Verdictul Consiliului Naţional de Etică: Ponta nu a plagiat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta
Victor Ponta

Consiliul Naţional de Etică, organism subordonat Ministerului Educaţiei, a stabilit că premierul Victor Ponta nu a plagiat în lucrarea sa de doctorat, potrivit România TV.

Consiliul Naţional de Etică a încheiat miercuri raportul final privind lucrarea de doctorat a premierului Ponta, şi l-a trimis către Direcţia Juridică a Ministerului Educaţiei, pentru a primi avizul de legalitate.

Joi, România TV a anunţat că verdictul este negativ: Ponta nu a plagiat.

Luni, Comisia tehnică a Consiliului Naţional de Etică anunţa că lucrarea de doctorat a lui Victor Ponta nu este un plagiat

Potrivit Gabrielei Catană, purtătorul de cuvânt al Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS) - instituţie pe lângă care funcţionează CNE, la întocmirea raportului final s-a ţinut cont de raportul Comisiei Tehnice alcătuite la solicitarea CNE, potrivit căruia procedurile în urma cărora Ponta a obţinut titlul de doctor în ştiinţe juridice au fost în acord cu legislaţia în vigoare în 2003 şi nu se poate susţine calificarea de plagiat.

Cazul se află pe rol şi la Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti. Reprezentanţii UB au precizat că instituţia de învăţământ superior s-a autosesizat în acest caz, în baza Cartei Universităţii din Bucureşti.

Conferinţa în cadrul căreia se va transmite hotărârea Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti este programată pentru vineri, 20 iulie.

Potrivit surselor, verdictul UB este de plagiat.

Analizele asupra tezei de doctorat a lui Ponta efectuate de Comisia de Etică a UB şi de CNE vin după ce un al treilea for, respectiv Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), a decis, în şedinţa din 29 iunie, că premierul a plagiat în lucrarea sa de doctorat, fiind propusă Ministerului Educaţiei retragerea titlului de doctor.

Preşedintele Consiliului General al CNATDCU, Marius Andruh, declara că a fost analizată, pagină cu pagină, o lucrare de 307 pagini, constatându-se că 85 dintre acestea sunt copieri fără indicarea sursei, foarte uşor de detectat.

În ce priveşte bibliografia lucrării de doctorat a lui Ponta ("Curtea Penală Internaţională"), în cazul a aproape 40 de pagini ale lucrării nu a fost menţionată sursa, potrivit CNATDCU.

Liviu Pop, care a asigurat interimatul la conducerea Ministerului Educaţiei, a emis, înaintea şedinţei din 29 iunie, un ordin de reorganizare a CNATDCU şi a susţinut că acest for nu are competenţă să ia decizii legate de doctoratul lui Ponta.

La momentul lansării acuzaţiilor, Ponta declara că va renunţa la titlul de doctor dacă se va stabili, de către comisia de specialitate de la Ministerul Educaţiei, că a greşit trecând la sfârşitul tezei de doctorat autorii din care a citat la bibliografie, şi nu în subsolul paginii.

Premierul a transmis ANCS o adresă prin care solicită să îi fie analizată teza de doctorat susţinută în 2003.

La 2 iulie, Victor Ponta a afirmat că membrii CNATDCU care au stabilit că teza sa de doctorat reprezintă un plagiat s-au reunit din partea PDL ca pentru o "execuţie mafiotă", fără să fi studiat vreodată o astfel de lucrare, şi a precizat că nu va renunţa la titlul de doctor şi nici nu va demisiona.

Premierul este acuzat de plagiat, conform revistei Nature, care susţine că a accesat documente prezentate de o persoană anonimă indicând faptul că mai mult de jumătate din teza sa de doctorat privind Curtea Penală Internaţională ar conţine texte copiate.

Citeşte şi:

Consiliul Naţional de Etică, subordonat Ministerulului Educaţiei, a ajuns la un verdict în cazul Ponta

Nu poate Ponta desfiinţa câte comisii pot vota

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite