VIDEO Protest al euroaleşilor români împotriva Olandei: să facă profit în România, doar aşa îi convine libera circulaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Delegaţia PD-L şi UDMR a României din Parlamentul European condamnă apelul discriminatoriu al Partidului Libertatii din Olanda împotriva cetăţenilor din Europa Centrala şi de Est care au devenit astfel noua ţintă a populismului politic din Ţările de Jos.

"Acest demers creează un precedent grav în ceea ce priveşte drepturile şi libertăţile cetăţenilor europeni. Am cerut Comisiei Europene o reacţie rapidă şi pe măsura gravităţii acestei acţiuni care instigă la discriminare şi xenofobie. Am trimis o întrebare scrisă Comisiei Europene referitoare la măsurile pe care intenţionează să le ia. Am propus totodată introducerea pe ordinea de zi a Parlamentului European a unei declaraţii a Comisiei urmată de o dezbatere pe acest subiect", arată scrisoarea eurodeputaţilor din grupul PPE.

Intervenţie a eurodeputatului Cristian Preda în plenul PE reunit în şedinţă la Strasbourg

Ei apreciază că Guvernul olandez trebuie să îşi asume responsabilitatea cu privire la aceste derapaje. "Aşteptăm ca autorităţile să sancţioneze abrupt astfel de ieşiri specifice populismului politic de extremă dreapta", mai spus eurodeputaţii români care reamintesc faptul că blocarea aderării României şi Bulgariei la Schengen "nu are nicio baza juridică"

Intervenţie a eurodeputatului Marian Jean Marinescu în plen la Strasbourg

Scrisoarea mai arată că Olanda este primul investitor în România şi face profit din activitatile economice din România. "Având în vedere că Olanda a prelungit restricţiile pe piaţa muncii pentru români şi bulgari credem că guvernul olandez înţelege circulaţia forţei de munca în Europa ca un proces într-un singur sens, de la ei către ceilalţi."

Olanda a mai transmis semnale în ton cu reclamaţiile şi conţinutul site-ului PVV şi care au venit din partea autorităţilor statului.
CITEŞTE Ameninţările din Ţările de Jos: Olanda caută români şi bulgari printre criminali

De asemenea, eurodeputatul liberal Renate Weber i-a cerut premierului Olandei, Mark Rutte şi întregului său Cabinet, să adopte o poziţie publică în legătura cu iniţiativa PVV.

"Atât timp cât Guvernul dumneavoastră acceptă încă sprijinul PVV în Parlament, sprijină implicit şi este complice la această acţiune rasistă şi xenofobă", i-a scris Renate Weber premierului Rutte. La mesajul personal trimis de eurodeputatul liberal Comisiei Europeane şi premierul Olandei, Renate Weber a ataşat şi o scrisoare deschisă de protest iniţiată pe Facebook de români stabiliţi în Olanda.

"Mulţi dintre noi avem familii aici, lucrăm pentru instituţii sau companii olandeze, respectăm legile şi contribuim din toate punctele de vedere (economic, cultural,profesional, stiintific etc.) la buna funcţionare a statului olandez. Nu dorim decât să ni se dea dreptul la o viaţă normală în ţara în care am ales să trăim (libertatea de exprimare, dreptul la muncă, fără atacuri rasiste şi xenofobe). Suntem mândri de originea noastră şi cerem să fim trataţi în termeni egali cu toţi cetătenii Uniunii Europene!", arată scrisoarea de protest a românilor stabiliţi în Olanda.

CITEŞTE protestul românilor stabiliţi în Olanda

Zece ambasadori la Haga ai statelor din estul şi centrul Europei au cerut luni liderilor politici olandezi să se distanţeze să iniţiativa partidului de extremă dreapta PVV, care a creat un site unde cetăţenii sunt îndemnaţi să depună plângeri contra imigranţilor est europeni.

Premierul olandez, Mark Rutte, a refuzat însă să adopte o poziţie. "Nu vom adopta o poziţie, este vorba despre site-ul unui partid, nu de site-ul Guvernului", le-a declarat Mark Rutte jurnaliştilor.

"Ai probleme cu persoane din Europa Centrală şi de Est? Ţi-ai pierdut locul de muncă în faţa unui polonez, bulgar, român sau alt est-european? Vrem să ştim", afirmă PVV (condus de Geert Wilders) pe site.


Site-ul creat de partidul de extremă dreapta PVV

Reacţii dure au existat în partea opoziţiei din Olanda şi din Parlamentul European. Vezi detalii aici.

Comisia Europeană, presată de două zile să ia măsuri, a transmis doar o declaraţie politică a comisarului pentru justiţie, Viviane Reding, de condamnare a conţinutului site-ului PVV. Citeşte de ce nu poate Executivul de la Bruxelles să ia măsuri

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite