USL îl susține pe Marga pentru șefia ICR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ministru de Externe, Andrei Marga, a fost nominalizat de PNL pentru președinția Institutului Cultural Român, a declarat secretarul general adjunct al PNL, Dan Mihalache. Și social-democrații susțin nominalizarea lui Marga la ICR.

"A fost o discuție în BPC în care am votat susținerea pentru dl Marga pentru nominalizarea de către Senat, conform legii, la președinția Institutului Cultural Român. Dl Marga nu s-a exprimat, pentru că nu era de față", a declarat secretarul general adjunct al PNL, Dan Mihalache, pentru adevarul.ro.

Întrebat dacă Marga va accepta postul de președinte al Institutului Cultural Român, "Nu pot să mă exprim eu în acestă privință".

Marga se bucură și de sprijinul social-democraților pentru această funcție. ”Partidul Social Democrat îl susține pe fostul ministru de Externe, Andrei Marga, pentru funcția de președinte al Institutului Cultural Român", se arată într-un comunicat de presă emis miercuri după-amiaza de PSD. Social-democrații sublinează că ”domnul Marga are toate calitățile necesare pentru o astfel de funcție".

"Am în continuare un deosebit respect pentru omul Andrei Marga și cred că ar fi o foarte bună opțiune pentru această funcție. Cu o experiență bogată, cu un bagaj cultural de excepție, precum și cu foarte multă dragoste de țară, Andrei Marga este un candidat ideal pentru această poziție", a declarat premierul Victor Ponta.

Fostul ministru de Externe Andrei Marga n-a putut fi contact telefonic de reporterii adevarul.ro.

După remaniera guvernamentală de la începutul lunii august, Andrei Marga a declarat că va pleca în Germania cu o bursă de cercetare.

"Rămân în mediul cercetării şi în cel universitar şi luna următoare plec în Germania pentru cercetare ştiinţifică", a spus Marga despre planurile sale de viitor într-un interviu pentru RFI.

Prim-ministrul Victor Ponta a declarat, la 9 august, că fostul ministru de Externe Andrei Marga va fi numit din nou într-o funcţie publică, dar nu a dorit să precizeze care va fi aceasta.

Institutul Cultural Român a rămas fără președinte de la începutul lunii august, atunci când Horia Roman Patapievici și-a dat demisia de onoare.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite