Vaccin expirat, reaprobat şi apoi retras

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii din ţară erau derutaţi ieri în privinţa folosirii serului anti-TBC
Medicii din ţară erau derutaţi ieri în privinţa folosirii serului anti-TBC

Agenţia Naţională a Medicamentului a hotărât ieri-seară că serul care îi protejează pe bebeluşi de tuberculoză trebuie scos din maternităţi. Decizia a venit după mai multe replici contradictorii ale autorităţilor sanitare apărute după anunţul Ministerului Sănătăţii cum că produsul a expirat.

NU RATA:

Copiii născuţi după 26 ianuarie 2010 sunt în pericol!

Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM) a aprobat în ianuarie 2010, la solicitarea producătorului, Institutul Cantacuzino, ca valabilitatea vaccinului să fie prelungită de la 12 la 18 luni, în condiţiile în care în spitalele din ţară erau folosite doze expirate încă din octombrie anul trecut.

Mai citiţi şi:

Alte 30.000 de doze de vaccin Cantgrip vor sosi la Galaţi

Vaccinarea împotriva virusului gripal AH1N1 se află în cădere liberă

EXCLUSIV: Streinu-Cercel: „Gripa porcină a luat pauză până în vară“

Arădeanca care a ajuns la spital în urma vaccinului anti gripă nouă s-a întors acasă

În aceste condiţii Ministerul Sănătăţii a trimis notă către toate spitalele din ţară cum că dozele de vaccin BCG din maternităţi pot fi folosite chiar dacă termenul de valabilitate era expirat. „Vaccinul BCG distribuit şi utilizat în prezent în unităţile sanitare este în termen de valabilitate, iar vaccinarea anti-TBC a nou-născuţilor nu a fost prejudiciată", se arăta ieri într-un comunicat al ministerului.

Răzgândire în mai puţin de 24 de ore

Ulterior, ANM-ul a hotărât că această prelungire este valabilă numai pentru dozele fabricate după data de 22.01.2010. Mai mult, cei de la ANM au hotărât „retragerea din teritoriu, în cel mai scurt timp, a întregii cantităţi din seriile de vaccin BCG cu termen de valabilitate depăşit", a transmis ieri ANM.

În tot acest timp, bebeluşii din întreaga ţară au fost imunizaţi cu doze de vaccin expirate. „Normal nu mi se pare. Un produs expirat trebuie aruncat", a spus Constantin Ilie, şeful secţiei de neonatologie din cadrul Maternităţii Bega din Timişoara.

Institutul Cantacuzino: „Nu ştiam că expiraseră"

Producătorul, Institutul Cantacuzino, susţine că nu ştia de existenţa acestor doze expirate. „Noi am obţinut prelungirea termenului de valabilitate pentru un produs. Mai exact, vaccinul BCG nu va mai avea termen de valabilitate 12 luni, ci 18 luni. Acum, nu aveam de unde să ştim că în spitale sunt doze expirate Şi nici nu este treaba noastră. Noi doar distribuim vaccinul. ANM-ul se ocupă de distrugerea dozelor expirate", a declarat Radu Iordăchel, directorul Institutului Cantacuzino.

Agenţia medicamentului se justifică

De cealaltă parte ANM-ul se apără şi spune că a acordat prelungire doar pentru dozele produse după data de 22.01.2010 şi că nu ştiau că în teritoriu sunt şi doze expirate. „ANM a hotărât amendarea Institutului Cantacuzino cu 20.000 de lei pentru deţinerea şi distribuirea medicamentelor cu termen de valabilitate depăşit. Noi am acordat o prelungire pentru un produs, nu pentru nişte doze de vaccin", a declarat Robert Ancuceanu, director adjunct ANM.

Reprezentanţii Institutului Cantacuzino susţin că vor contesta amenda primită şi că din punctul lor de vedere nu au nicio treaba cu retragerea dozelor din spitale. „Nu noi trebuie să retragem acele doze din teritoriu. Noi suntem de părere că acele doze sunt foarte bune", a declarat Radu Iordăchel.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite