Stefan Wolff despre secuime: “Sunt 82 de situaţii similare în Europa şi Rusia”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ce crede un specialist în autonomii etnice - nici ungur, nici român - despre Ţinutul Secuiesc? L-am întrebat pe germanul Stefan Wolff, expert în prevenirea conflictelor etnice, care s-a implicat în diferite etape de aplanare a conflictelor din Kosovo, Moldova, Balcani, URSS, Irak, Nordul Irlandei şi alte zone de conflict, cum vede el situaţia Ţinutului Secuiesc.

Argument: Autonomia maghiarilor din România, culturală şi mai ales teritorială, generează de peste 20 de ani aprige dezbateri publice. Politicienii români resping ferm orice proiect autonomist. De cealalaltă parte, politicienii maghiari spun că autonomia nu este un pericol pentru România ci este doar o dorinţă a maghiarilor de a prospera financiar în Transilvania (mai ales în Covasna şi Harghita) şi de a-şi conserva valorile culturale. Nici românii nu cedează, nici maghiarii nu se mulţumesc cu drepturile pe care le au deja. Fricile sunt de ambele părţi. Mai ales în preajma perioadelor electorale, sperietoarea etnică este scoasă de la naftalină pentru cine vrea voturile maghiarilor sau românilor din Transilvania.

adevarul.ro a căutat o voce avizată în prevenirea conflictelor etnice, neatinsă de febra româno-maghiară, care să comenteze "la rece" relaţiile deseori dificile şi panicarde dintre românii şi maghiarii din Transilvania atunci când vine vorba de autonomie teritorială. I-am luat un interviu germanului Stefan Wolff, profesor de securitate internaţională.

"Nu e nicio contradicţie între statul unitar şi autonomie"

Aţi întâlnit, în vreo regiune din lume, o situaţie similară cu cea a ungurilor din România?

Stefan Wolff: Aceste comparaţii sunt destul de dificile. Totuşi, sunt o serie de exemple în Europa în care minorităţi etno-lingvistice trăiesc concentrate din punct de vedere teritorial şi cer o formă de autonomie.

image

Într-o lucrare pe care am publicat-o recent alături de un coleg, am identificat 82 astfel de situaţii în Europa (am inclus şi Rusia). Din Catalunia (Spania), la cecenii din Rusia, de la Insulele Aland în Finlanda, la albanezii din Muntenegru, veţi găsi un spectru uriaş de împrejurări, revendicări, niveluri de conflict şi deznodăminte.

Ca principiu general aplicabil, nu este indicat să ignori cererile minorităţilor sau să le interzici drepturile pe care le- au câştigat şi care sunt atât de preţioase pentru ele. În egală măsură, nu este necesar să le dai tot ce-ţi cer.

În opinia mea, cel mai important lucru este ca minorităţile să aibă un nivel de autoguvernare care să le permită să decidă ele însele în chestiunile care ţin de identitatea lor etnică şi de mijloacele lor financiare de existenţă. Dar, în acelaşi timp, aceste drepturi trebuie garantate în cadrul unui sistem general juridico-politic al statului.

Legislaţia unui stat trebuie să respecte şi să permită existenţa diferenţelor şi dacă acest lucru se întâmplă, atunci minorităţile sunt datoare, la rândul lor, să respecte statul.

România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. În aceste condiţii, cum apreciaţi cererile maghiarilor din România de autonomie teritorială a Ţinutului Secuiesc?

Nu există nicio contradicţie între un stat suveran, independent, unitar şi indivizibil şi cererea sau existenţa autonomiei. De fapt, majoritatea autonomiilor există în state unitare: Crimeea în Ucraina, Insulele Aland în Finlanda, Groenlanda în Danemarca, Găgăuzia în Moldova - alegeţi dumneavoastră pe care o vreţi.

Credeţi că românii au vreun motiv raţional, logic, să acuze ungurii de extremism?

Nu aş vrea să judec asta din afară şi ştiu din proprie experienţă că întotdeauna, în asemenea conflicte, apar extreme de ambele părţi. Problema este că extremismul porneşte ca un element marginal şi izolat, dar poate deveni curentul majoritar dacă este lăsat să înflorească, dacă elitele simt că pot câştiga capital politic prin exploatarea lui şi când oamenii încep să creadă într-o retorică care leagă cumva fiecare problemă cotidiană din viaţa lor de dorinţele "rele" ale celeilalte părţi.

Dacă arunci şi câteva «dovezi istorice» ale unor comportamente ostile, tensiunile pot escalada rapid.

"Relaţia Ungaria-România coincide în mare parte cu relaţiile interetnice"

Cum vedeţi rezolvarea problemei româno-maghiare?

E destul de simplu. Oamenii trebuie să se maturizeze. Românii trebuie să accepte faptul că în ţara lor există un număr de etnici maghiari care sunt aici şi intenţionează să rămână, iar ungurii (din România şi Ungaria) trebuie să se împace cu gândul că graniţele nu se vor mai schimba.

Nu putem să ne întoarcem mereu la interpretarea selectivă a istoriei, să despicăm firul în patru şi apoi să arătăm cu degetul către ceilalţi.

Ungurii trebuie să respecte Constituţia României, iar Constituţia României trebuie să respecte drepturile ungurilor - şi nu doar în sensul abstract al drepturilor omului în general, ci să respecte drepturile specifice comunităţii, precum cele culturale, lingvistice, etc.

Au trecut peste 90 de ani de la Trianon, aproape 70 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial şi peste 20 de ani de la căderea comunismului, ar trebui să existe o democraţie solidă care să permită diversitatea.

Asta înseamnă că AMBELE tabere trebuie să fie dispuse să facă compromisuri şi să accepte mai puţin decât cerinţele lor maximale. Dacă una din părţi, sau ambele, nu fac asta, atunci conflictul va persista şi eventual, o să escaladeze.

Cererile ungurilor din România sunt create şi întreţinute artificial de politicienii maghiari care vor să ia voturi fluturând steagul etnic. Sunteţi de acord?

Ar putea să fie aşa, sigur că da. Dar ar fi o strategie discutabilă. Acest scenariu apare în mod normal atunci când există mai mult decât un partid care vrea să reprezinte comunitatea. În acest caz, fluturarea steagului autonomiei este îndreptat către minoritate ("suntem cei mai de încredere reprezentanţi ai comunităţii noastre") şi nu împotriva majorităţii.

În cazul etnicilor maghiari din România, cred, este de asemenea necesar să luăm în considerare Ungaria ca factor în această ecuaţie. Nu spun că Budapesta alimentează deliberat cererile etnicilor unguri din România, dar ceea ce mi se pare mie este că, în ultimii 20 de ani, suişurile şi coborâşurile din relaţiile dintre Budapesta şi România au coincis în mare parte cu suişurile şi coborâşurile din relaţiile interetnice din România; câteodată, motorul deteriorării a fost relaţia bilaterală, câteodată a fost la nivel intern.

Dacă ungurii flutură steagul autonomiei (şi chiar dacă nu o fac), acest lucru este foarte convenabil câteodată pentru unii politicieni români şi pentru unele partide politice româneşti. Deci cartea etnică nu este jucată numai de ungurii din România . Dar, pe termen lung, nu câştigă nimeni.

Lupta cu simbolurile

Cum aţi caracteriza gestul unui primar maghiar, într-un oraş locuit majoritar de maghiari, care schimbă numele unei străzi dintr-o personalitate română într-una maghiară?

Nefolositoare. Nu este vorba atât de mult despre schimbarea denumirii DINTR-O personalitate română, ci, mai degrabă, problema este că denumirea este schimbată ÎNTR-O personalitate ungurească. Această decizie crează o imagine în oglindă a situaţiei de dinainte şi demonstrează o lipsă de sensibilitate. Dacă una dintre părţi este jignită de folosirea anumitor nume, de ce nu ar simţi şi cealaltă parte acelaşi lucru?

Ce trebuie făcut este să se găsească o variantă neutră şi să se explice temeinic de ce se schimbă numele acelei străzi. Este şi-aşa destul de dificil pentru una dintre tabere să "piardă" numele unei străzi, dacă mai şi este înlocuită acea stradă cu un nume considerat jignitor, acest lucru este pur şi simplu o prostie crasă şi nu contribuie cu nimic la convieţuirea interetnică şi armonie.

Ce credeţi despre definirea identităţii etnice prin statui, steaguri, numele străzilor, semne publice?

Este simbolistica acestor lucruri care contează. Ca membri ai unei comunităţi distincte din punct de vedere cultural, lingvistic, etc, oamenii au dreptul să-şi exprime şi să-şi dezvolte această identitate, iar această nevoie este cu atât mai pronunţată cu cât sunt într-o poziţie minoritară. De cele mai multe ori, totul se reduce la un singură alegere: să îţi pui simbolurile minoritare lângă cele ale majorităţii, nu în locul lor.

Din expertiza pe care o aveţi în regiuni măcinate de conflicte etnice, daţi-mi măcar două exemple când un steag, o statuie, sau numele unei străzi au reprezentat un afront adus populaţiei majoritare de către o minoritate.

Pot să vă dau un singur exemplu: Monumentul Victoriei şi basorelieful lui Mussolini din Bozen/Bolzano, Tirolul de Sud.

Pentru majoritatea etnică germană din Tirolul de Sud (provincie autonomă din nordul Italiei), cele două monumente reprezintă simbolul anexării şi a italienizării acestui teritoriu care a aparţinut coroanei austriece. Pentru italieni, monumentele sunt mai degrabă un element identitar italian decât un simbol al fascismului.

Până de curând, aceste monumente au fost sub autoritatea statului italian (Ministerul Culturii), iar în ianuarie 2011, ele au fost trecute în subordinea guvernului Tirolului de Sud, controlat de germani.

În loc să fie demolate imediat, o comisie de experţi (formată din membri aparţinând ambelor grupuri etnice) a primit sarcina să găsească o soluţie care să împace pe toată lumea. Din câte ştiu, comisia nu a găsit încă această soluţie, dar, în loc ca aceste monumente să fie dărâmate şi transformate în ruine, lucrurile se îndreaptă către un consens în care să fie explicat public, la modul cel mai serios şi responsabil, şi pusă în context, problema acestor monumente.

Nota redacţiei:

1. Monumentul Victoriei din Bolzano a fost construit în 1928, la ordinul dictatorului fascist Benito Mussolini, pentru "Martirii din Primul Război Mondial". Pe faţada monumentului proiectat de arhitectul Marcello Piancentini scrie în limba latină "Aici este graniţa patriei-mamă. Începând de aici i-am educat pe alţii prin limbă, lege şi cultură". După răspândirea fascismului în 1922, în Tirolul de Sud a avut loc o politică de înlăturare a elementului german.

image

2. Basorelieful lui Mussolini, cel mai mare basorelief din Europa (36 de metri lungime şi 5,5 metri înălţime), a fost început în 1942 şi a fost terminat în 1957. Opera comemorează 20 de ani de fascism în Italia şi în centru apare Mussolini pe cal, iar sub el e scrisă deviza fascismului Italian "Crede, obbedire, combattere" (Crede, supune-te şi luptă). Basorelieful conţine numele mai multor organizaţii fasciste interzise în Italia după 1945.

image

"Cine are nevoie de un nou Kosovo?"

Ce consideraţi că e foarte important în chestiunea româno-maghiară şi trebuie subliniat?

Ceea ce este esenţial în a înţelege situaţia din România este că relaţiile dintre români şi maghiari sunt o problemă bilaterală şi internă în acelaşi timp. Aceste situaţii sunt printre cele mai greu de gestionat şi istoria abundă de exemple în care lucrurile au luat o turnură foarte gravă, şi sunt foarte puţine cazurile în care aceste situaţii au fost gestionate cum trebuie.

Ceea ce este important este să învăţăm atât din eşecuri cât şi din succese. Eşecurile ar trebui să determine toate taberele să facă un pas înapoi, să se mai gândească şi să găsească modalităţi mai constructive de a rezolva anumite divergenţe: cine are nevoie de altă Osetia de Sud, de încă o Abhazia, de altă Transnistria sau de un nou Kosovo?

Având un trecut încă şi mai tulbure, Polonia, germanii din Polonia şi Germania au găsit un modus vivendi. Au reuşit acest lucru pentru că deseori au acceptat compromisuri dureroase, şi-au asumat o serie de greşeli din trecut, dar, mai presus de toate, au privit spre viitor şi s-au gândit la ceea ce pot să realizeze împreună, în loc să se gândească la ceea ce pot să realizeze fiecare pentru el însuşi, împotriva celorlalţi.

image

Carte de vizită Stefan Wolff

• Analist politic specializat pe prevenirea conflictelor etnice, soluţionarea războaielor civile şi reconstrucţia statelor eşuate.

• Expertiză în Nordul Irlandei, Balcani, fosta URSS, s-a implicat în diferite etape ale proceselor de aplanare a conflictelor din Irak, Sudan, Moldova, Sri Lanka şi Kosovo şi a lucrat în mai multe proiecte care au acoperit conflicte din Orientul Mijlociu, Africa, Asia Centrală, sudul şi sud-estul Asiei.

• A publicat 14 cărţi, printre care "Conflictul etnic: o perspectivă globală", volum publicat de Oxford University Press în 2006 şi extrem de apreciat în mediul politic şi academic în întreaga lume, "Conflictul etnic: cauze - consecinţe - răspunsuri" (2009), "Teritorii disputate: dinamica transnaţională a rezolvării conflictelor etnice" (2002), "Dilema germană din 1919 încoace" (2003), Autonomie, auto-determinare şi rezolvarea conflictelor (2005), Perspectivele politicii de vecinătate a Uniunii Europene (2010)

• Este director fondator al revistei de specialitate "Ethnopolitics"

• Profesor de Securitate Internaţională la Universitatea Birmingham, Marea Britanie

Citiţi şi un interviu cu liderul secuilor, realizat de adevarul.ro:

Izsak Balazs, partea I:  "Vrem autonomia Ţinutului Secuiesc pe baza unei legi organice"

Izsak Balazs, partea II: "Nu vrem sârmă ghimpată între Ţinutul Secuiesc şi România"

Izsak Balazs, partea III: "Secuii se consideră mai maghiari decât ungurii"

Mai citiţi:

Cum ceri o pâine la Miercurea Ciuc? În română sau în maghiară?

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite