O vară liniştită pentru Guvernul Boc: remanierea şi moţiunea de cenzură, amânate până la toamnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii cabinetului Boc pot sta liniştiti: până la toamnă fotoliile de miniştri nu vor fi zgâlţâite nici de vreo remaniere, nici de vreo nouă moţiune de cenzură.

După ce preşedintele Traian Băsescu a cerut două luni de graţie pentru actualul cabinet şi Opoziţia a renunţat la ideea depunerii unei noi moţiuni de cenzură în perioada inmediat următoare.

 Atât liberalii cât şi social democraţii consideră fără rost o moţiune de cenzură depusă în perioada următoare. Opoziţia aşteaptă degradarea semnificativă a situaţiei economice şi sociale din toamnă pentru a încerca un nou asalt asupra coaliţiei de guvernare. Actuala sesiune parlamentară se încheie la finalul lunii iunie.

"O moţiune de cenzură acum, în opinia mea, (...) , nu ar face decât să solidarizeze echipa guvernamentală şi echipa parlamentară a PDL. Cred că este mult mai bine să ne pregătim pentru toamnă o moţiune de cenzură", a declarat  preşedintele al Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase.

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, consideră că la moţiunea din toamnă PSD trebuie să prezinte şi o formulă guvernamentală alternativă pentru a înlocui actualul Cabinet Boc.

Geoană a precizat înaintea şedinţei de BPN a PSD de luni că nu este oportună o nouă moţiune de cenzură în actuala sesiune parlamentară care se încheie la finalul lunii iunie.

"Trebuie să învăţăm şi noi din ultima moţiune, care nu a trecut la o distanţă infimă şi cred că data viitoare, probabil în toamnă, va trebui să pregătim o moţiune de cenzură care să aibă şi componentele care ne-au lipsit ultima dată, adică o soluţie alternativă, o nouă majoritate care să permită formarea unui Guvern diferit, al doilea rând, soluţii alternative. Este clar că timpul politic al guvernării Băsescu –Boc a trecut, este momentul unui alt tip de alternativă şi aici trebuie lucrat mult mai serios pentru că sunt absolut convins că în această toamnă majoritatea actuală se va prăbuşi, că va pleca UDMR, că va pleca UNPR, este clar că aşa-zisele măsuri temporare vor dura dacă va rămâne acest guvern la putere câţiva ani de zile", a declarat Geoană.

Nici preşedintele liberalilor, Crin Antonescu nu vede rostul unui nou atac asupra Executivului în acest moment.

"Acum o moţiune de cenzură, în opinia mea, este doar un exerciţiu de imagine al cărui rost eu nu-l văd. Cu atât mai mult cu cât înţeleg că PSD nu e dispus să participe la o eventuală formulă alternativă de guvernare, aşa încât cred că timpul unei moţiuni de cenzură este undeva la începutul sesiunii de toamnă", a spus Antonescu, înainte de începerea Biroului Politic Central al PNL.

Potrivit acestuia, faptul că românii vor începe să simtă în toamnă în buzunar efectele măsurilor de austeritate ar putea creşte şansele de trecere a unui eventuale moţiuni, inclusiv prin presiunea străzii. "Până în toamnă poate mai mulţi parlamentari şi în orice caz opinia publică se vor convinge că acest Guvern al acestui partid - PD - este incorigibil şi cred că în acel moment tensiunea socială şi presiunea asupra Parlamentului vor fi majore. La trei zile după o moţiune de cenzură să venim cu alta este doar un exerciţiu destinat eşecului", a conchis Antonescu.

Parlamentul a respins, pe 15 iunie, moţiunea de cenzură depusă la angajarea răspunderii Guvernului pe scăderile de pensii şi de salarii, în condiţiile în care, pentru adoptarea ei, ar mai fi fost necesare încă opt voturi.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite