Năstase, achitat în dosarul Zambaccian pentru mită! Condamnat pentru şantaj!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Soţii Adrian şi Dana Năstase, asistaţi de avocatul Ion Cazacu
Soţii Adrian şi Dana Năstase, asistaţi de avocatul Ion Cazacu

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au pronunţat sentinţa împotriva lui Adrian Năstase. Vezi întreaga decizie a instanţei, aşa cum a fost ea redactată de judecători!

UPDATE 15.50: Fostul premier a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj, dar a fost achitat pentru luare de mită! Soţia sa, Dana Năstase, a fost şi ea achitată pentru complicitate la luare de mită.

Şi soţia fostului premier, Dana Năstase, a fost condamnată în dosarul cunoscut sub numele de "Zambaccian". Instanţa supremă a dispus condamnarea ei la trei ani de închisoare, tot cu suspendarea executării pedepsei, pentru "participaţie improprie la folosirea de documente false la autoritatea vamală", fiind achitată pentru complicitate la luare de mită şi şantaj.

Aceasta este sentinţă în acest dosar, iar DNA sau Adrian Năstase vor putea să o conteste la completul de 5 judecători. În acelaşi dosar mai este judecată şi soţia sa, Dana Năstase, care este învinuită de complicitate la luare de mită şi fals în acte. Irina Jianu, fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii, este judecată pentru dare de mită.

Citeşte şi: Familia Năstase, ultimul cuvânt

Dosarul a fost trimis în instanţă de către DNA în urmă cu aproape doi ani. Procurorii anticorupţie susţin că, în perioada 2002 - 2004, în calitate de prim-ministru Adrian Năstase ar fi primit, în mod direct şi prin intermediul Danielei Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630 de mii de euro, contravaloarea unor bunuri importate din China şi a cheltuielilor aferente acestor importuri, precum şi contravalorea unor lucrări efectuate la imobilele lui Năstase din Cornu şi din Bucureşti.

Vezi mai jos istoricul sentinţelor date de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarele în care este judecat fostul premier Adrian Năstase:

Năstase a scăpat de „Mătuşa Tamara“

Fostul premier PSD Adrian Năstase a fost condamnat pentru corupţie în dosarul „Trofeul Calităţii”

Citeşte aici motivarea la sentinţa de condamnare în ultimul dosar: Adrian Năstase este „personificarea corupţiei“

SENTINŢA COMPLETĂ DATĂ AZI DE JUDECĂTORI:

I. În baza art.11 pct.2 lit.a) raportat la art.10 lit.a) Cod procedură penală dispune achitarea inculpatului NĂSTASE ADRIAN sub aspectul săvârșiri infracțiunii de luare de mită prevăzută de art.254 alin.1 Cod penal cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000 și cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

            În baza art.194 alin.1 și 2 Cod penal raportat la art.13/1 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.74 alin.2 Cod penal și art.76 alin.1 lit.b) Cod penal, condamnă inculpatul NĂSTASE ADRIAN la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.

            Ca pedeapsă accesorie, interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și b) Cod penal, conform art.71 Cod penal.        În baza art.86/1 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 6 ani, stabilit conform art.86/2 Cod penal.

            În conformitate cu dispozițiile art.86/3 alin.1 lit.a - d) Cod penal, pe durata termenului încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

-          să se prezinte trimestrial la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București;

-          să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

-          să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

-          să comunice informații de natură a-i putea fi controlate mijloacele de existență;

            În temeiul art.359 Cod procedură penală atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.86/4 Cod penal cu referire la art.83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

            Conform art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă executarea pedepsei accesorii.

            II. În baza art.11 pct.2 lit.a) raportat la art.10 lit.a) Cod procedură penală dispune achitarea inculpatei NĂSTASE DANIELA sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la luare de mită prevăzută de art.26 Cod penal raportat la art.254 alin.1 Cod penal cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000 și cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

            În baza art.11 pct.2 lit.a) raportat la art.10 lit.d) Cod procedură penală dispune achitarea aceleiași inculpate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare de bani prevăzută de art.23 alin.1 lit.c) din Legea nr.656/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, înlăturând din încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu reținerea dispozițiilor art.17 lit.e) din Legea nr.78/2000.

            În baza art.31 alin.2 Cod penal raportat la art.273 din Legea nr.86/2006 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal condamnă inculpata NĂSTASE DANIELA la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și b) Cod penal pentru participație improprie la infracțiunea de folosire la autoritatea vamală de documente false.

Ca pedeapsă accesorie, interzice inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și b) Cod penal, conform art.71 Cod penal.

În baza art.86/1 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art.86/2 Cod penal.

            În conformitate cu dispozițiile art.86/3 alin.1 lit.a - d) Cod penal, pe durata termenului încercare, inculpata se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

-          să se prezinte trimestrial la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București;

-          să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

-          să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

-          să comunice informații de natură a-i putea fi controlate mijloacele de existență;

            În temeiul art.359  Cod procedură penală atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.86/4 Cod penal cu referire la art.83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

            Conform art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă executarea pedepsei accesorii.

            III. În baza art.11 pct.2  lit.a) raportat la art.10 lit.a) Cod procedură penală dispune achitarea inculpatei JIANU IRINA PAULA sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită prevăzută de art.255 Cod penal cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000 și  cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

            În baza art.11 pct.2 lit.a) raportat la art.10 lit.d) Cod procedură penală dispune achitarea aceleiași inculpate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare de bani prevăzută de art.23 alin.1 lit.a) din Legea nr.656/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, înlăturând din încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu reținerea dispozițiilor art.17 lit.e) din Legea nr.78/2000.

            În baza art.11 pct.2 lit.a) raportat la art.10 lit.a) Cod procedură penală dispune achitarea inculpatei JIANU IRINA PAULA pentru fapta de participație improprie la infracțiunea de fals intelectual la legea contabilității prevăzută de art.31 alin.2 Cod penal raportat la art.43 din Legea nr.82/1991 cu referire la art.289 Cod penal și cu aplicarea art.41 alin.2      Cod penal, înlăturând din încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu dispozițiile art.17 lit.c) din Legea nr.78/2000.

            În baza art.11 pct.2 lit.b) raportat la art.10 lit.g teza a II - a Cod procedură penală încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei JIANU IRINA PAULA pentru fapta de participație improprie la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art.31 alin.2 Cod penal raportat la art.290 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, înlăturând din încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu dispozițiile art.17 lit.c) din Legea nr.78/2000 ( fapta din 31.12.2003).

            În baza art.31 alin.2 Cod penal raportat la art.272 pct.2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal condamnă inculpata JIANU IRINA PAULA la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru participație improprie la infracțiunea de folosire a bunurilor societății comerciale într-un scop contrar intereselor acesteia, înlăturând din încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu dispozițiile art.17 lit.h) din Legea nr.78/2000.

            În baza art.31 alin.2 Cod penal raportat la art.273 din Legea nr.86/2006 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal condamnă inculpata JIANU IRINA PAULA  la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și b) Cod penal pentru participație improprie la infracțiunea de folosire la autoritatea vamală de documente false.

            În baza art.33 lit.a) – 34 lit.b) și art.35 Cod penal contopește pedepsele susmenționate, urmând ca inculpata JIANU IRINA PAULA să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și b) Cod penal.

Ca pedeapsă accesorie, interzice inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și b) Cod penal, conform art.71 Cod penal.

În temeiul art.348 Cod procedură penală dispune anularea următoarelor înscrisuri falsificate: comercial invoice (factură externă) nr.102391din 01.10.2002, comercial invoice (factură externă) nr.102392 din 01.10.2002, comercial invoice (factură externă) nr.642915 din 27.09.2002, comercial invoice (factură externă) nr. 642916 din 27.09.2002 , comercial invoice (factură externă) nr.642917 din 27.09.2002, comercial invoice (factură externă) nr.642918 din 27.09.2002, comercial invoice nr.04401 din 22.01.2003, comercial invoice nr.04521 din 23.01.2003,  comercial invoice nr.04525 din 23.01.2003, comercial invoice nr.07422 din 26.05.2003, comercial invoice nr.06989 din 21.05.2003, comercial invoice nr.06978 din 20.05.2003, comercial invoice nr.031421 din 27.07.2003, comercial invoice nr.030943 din 16.07.2003, comercial invoice nr.030942 din 16.07.2003, comercial invoice nr.040999 din 20.12.2003 (înscrisuri aflate în volumul IV dosar urmărire penală), packing list of certificate of weight aferent facturilor externe nr.102391 din 01.10.2002 şi nr. 102392din 01.10.2002, packing list of certificate of weight aferent facturilor externe nr.102391 din 01.10.2002 şi nr.102392 din 01.10.2002, packing list of certificate of weight aferent facturilor externe nr.642915, 642916, 642917, 642918 din 27.09.2002, packing list of certificate of weight aferent facturilor nr.642915, 642916, 642917, 642918 din 27.09.2002, packing list of certificate of weight aferent facturilor externe nr.642915, 642916, 642917,  642918 din 27.09.2002, packing list of certificate of weight aferent facturilor externe nr.642915, 642916, 642917, 642918 din 27.09.2002, packing list of certificate of weight aferent facturilor nr.642915, 642916, 642917, 642918 din 27.09.2002,   5 „certificate of quality  conformity” cu antetul şi ştampila firmei chinezeşti HUAIAN IMPORT EXPORT TRADE CO. LTD, toate datate 27.09.2002, pe numele S.C. VERTCON S.A. ( înscrisuri aflate în volumele IV și XXII dosar urmărire penală), avizele  de însoţire a mărfii cu seria BC AAA nr.6484107 din 06.12.2002, nr.6484108 din 07.12.2002, nr.6484106 din 07.12.2002, nr.6484101 nedatat, nr.6484102 nedatat, nr.6484104 nedatat, nr.6484105 din 07.12.2002, nr.6663905 din 06.05.2003,  nr.6663906 din 08.05.2003, nr. 6663907 din 10.05.2003, nr.6663909 din 30.07.2003, nr.6663908 din 30.07.2003, nr. 6663910 din 06.08.2003, nr.6663911 din 07.08.2003, nr.6663912 din 24.09.2003, nr. 6663913 din 24.09.2003, nr. 6663919 din 26.09.2003, nr.6663920 din 26.09.2003, nr.6663921 din 26.09.2003, nr.6663914 din 26.09.2003, nr.6663915 din 26.09.2003, nr.6663916 din 26.09.2003, nr.6663917 din 26.09.2003, nr. 6663918 din 26.09.2003, nr.663929 din 11.02.2004  și nr.6663930 din 11.02.2004 emise de S.C. VERTCON S.A. ( înscrisuri depuse în volumele XXII – XXIV  dosar urmărire penală), precum și a facturilor seria BC ACB nr.3656090 din 29.08.2003 nr.3656158 din 30 .09.2003, nr.3656177 din 31.10.2003, nr.3656191 din 30.11.2003 și nr.4627806 din 31.12.2003  și  a chitanțelor seria BC ALD nr.4385960 din 7.08.2003, nr. 4385961 din 8.08.2003,  nr.4385962 din 11.08.2003 și nr.4385963 din 12.08.2003, toate emise de S.C. REGAL GLASS S.R.L Bacău.

            Respinge, ca inadmisibilă, acțiunea civilă exercitată în procesul penal de partea civilă S.C. CONIMPULS S.A. Bacău.

            Ia act că părțile vătămate S.C. VERTCON S.A Bacău și S.C. REGAL GLASS S.R.L. Bacău nu s-au constituit părți civile în procesul penal.

            În temeiul art.118 alin.1 lit.e) Cod penal dispune confiscarea de la inculpata  JIANU IRINA PAULA a sumelor de 122.903,0703 lei, 58.870,9402 lei și 80.489 USD și 5.000 EURO, în echivalent lei la cursul BNR   din ziua plății.

            Dispune ridicarea sechestrului asigurător instituit prin Ordonanța nr.68/P/2008 din 25 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților Năstase Adrian și Năstase Daniela.

            Instituie măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatei Jianu Irina Paula până la concurența sumei ce formează obiectul confiscării speciale.

            În baza art.191 alin.2 Cod procedură penală obligă inculpatul Năstase Adrian la plata sumei de 15.000 lei, inculpata Năstase Daniela la plata sumei de 20.000 lei și inculpata Jianu Irina Paula la plata sumei de 25.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare efectuate în procesul penal.

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru inculpați și de la comunicare pentru părțile vătămate Păun Ioan, S.C.VERTCON S.A Bacău și S.C. REGAL GLASS S.R.L. Bacău  și partea civilă S.C. CONIMPULS S.A. Bacău.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2012.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite