Adevarul.ro

"Adevarul.ro" a verificat CV-urile ambasadorilor României şi 44 din cei 89 de ambasadori fie nu ştiu să vorbească limba oficială a statului în care activează, fie o cunosc la nivel de "începător", "de bază" sau "suficient".

Contează în activitatea unui ambasador să vorbească limba ţării în care a fost trimis?

Foşti miniştri de externe, parlamentari, analişti politici , foşti consilieri prezidenţiali, au răspuns întrebării.

Mai mult, adevarul.ro va prezintă mai jos interviuri în exclusivitate cu ambasadorii României din Polonia, Turcia, Danemarca, Suedia şi Grecia despre ce presupune meseria de ambasador.

Statistica

Ambasadorul României în Ungaria nu vorbeşte maghiară dar ştie olandeză, în timp ce ambasadorul României în Olanda nu ştie olandeză dar vorbeşte maghiară. 34 de ambasadori români nu cunosc limba oficială a statului în care sunt acreditaţi şi alţi 10 fie o cunosc la nivel de începători fie vorbesc doar doar una dintre limbile oficiale, potrivit CV-urilor publicate pe site-ul Ministerului de Externe.

În 11 ţări din UE avem astfel de cazuri: în Cehia, Grecia, Polonia, Olanda, Suedia, Ungaria, Finlanda, Cipru, Danemarca, Slovacia, Slovenia. (lista completă cu ambasadorii menţionaţi).

Interviurile cu ambasadorii

UPDATE 14.30 Ambasadorul României în Italia, Victor Răzvan Rusu: "CV-ul meu nu este actualizat, acum dau şi interviuri în italiană. Contează să aduci relaţionarea dintre ţări la un nivel cât mai bun"

Victor Alexandru Micula (Danemarca): "De când am folosit pasaje în daneză mă simt mai bine primit. Se deschid mai uşor uşile"

Ion Pascu (Turcia): "În Japonia te cazau la familiile locale / O dificultate considerabilă e când apare o relaţie de prietenie"

Gheorghe Predescu (Polonia): "Nu aş spune că este un handicap insurmontabil. Unde simţim o nevoie a limbii locale este în alte oraşe"

Dana Răduţa Matache (Suedia): "Este o mare diferenţă între a înţelege tu şi a fi nevoit să te bazezi pe altcineva"

George Ciamba (Grecia): "Eu am început aici în Grecia să mă uit la sensul etimologic al cuvintelor"

Opinii

Fostul ministru de Externe (1996-1997), Adrian Severin:  În marile ţări, de mare cultură, ar fi trebui ca ambasadorii să ştie limba respectivă, Italia e un bun exemplu. România nu este o limbă de mare circulaţie, dar să ştiţi că au fost şi sunt ambasadori străini care au venit aici şi au încercat să o înveţe.

În anumite ţări mai sensibile, unde relaţiile sunt mai sensibile, măcar limba să nu fie încă un obstacol.

Asta arată nu greşeli de numire ci deficienţe în pregătirea personalului diplomatic, eu aveam probleme când am fost la minister în sensul că oamenii nu ştiau rusă, nu îi trimiteau să înveţe.

În China, de exemplu, avem un ambasador foarte bun, dar prin faptul că nu îl înlocuim arată această lipsă de pregătire a cadrelor. Nu pregătim noi generaţii de specialişti.

Aici numai trimitem oameni la burse, pregătirea lor lasă de dorit... E o muncă de personal pe care MAE nu o mai face din păcate.

Fostul ministru de Externe (1992-1995), Teodor Meleşcanu: După 1990 noi nu am mai trimis oamenii să înveţe limbi străine. S-a mers pe ideea să ştie limbi de circulaţie internaţională Asta e bine pentru că se poate asigura rotaţia cadrelor, este rău pentru că accesul pe plan local, mai ales în sistemele închise, rişti să nu îl ai.

Din păcate nu mai avem vorbitori de limbi exotice, Rusia inclusiv. Dacă e vorba de limbi precum hindu, aici e greu, da, dar când e vorba de italiană, rusă, germană, franceză, este obligatoriu.

Nu e o chestie în regulă. Pe vremea mea, nu vreau să mă laud, dar aşa ceva nu se întâmpla.

Fost consilier prezidenţial (1996-2000), analistul Zoe Petre: Procentul e cam îngrijorător, e cam mult, mai ales pentru Uniunea Europeană. E păcat, sunt ţări în care se aşteaptă să vorbeşti şi ţări în care nu se aşteaptă de la umbasador să vorbească limba respectivă.

Sunt două doctrine majore: să bine să vorbeşti limba ca să fii mai aproape de lumea de acolo, dar pe de altă parte ste bine să nu ştii limba respectivă astfel încât să stai deoparte, în sensul să nu devii partizan.

Ăsta e semnul că în MAE încă nu există posibilitatea să îţi faci un plan de carieră, cum se întâmplă în marile centrale, în care un tânăr îşi poate face socoteala şi se poate pregăti din timp. La noi hazardurile politice fac în aşa fel încât să fie trimişi oameni foarte repede la post.

O problemă după mine ar fi, poate, că oamenii sunt mai întâi recrutaţi în MAE ca funcţionari şi nu mai ai timp pe urmă şi de limbi străine. Ar trebui cumva lucrurile inversate.

Apoi posibilitatea să faci gafe într-o limbă pe care o vorbeşti după ureche şi italiana este un exemplu foarte potrivit în acest caz, este foarte mare.

Nu poţi să vorbeşti de exemplu franceză sau italiană de baltă, că te faci de râs, mai bine vorbeşti engleză foarte bine. La nivel de funcţionari mai merge, dar la nivel de ambasador, păi te exprimi elegant când eşti într-o ţară de mare cultură, decât să măcelăreşti limba. Lumea diplomatică are un protocol riguros care nu poate fi încălcat.

Fostul comisar guvernamental pentru Francofonie (2005-2007), Cristian Preda: Este evident că este important pentru MAE să nu aibă doar personal calificat intelectual pentru misiunile diplomatice ci şi vorbitor de limbi nu doar internaţionale. Este o chestiune de cod cultural şi în unele cazuri este un zid.

E bine să fie utilizate resursele MAE din România, cum ar fi Universitatea Bucureşti, unde sunt înscrise 34 de limbi străine. MAE ar trebui să se uite la absolvenţii de la Limbi străine. Ca membru al Universităţii vă spun că m-am bătut pentru predarea limbilor rare în continuare, pentru că se încerca tragerea lor pe linie moartă, limbi precum poloneza, sârbo-croată, ori ele reprezintă o investiţie culturală în primul rînd şi apoi şi o investiţie pentru o diplomaţie calificată.

E mai uşor să înveţi o limbă străină şi apoi să faci un master în relaţii internaţionale decât invers.

Eu am încercat cât am fost la minister să introducem criterii în politica de recrutare care să joace un avantaj pentru cei care ştiu limbi rare pentru că am observat de exemplu că la concursuri erau respinşi cei care ştiau limbi rare, de exemplu japoneză.

Preşedintele Comisiei de politică externă din Camera Deputaţilor, Attila Korodi: Cred ca pentru capitalele importante avem oameni care ştiu limbile respective, pe de altă parte, pentru ţările mai puţin importante, precum Orientul îndepărtat, nu este o nevoie absolută.

Ceea ce pentru mine este important, diplomatul are obligaţia de a începe un curs de limba străină respectivă. Există o obligaţie morală să ştii limba, nu este neapărat ca ambasadorul să o ştie când se instalează în post, dar pe urmă are obligaţia să o înveţe.

Este altceva când ştii limba, altcumva îşi poate desfăşura diplomatul activitatea. Eu am experienţa ambasadorilor străini în România, precum ambasadorii Spaniei, Franţei, care au avut o abordare mult mai informală şi mai apropiată şi asta contează foarte mult.

Este şi o responsabilitate a ministerului de Externe. Trebuie specializaţi oameni pe aceste domenii.

Decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice din SNSPA, Cristian Pârvulescu: Diplomaţia este o funcţie de carieră, nu aş spune că limba oficială poate să conteze foarte mult. Să luăm corpul diplomatic străin de aici, învaţă româna pe parcurs. În general, mai ales dinspre state precum Japonia cred că vin astfel de cazuri. Nu cred că avem în state precum Germania, Rusia avem astfel de cazuri.

Nu cred că simpla cunoaştere a limbii este definitorie. Ar fi fost mai grav dacă ar fi fost numiri pe criterii politice şi nu ştiau nicio limbă străină, atunci era mai grav.

Apoi nu cred că România îşi poate permite să formeze diplomaţi precum o fac Rusia sau Statele Unite.