Năstase a scăpat de „Mătuşa Tamara“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Năstase a fost achitat ieri pentru acuzaţia DNA de dare de mită a unei funcţii
Adrian Năstase a fost achitat ieri pentru acuzaţia DNA de dare de mită a unei funcţii

Fostul premier PSD a fost achitat de Înalta Curte într-unul dintre cele trei dosare de corupţie, care l-au scos, practic, în 2006, din viaţa politică.

„Mătuşa Tamara" - dosarul care a ascuţit săbiile în PSD în 2006 şi care a dus, practic, la dărâmarea politică a lui Adrian Năstase - s-a finalizat ieri cu o achitare a fostului prim-ministru. După declanşarea urmăririi penale pe numele lui Adrian Năstase, la începutul anului 2006, PSD a decis să-i retragă sprijinul politic, în urma celebrei şedinţe de la Hotelul Confort din Capitală. Ulterior, Năstase şi-a pierdut şi funcţia de preşedinte executiv al PSD, dar şi şefia Camerei Deputaţilor.

Instanţă: „Fapta nu există"

Înalta Curte a constatat că fapta de dare de mită pentru care Adrian Năstase a fost pus sub învinuire în 2006 nu există. Procurorii anticorupţie au anunţat ieri că vor contesta decizia la Completul de cinci judecători ai instanţei supreme. De cealaltă parte, Năstase s-a arătat mulţumit de decizie şi chiar a anunţat că nu va mai face plângere la CEDO împotriva României.

Dosarul „Mătuşa Tamara" datează de aproape 1.700 de zile, s-a plimbat de la DNA, la instanţă, la Camera Deputaţilor, din nou la DNA şi la instanţă, a umplut pagini întregi de ziare şi a fost subiect îndelung dezbătut în emisiuni TV. S-au făcut pronosticuri. Însuşi procurorul de caz a cerut în final condamnarea cu suspendare a lui Adrian Năstase.

Denunţător controversat

Probele greu de obţinut de către procurori în dosarul „Mătuşa Tamara", dar mai ales faptul că principalul amfitrion în această cauză a fost Genică Boerică, un controversat om de afaceri, condamnat pentru evaziune fiscală şi arestat în momentul în care a făcut denunţul, au făcut instanţa să ajungă la concluzia că fapta nu există.

Mai mult, Boerică a picat cu brio la testul cu detectorul de minciuni, după ce a susţinut la DNA că era de faţă, când Ioan Melinescu, fost şef al Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB), ar fi sustras o lucrare privind o posibilă spălare de bani a Danei şi Adrian Năstase. Lucrarea i-ar fi fost dată lui Ristea Priboi, consilierul lui Năstase la acea vreme, urmând a ajunge la fostul premier. Lucrarea respectivă nu a fost găsită niciodată, iar considerarea numirii în funcţie a lui Melinescu ca fiind considerată dare de mită ar fi reprezentat, în aceste condiţii, un precedent periculos pentru orice altă funcţie publică.



Ancheta DNA

Conform DNA, în noiembrie 2000, Ioan Melinescu, în acea perioadă membru al Plenului Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, l-a contactat, cu sprijinul lui Genică Boerică şi al lui Ristea Priboi, pe deputatul PSD Adrian Năstase, căruia i-a comunicat că, în cadrul instituţiei în care îşi desfăşura activitatea, se află în lucru, cu propunere de informare a Parchetului General, o lucrare având ca obiect depunerea în numerar a unei sume de 400.000 de dolari, într-un cont deschis la Creditanstalt Austria, având ca titular pe Dana Năstase.

info

Melinescu i-ar fi promis lui Năstase că va bloca lucrarea până după alegerile din decembrie 2000, sugerând că acest dosar trebuie să dispară. Adrian Năstase s-ar fi declarat de acord cu propunerea, iar Melinescu i-ar fi promis lui că-i va face „cadou" dosarul respectiv. După numirea, la 28 decembrie 2000, în funcţia de prim-ministru Adrian Năstase l-a numit şef la ONCPSB, la 30 decembrie, într-o sâmbătă, pe Ioan Melinescu.

Judecat în alte două dosare

Fostul premier Adrian Năstase mai este judecat în alte două dosare de corupţie, cunoscute sub denumirile „Zambac-cian II" (achiziţii de bunuri din China) şi „Trofeul calităţii". Învinuirile se referă la infracţiuni de luare de mită în formă continuată, şantaj şi obţinere de foloase necuvenite. Aceste două dosare sunt pe rolul instanţei supreme.

Cine e Tamara Cernasov

Conform unor documente prezentate de Sorin Teşu reieşea că suma de 400.000 de dolari provenea din vânzarea unor bijuterii, tablouri şi a altor bunuri de valoare de către mătuşa Danei Năstase, Tamara Cernasov, care avea împuternicire în contul personal al Danei Năstase, deschis la Bank Austria Creditanstalt. Astfel, s-a născut legenda mătuşii Tamara, care ar fi murit, în 2005, la vârsta de 91 de ani şi care ar fi lăsat moştenire milioane de euro familiei Năstase.

Filmul unui cont deschis în urmă cu 12 ani

- 25 noiembrie 1999. Sorin Teşu a depus 400.000 de dolari într-un cont deschis de Dana Nastase la Creditanstalt (Austria).Teşu a fost director de cabinet al lui Adrian Năstase.
- 26 noiembrie 1999. Creditanstalt a sesizat Oficiul pentru Prevenirea şi Combaterea Spalarii Banilor.
Aprilie 2000. Banca austriacă a sesizat iar ONPCSB cu privire la alte tranzacţii ale omului de afaceri Alexandru Bitner, un apropiat al lui Adrian Năstase.
- August 2000. Dosarul privind contul Danei Năstase a fost dezbătut în Plenul Oficiului, după ce expertul Elena Roscaniuc propuse sesizarea Parchetului în acest caz.
- 30 decembrie 2000. Premierul Adrian Năstase l-a înlocuit de la conducerea ONPCSB pe Adrian Cucu şi l-a numit pe Ioan Melinescu.
- 24 ianuarie 2001. Plenul Oficiului a clasat dosarul privind contul Danei Năstase.
- 8 decembrie 2004. Adrian Năstase este înştiinţat, la cererea sa, de către ONPCSB, că  nu există indicii temeinice privind implicarea sa în operaţiuni suspecte.
- Ianuarie 2006. Oficiul cere Parchetului deschiderea unei anchete.
- 1 iunie 2006. DNA l-a înştiinţat pe Adrian Năstase că este învinuit pentru dare de mită cu privire la numirea în funcţie a lui Ioan Melinescu.
- 31 mai 2007. Adrian Năstase este trimis în judecată în această cauză.
- 5 iulie 2007. Curtea Constituţională decide că este nevoie de aviz de la Preşedinţie şi pentru foşti prim-miniştri, nu doar pentru cei în funcţie. Dosarul se întoarce la DNA.
- 21 octombrie 2009. Dosarul este retrimis în judecată la Înalta Curte de Casaţie şi Jus­tiţie.
- 1 decembrie 2011. Procesul se încheie, iar instanţa rămâne în pronunţare.
- 15 decembrie. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie decide: Adrian Năstase este achitat.

tamara
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite