiale de 12.000 de euro pentru serviciile prestate - o sumă pentru care a fost emisă factura.

Un nou registru al lobbyiştilor

Comisia şi Parlamentul European au lansat ieri Registrul de transparenţă comun care furnizează informaţii cu privire la toţi cei care încearcă să influenţeze politica europeană. Demersurile pentru apariţia acestui registru au fost accelerate după apariţia scandalului „Mită contra amendamente". Noul registru îl înlocuieşte pe cel al Comisiei, înfiinţat în 2008 şi care conţine deja peste 4.000 de organizaţii. Sfera de acoperire a registrului se va extinde dincolo de grupurile de interese tradiţionale pentru a include firme de avocatură, ONG-uri şi orice organizaţie sau persoană care desfăşoară activităţi independente.

"Din păcate, nu am fost lovit doar eu, ci şi România care, prin mine, în ultimele luni, a pierdut importante poziţii de influenţă deloc uşor de recuperat. De aceea, bucuria multor români este absurdă."
Adrian Severin
eurodeputat

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite