Moş Crăciun sărac, Moş Crăciun bogat

Pentru Sorin şi pentru Andreea, Moş Crăciun arată la fel

Sorin Nedelcu (7ani), din satul Cucuruzu, judeţul Giurgiu, şi Andreea Savu (7ani), din Bucureşti, au aşteptări diferite de la Moş Crăciun. La sat, tolba va fi, inevitabil, mai goală. Sorin, copil sărac, de la ţară, vrea rechizite şi jucării. Andreea, fetiţa unei familii din clasa mijlocie, ar vrea un joculeţ My Life, un Nintendo şi-o păpuşă Nancy.

Părinţii lui Sorin sunt săraci, dar gospodari. El este şomer de doi ani, ea este casnică de-o viaţă. Cei ai Andreei au alte orizonturi. Mama este medic, iar tatăl, inginer. Cei doi copii, Sorin şi Andreea, care provin din medii atât de diferite, sunt legaţi de emoţia cu care îl aşteaptă pe Moş Crăciun.

Citiţi şi:

Moș Crăciun a intrat în era digitală, preia listele cu cadouri prin videoconferință

Un desen cu Moş Crăciun l-a trimis la Disneyland Paris, împreună cu toată familia

SĂRĂCIE: Crăciun cu lapte praf, biscuiţi şi macaroane!

Piteşti: Pom bogat, pom sărac

Crăciun cu porcul pe masă

Ambii sunt egali în aşteptare, mister, speranţă, bucurie. Ei, ca toţi copiii, vor trăi la fel de intens şi deplin clipa în care vor descoperi sub brad sau în ghete cadourile. Oricât de sărac ar fi satul Cucuruzu şi oricât de amărâţi oamenii acestuia, în preajma Crăciunului locul pare a prinde vremelnic un licăr de viaţă şi o însufleţire nemaiîntâlnită în altă perioadă a anului. În orice gospodărie se trebăluieşte, se rânduieşte şi se pregătesc cele de trebuinţă pentru aşteptata tăiere a porcului.

Gândul că vor avea mese îmbelşugate dă tuturor o stranie veselie. Tot vesel, departe de grijile şi problemele celor mari, Sorin Nedelcu (7 ani) vine agale pe marginea drumului. Este elev în clasa I la Şcoala generală din Cucuruzu şi se laudă că deja ştie să citească toate literele alfabetului. Pe uliţa îngustă, cu noroiul până la glezne, bocănceii copilului fac piruete printre zecile de băltoace, îndreptându-i paşii spre casă. Sare peste o brazdă de noroi, deschide poarta şi dă un „săru'mâna" voios bunică-sii care, într-o căldare aşezată pe pirostrii, spală nişte garniţe în care va pune carnea după tăierea porcului. „Să trăieşti, maică!", rosteşte bunica îndreptându-se de şale. „Ăsta mic a zis că inginer se face când o fi mare. Dar la cât de săraci sunt alde mă-sa şi ta-su, parcă văd c-o să rămână aci, la sapă. Frate-su ar trebui ca la toamnă să se ducă la liceu, la Drăgăneşti-Vlaşca, la 10 kilometri de aici, dar cum autobuzul costă, probabil că n-o să apuce să înveţe mai mult de opt clase", spune mâhnită bătrâna.

Căminul lui Sorin

Neînţelegând şi nepăsându-i prea mult de ce zice bunica, Sorin intră în casă. În camera mică stau înghesuite două paturi, o sobă şi-o masă. Un televizor cumpărat la mâna a doua şi un radiocasetofon completează întreg mobilierul.

De-a lungul pereţilor văruiţi, câteva macate ţin loc de tapet. Prosoape cusute „cu muscă" umbresc câteva tablouri de familie şi o icoană aşezată pe peretele de la răsărit. Deşi folosită atât ca dormitor cât şi drept cameră de zi, încăperea străluceşte de curăţenie. Băiatul se schimbă rapid de hăinuţe, scoate Abecedarul şi se aşază turceşte în mijlocul patului.

Aşa învaţă, fiindcă n-are un birou sau o măsuţă a lui. Din paginile albe ale cărţii răsar mirate semnele împletite sau şerpuite ale literelor. „Aaa, bee, cee...", silabiseşte rar băiatul, urmărindu-le conturul cu degetul arătător de la mâna dreaptă. După câteva file, un bătrânel rotofei cu barbă albă şi haine roşii îi zâmbeşte din spatele unui sac uriaş.

„Ăsta e Moş Crăciun! Mie aş vrea să-mi aducă un pix, penar, caiete, dulciuri şi jucării: o maşinuţă, un tractoraş şi-un papiţoi". Tot darurile astea le primise şi anul trecut, dar le stricase şi, pesemne, cum nu văzuse şi nu avusese niciodată prea multe jucării, tot pe-alea le voia. Se laudă că anul trecut l-a văzut pe Moşul chiar la el în odaie şi i-a spus şi-o poezie, dar a uitat-o între timp. Dacă ştie să-i spună alta anul ăsta? „Ăăă... căţeluş cu părul creţ/fură raţa din coteţ!...", se repede să recite poezia întipărită în mintea oricărui copil din orice generaţie.

Copilărie fără poveşti

De fiecare dată Moş Crăciun i-a pus darurile în ghetuţe, fiindcă părinţii n-au avut bani de brad. „Cred că d-aia îmi aduce aşa puţine, că am picioarele mici şi nu încap prea multe cadouri în ghetele mele", îşi explică băiatul zgârcenia Moşului. Cum mama este casnică dintotdeauna, iar tatăl său a fost dat afară din serviciu acum doi ani, seara de Ajun n-are cum să fie una bogată în daruri. Cu toţii trăiesc din pensia de 350 de lei a bunicii. „Mâine dacă moare mama rămânem muritori de foame. M-au dat afară din serviciu pe nedrept. Tot ce avem sunt cinci găini, o vacă şi un porc pe care-l tăiem acum. De unde bani de Moş Crăciun? Mai muncesc cu ziua pe aici prin sat", spune cu obidă Stan Nedelcu (43 de ani), tatăl lui Sorin.
Copilului nu i-a spus nimeni până acum poveşti cu zâne, cu spiriduşi, cu reni sau cu Moş Crăciun. Cum băiatul n-a trecut niciodată dincolo de graniţele localităţii, cum tot universul său se raportează doar la lumea satului, este de înţeles de ce are o imagine absolut personală în ceea ce priveşte „atelajul" Moşului: „La mine, Moş Crăciun vine pe coş. El zboară pe sus într-o sanie trasă de măgari", explică senin Sorin.

Pluguşor cu al lu' lale

N-a văzut marea sau muntele, nici n-a fost cu părinţii în vacanţe, dar nu e uliţă din sat pe care să nu fi trecut de câteva ori, nu e tăpşan pe care să nu fi bătut mingea, nu e copil pe care să nu-l cunoască!  Cât e iarna de lungă se dă cu sania pe derdeluş sau pe gheaţa gârlei care trece prin spatele grădinii lor. N-a fost niciodată cu steaua, a fost însă cu pluguşorul, cu frate-său. „Nu ştiu să spun pluguşorul, am sunat cu clopoţelul. Am fost cu frate-miu, cu Dumitru, Ilie, Nicu al lu' Crăiţă, Ionuţ al lu' Găoază, Gabi al lu' Bambi, al lu' Lale şi-al lu' Filian. Am strâns eu 20 de lei şi frate-miu tot 20 de lei", spune mândru.

Sorin vrea ca moşul să vină şi la şcoală

Când are chef de cântat, Sorin umflă şi dezumflă voiniceşte pe piept burduful unui mic acordeon. Neştiind să cânte, sunetele scoase l-au enervat atât de tare pe tată-său, încât acesta i-a tăiat cu un cuţit în două locuri burduful. Băiatul a încercat să le lipească, dar n-a mai fost acelaşi lucru. A fost cea mai tristă zi din viaţa lui.

Anul trecut, Moş Crăciun a venit şi la grădiniţă. I-a adus câteva dulciuri, un fes şi şosete. „Dacă anul ăsta vine şi la şcoală nu mai vreau să-mi aducă fes, că mi-a luat mama unul. Mai bine să-mi aducă mănuşi împletite, că-mi îngheaţă mâna pe ghiozdan". Priveşte spre icoana din perete, vrând parcă să se încredinţeze că rugămintea i-a fost ascultată.

„Există un singur Moş Crăciun"

 Andreea Savu are 7 ani şi locuieşte într-o zonă rezidenţială aflată în partea de vest a Bucureştiului. Drumul până la şcoală şi înapoi îl face cu una dintre maşinile părinţilor. Oricât de bine s-ar simţi alături de colegii de clasă, pentru Andreea, casa şi mai ales camera ei reprezintă tărâmul de basm, unde hotarul dintre realitate şi fantezie este trecut cu graţie de Alice în Ţara Minunilor.

De la o vreme ( mai precis din noiembrie) gândurile, speranţele şi emoţiile fetiţei sunt concentrate pe venirea lui Moş Crăciun. „Există un singur Moş Crăciun, cel care vine la mine şi pe care-l cunosc după voce şi chip. Anul trecut i-am spus o poezie despre Măicuţa Domnului. Anul ăsta o să-i spun alta. O să o învăţ până vine", spune surâzând fetiţa şi strânge cu drag la piept pe căţeluşa Duna, partenera ei de năzdrăvănii. Se aşază apoi la pian, iar mânuţele îi alunecă graţios pe clape. Sunetele ample, cântate cu concentrarea maximă specifică celor ce iau lecţii de pian, se împrăştie în tot livingul. De lângă scăunelul fetei, Duna bate tactul mişcându-şi coada în ritm de metronom.

Lista Andreei

Locuinţa Andreei este o casă spaţioasă cu etaj şi mansardă. În living, fetiţa s-ar putea plimba cu bicicleta, dacă ar vrea. Acolo, lângă bradul împodobit, se întâmplă în fiecare iarnă miracolul întâlnirii cu Moş Crăciun. „Data trecută mi-a adus o pereche de blugi şi o păpuşă. Acum aş vrea un joculeţ My Life, o păpuşă Nancy şi un Nintendo". Camera de joacă, de lecţii şi de somn a Andreei este la etaj.

Mocheta roz cu animăluţe este „câmpia"  pe care aleargă şi se hârjoneşte cu Duna. Lângă uşă se află o tablă pe care eleva îşi formează scrisul, la fereastră este biroul pentru lecţii, iar pe un perete, o bibliotecă. Pe holul dinspre baia ei sunt dulapuri în care îşi ţine rânduite hăinuţele. „Ca Moşul să-mi aducă ce i-am cerut, o ajut pe mama la bucătărie când face mâncare. Cel mai mult îmi place să sparg ouăle", spune râzând Andreea.

„Zâna Măseluţă îmi lasă câte un cadou"

„Mlădie ca un spic de grâu", vorba lui Coşbuc, fetiţa se întinde şi scoate din bibliotecă o carte de poveşti. Fiind în clasa a II-a, cititul nu se face silabisit ca în cazul lui Sorin. Duna o ascultă cu urechile ciulite gata să-şi urmeze stăpâna în ţara basmelor, precum Toto pe Dorothy în Ţara lui Oz. Dintre toate zânele poveştilor, Andreea crede numai în Zâna Măseluţă. „N-am văzut-o niciodată, dar, când îmi cade un dinte, îmi pune sub pernă un cadou".

Spre deosebire de Sorin, Andreea a văzut multe filme cu Moş Crăciun pe DVD-urile cumpărate de tatăl său. De acolo ştie că Moşul umblă într-o sanie trasă de reni. Pe mama Andreei, Oana (42 de ani), o bucură la fel de mult ca pe cea mică sărbătorile de iarnă şi mai ales seara de Ajun. „La noi, pe 24 decembrie, alături de rude, sunt invitate mai multe familii, iar fiecare copil primeşte daruri", spune Oana.

Vacanţe la schi

Dacă pentru Sorin lumea se termină undeva la marginea satului, iar orizontul vizibil se îneacă în mijlocul nesfârşitei câmpii, pentru Andreea ieşirile în afara Bucureştiului sunt un lucru foarte frecvent. În fiecare an pleacă împreună cu părinţii în concediu la mare sau la munte, iar, iarna, cum prind un strop de timp liber, merg la schi. „Ştiu să schiez binişor. Nu am schiurile mele, le închiriem la pârtie. Acasă, când ninge mult, fac oameni de zăpadă în curte sau mă dau cu sania. De fapt, tati mă trage, el e renul meu", se amuză Andreea. Peste râsul ştrengăresc al fetei se lasă seara.

Dincolo de ferestrele luminate stelele strălucesc viu în noaptea sticloasă, ca acum 2000 de ani, când cei trei Magi de la răsărit se pregăteau să anunţe lumii întregi naşterea pruncului Iisus. La 100 de kilometri distanţă, un băieţel cu părul bălai, zburlit şi ciufulit îşi aranjează atent hăinuţele pe scăunel şi se pregăteşte de culcare. Peste câteva zile, în noaptea magică a Naşterii Domnului, departe unul de altul, dar uniţi în aşteptare şi credinţă, doi copii, doi îngeri pământeni, unul în faţa şemineului, altul la gura sobei, vor sta cu mâinile împreunate alături de toţi îngerii cerului binecuvântând sosirea lui Moş Crăciun.

Copilărie

Pentru Sorin şi pentru Andreea, Moş Crăciun arată la fel. Singurul lucru care diferă este mărimea sacului purtat în spinare. După ce-şi văd cadourile, cei doi ştiu că Moş Crăciun există.