Secretele Mineriadei / Vivi Drăgan Vasile: „TVR dădea numai manipulări“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vivi Drăgan Vasile, care a făcut parte din echipa care a realizat filmul „Piaţa Universităţii“, vorbeşte despre cenzura de la Televiziune. În 1991, regizorul Stere Gulea şi operatorii Vivi Drăgan Vasile şi Sorin Ilieşiu făceau documentarul „Piaţa Universităţii“, la iniţiativa regizorului Lucian Pintilie.

Sorin Ilieşiu:„În iunie ’90, Iliescu s-a comportat ca Stalin“

Pluti Renato:„Vandalii din iunie ’90 erau oamenii poliţiştilor“

Filmul surprinde cele 53 de zile ale fenomenului „Piaţa Universităţii" şi Mineriada din 14-15 iunie. Înainte de montajul filmului, Vivi Drăgan Vasile făcuse un documentar pentru televiziune, de zece minute, despre fenomenul „Piaţa Universităţii", intitulat „Te iubesc, Libertate!", pe care însă TVR a refuzat să-l difuzeze.

„Adevărul": Cum şi de ce aţi luat decizia să filmaţi manifestaţia din „Piaţa Universităţii"?

Vivi Drăgan: Pe 27 aprilie, la câteva zile după ce „Piaţa Universităţii" a devenit, oficial, un fenomen, eram în Studioul de film de la Buftea cu operatorul Sorin Ilieşiu şi producătorul Vlad Păunescu şi ne-amhotărât să mergem în „Piaţă". Am vorbit cu inginerul-şef de la Buftea, i-am spus că vrem trei camere, peliculă şi lumini, că e un lucru deosebit ce se întâmplă, ceva de pus la arhivă. A acceptat, mai greu ce-i drept, situaţia atunci fiind ambiguă şi multă lume temându-se. Singura opoziţie reală pe care am întâmpinat-o a fost însă din partea şoferului care trebuia să ne ducă în „Piaţă" - Mitică. El se uita mult la televizor, unde se manipula şi, fireşte, era împotriva manifestaţiei. Zicea: „Domnule, nu merg la derbedeii ăia, că se droghează... ". I-am spus că-mi pare rău, dar e sarcină de serviciu! Şi n-a avut încotro. În „Piaţă" se aflase că „Cinematografia" (n.r. - Studioul de film Buftea) filmează şi devenisem vedete, se striga „Cinematografia da, Televiziunea nu!". Şi când a văzut Mitică al nostru cum se despărţea mulţimea de manifestanţi în două, ca în Biblie, să ne ajute să ajungem sub balcon să punem luminile, în timp ce de la balcon liderii strigau „Faceţi loc!", treaba s-a schimbat radical. A doua zi, când ne-am dus la Buftea să-l luăm, Mitică strânsese în jurul lui câţiva şoferi şi le povestea: „Domnule, în «Piaţă» nu e aia ce ştiţi voi. Sunt nişte oameni extraordinari! " Deja era mândru.

Secretele Mineriadei / Radu Câmpeanu :„Ne-am luptat cu nişte comunişti!“

Ion Iliescu:„Îl asculta cineva pe Coposu?“

Secretele Mineriadei / Ion Iliescu, partea II: „Ar fi fost nefiresc să-i întorc pe mineri!“

VIDEO Iliescu în 2010: „Minerii meritau mulţumiri!“

Secretele Mineriadei / Romulus Rusan: „Am primit 1,8 kilograme de scrisori de ameninţare“

La Televiziunea Română a fost difuzată vreo imagine filmată de dumneavoastră?

Am strâns imaginile, le-am montat şi  am făcut un mini-documentar de zece minute, care a fost gata la 1 mai 1990. Se chema „Te iubesc, Libertate!". Ne-am dus cu filmul la Televiziune - ideea noastră a fost tocmai să mai dea şi TVR altceva decât manipulări. TVR dădea numai şi numai manipulări! Am încercat să îi convingem pe cei din televiziune să difuzeze filmul. Am apelat la toate cunoştinţele pe care le ştiam, inclusiv din lumea artistică, nume sonore. Dar a fost linişte. Filmul n-a fost difuzat.

Ca om de film, cum aţi caracteriza politica Televiziunii faţă de fenomenul „Piaţa Universităţii"? 

Ştiţi cum era? Era ca şi când pe un stadion se joacă fotbal şi în loc să filmezi meciul, filmezi ce e pe lângă: hoţii de buzunare şi ţigăncuşele care vând seminţe. Or, nu poţi să prezinţi ce filmezi de pe margine ca şi cum acela ar fi meciul!

Cum aţi decis să transformaţi mini-documentarul în lungmetrajul „Piaţa Universităţii"?

A fost ideea regizorului Lucian Pintilie. Aveam o parte dintre imagini filmate şi am stabilit ca Stere Gulea să facă interviuri cu oameni care să fie şi din tabăra manifestanţilor, şi din tabăra Puterii, ca să fim obiectivi. Dar, cum Petre Roman spunea că poliţiştii s-au comportat ca nişte mieluşei, sigur că am montat în contrapunct imagini care îl contraziceau  şi care dădeau un  sens tragicomic întregii situaţii. Practic, documentarul a fost construit. Aveam ce filmaserăm noi, mai aveam imagini de la Grupul pentru Dialog Social, marfă de la reporterii străini. Iar noi am făcut nişte interviuri ca să punctăm tot ce s-a întâmplat la Mineriadă, începând cu Marian Munteanu şi terminând cu Ion Iliescu, să-i avem pe toţi cei implicaţi. Evident că Iliescu, cu toate insistenţele - am trimis şi faxuri - a ales să tacă.

"Miron Cozma mi-a spus că Televiziunea a fost cea care i-a incitat pe mineri."
Vivi Drăgan
director de imagine

„Era coadă ca la un film american"

Pentru „efortul“ lor, minerii au fost răsplătiţi cu mâncare

image

În filmul „Piaţa Universităţii" sunt câteva imagini foarte „expresive", cu mineri care dau declaraţii presei...

99% din imaginile cu mineri sunt de la televiziunile străine. Ca operator român nu puteai ieşi cu o cameră pe stradă, fiindcă o luai pe cocoaşă. Dacă minerii vedeau străini  era altceva. Minerii nu puteau să dea şi într-un reporter străin!

Dar declaraţia lui Miron Cozma?

Acela a fost un interviu pe care l-am făcut eu. M-am dus în Valea Jiului, iar Cozma era foarte deschis deja. Interviul se întâmpla în octombrie 1990. Şi el spunea atunci că Televiziunea a fost cea care i-a incitat pe mineri, cu întreruperea transmisiei.

Cum a fost receptat documentarul?

Unii ne-au criticat, au spus că la Mineriadă nu a fost chiar aşa rău. Ziceau: „Hai, domnule, că se vede că eraţi de partea «Pieţei»!" Pentru alţii, dimpotrivă, a fost un adevăr şi o revelaţie. Dar cu toate interviurile pe care le-am făcut, inclusiv cel cu ministrul de Interne din 1990, Mihai Chiţac, am încercat să fim obiectivi. Atât cât poate fi obiectiv un subiectiv... Şi sigur că aveam simpatia noastră faţă de fenomenul „Pieţei".

Ce a însemnat momentul premierei, cât de multă lume a venit să-l vadă? 

Am făcut în jur de 50 de filme de ficţiune de-a lungul vieţii mele. Dar n-am să uit niciodată premiera filmului „Piaţa Universităţii", la 24 aprilie 1991. Sala era arhiplină, se stătea şi pe jos. Dar ce a fost extraordinar a fost că publicul trăia filmul, că se dialoga cu ecranul! Apărea Mircea Dinescu pe ecran, spunea două-trei vorbe şi în sală se aplauda ca la teatru.... Mi se făcuse pielea de găină, atât de emoţionant era. 

Au trecut aproape 20 de ani de atunci, am putea spune că documentarul „Piaţa Universităţii" a rămas în istorie.

Ţin minte că a doua zi după premieră, documentarul rula la „Scala" şi era coadă la intrare ca la un film american. Iar dacă vă uitaţi astăzi pe un anuar statistic al Centrului Naţional al Cinematografiei, veţi vedea că filmul „Piaţa Universităţii" a rulat în ţară doar două, trei săptămâni - fiindcă apoi a fost interzis - şi a făcut 250.000 de spectatori. Din 1990, doar filmul „Garcea şi oltenii" a reuşit să adune atâţia spectatori în cinematograf... Comparaţia între filme n-aş face-o, neapărat, dar cred că, totuşi, cifrele spun ceva.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite