Cum ceri o pâine la Miercurea Ciuc? În română sau în maghiară?

I-am întrebat pe doi ardeleni din Miercurea Ciuc cât e mit şi cât e adevăr în propoziţia «M-am dus la un magazin în Secuime, am cerut în limba română o pâine şi nu mi s-a dat /nu mi s-a răspuns».

De ce am abordat acest subiect?

Fostul preşedinte al UDMR, Marko Bela, declara la 15 martie 2006, la Târgu Secuiesc (Covasna), că "Funcţionarii de la ghişee ştiu din nou ungureşte, iar pe cei care nu cunosc limba maghiară, trebuie să-i punem să înveţe. Şi poliţistul şi poştasul, toţi cei care mănâncă pâinea noastră. Fiindcă de-acum aşa trebuie să vedem lucrurile: cel care este funcţionar aici, în Ţinutul Secuiesc, mănâncă pâinea noastră".

Şi dacă în alcătuirea pâinii respective, sarea este din Germania, cuptorul din Italia şi gazele din Rusia? În ciuda declaraţiilor înflăcărate româno-maghiare, subiectul a ieşit din agenda publică fără să ofere tuturor un răspuns mulţumitor.

Tema a fost reşapată după incidentul din Miercurea Ciuc, când o păpuşă cu poza lui Avram Iancu a fost spânzurată în faţa unor copii, pentru presupusele atrocităţi comise de Crăişorul Munţilor împotriva maghiarilor la 1848-1849. Forumurile ziarelor s-au inflamat şi am citit din nou referinţe la viaţa de zi cu zi a românilor din Harghita şi Covasna, la piaţă, la magazin, când cer o pâine.

Am încercat să aflu a cui e pâinea noastră cea de toate zilele.

"Vorbesc numai româneşte la piaţă"

Am căutat ardeleni din Miercurea Ciuc, preferabil dintr-o familie mixtă, ideal - fără idei extremiste. Am găsit-o pe Sanda Tifrea (31 de ani), care ne-a spus că e alegerea fiecăruia dacă vrea să vorbească sau nu româneşte, e alegerea ta dacă te simţi maghiar, român sau secui. În afară de 6 ani petrecuţi la facultate la Iaşi, a trăit şi trăieşte în Miercurea Ciuc.

"Eu personal n-am avut incidente legate de probleme de convieţuire, dar sunt lucruri strict de relaţie interumană, dintre mine ca persoană şi vecinii mei, prietenii mei. Ce-i drept, nici nu pot să spun că am o legătură de prietenie foarte strânsă cu maghiarii. Dar cred că ţine de fiecare persoană în parte, fiecare trăieşte o cu totul şi cu totul altă experienţă. Poate că sunt o persoană mai norocoasă şi nu am avut nicodată probleme. În schimb, am câteodată probleme în comunicarea mea cu persoanele de altă naţionalitate, dar nu la modul la care să primesc un refuz sau să văd din partea lor o atitudine negativă, ci nu sunt o foarte bună vorbitoare de limba maghiară". Când se duce la piaţă şi la magazin, îmi spune Sanda, "vorbesc numai în româneşte".

Aştept să mi se vorbească în limba română

„Dacă eu, ca român, doresc să îmi păstrez identitatea si cultura şi tradiţiile şi limba, pot să o fac foarte bine", spune Sanda.

„Dacă eu nu vreau să vorbesc în limba maghiară pentru că nu vreau, pentru că nu mi se pare corect şi normal să vorbesc cu autorităţile în limba maghiară, nu vorbesc şi aştept să mi se vorbească în limba română", continuă ea. "Dar, sincer, eu basme de genul «M-am dus la magazin, am cerut o pâine şi nu mi s-a răspuns sau nu mi s-a dat», nu mi s-a întâmplat. Eu nu am păţit-o, în absolut nicio parte a judeţului, nici măcar în comune unde în afară de şeful de post nu vorbeşte limba română nimeni.

Nu contest că pot fi care au păţit-o, dar eu personal nu am întâlnit atitudini de genul ăsta. În relaţia cu autorităţile nu mi s-a întâmplat, adică să întreb ceva în română şi să nu primesc răspuns la ceea ce am solicitat. La nivel de relaţii interumane, cel puţin în ceea ce priveşte relaţia strict dintre mine şi o altă persoană, nu am avut probleme".

Poţi să te simţi lezat când de 15 Martie oraşul e mai împodobit decât la 1 Decembrie

În blocul din Miercurea Ciuc în care locuişte Sanda "sunt doar două familii de români şi nu am avut absolut niciodată nicio problemă. Trăiesc de 30 de ani acolo. Bineînţeles, există şi elemente care se manifestă în tot felul de moduri, există forme de manifestare care pot fi la un moment dat agasante, să te simţi lezat în manifestările respective.

De exemplu, neparticiparea Primăriei sau a CJ la anumite manifestări dedicate sărbătorilor Zilei Naţionale a României. Nu neapărat lezat, dar să te simţi străin, în condiţiile în care la 15 Martie (Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, n.r) erau străzile împodobite cu steaguri roş-alb-verde (culorile Ungariei, nr.r), cu cocarde rosu-alb-verde şi la 1 Decembrie nu există aceeaşi împodobire.

La 1 Decembrie 2010 a fost împodobit oraşul cu steaguri, nu a fost problemă. Anii precedenţi a fost (o problemă, n.r.) Anul ăsta am simţit că oraşul e mai împodobit decât de 1 Decembrie 2008 sau 1 Decembrie 2007". Pe Sanda nu a deranjat-o însă. "Nu, personal nu m-a deranjat, nu am simţit, în sine nu au fost nişte manifestări care să inspire un sentiment neplăcut. Bine, discursurile celor prezenţi nu am apucat să le ascult".

„Eu nu mă simt asimilată"

"Eu personal nu mă simt asimilată", spune ea. "Acuma ce să spun...eu personal provin dintr-o familie în care nu sunt 100% românească, ci mixtă, aşa că...nu ştiu..nu pot să zic că....Eu mă simt român, româncă, m-am născut în România, trăiesc în România, pentru mine nu există că sunt român de naţionalitate X,Y, Z, sunt român şi atât, eu sunt la fel de româncă şi în Harghita cum sunt şi în Iaşi. Am făcut facultatea în Iaşi şi am fost constant întrebată, aflându-se că sunt din judeţul Harghita, dacă sunt unguroiacă. La fel cum în Harghita mi se întâmplă reversul: «A, eşti româncă». Deci eu personal nu am avut incidente, dar nu contest că există...".

Românii sunt împrăştiaţi

„Mie mi se pare comunitatea românească din Harghita, oarecum împrăştiată. Nu împrăştiată în sensul că unul e aici, unul peste trei kilometri, împrăştiată în sensul de atitudine. Adică, nu ştiu, sunt exemple banale, dar, dacă de exemplu, vine un spectacol în limba română în Miercurea Ciuc, nu o să meargă foarte mulţi dacă nu este gratuit, or să meargă foarte puţini români", zice Sanda.

"Şi nu pentru că nu ar vrea, ci pentru că financiar este mult", atrage ea atenţia. "Acest act de cultură, pentru mulţi cetăteni, a devenit un domeniu restrictiv. Vă dau un simplu exemplu. Dacă se ţine o piesă de teatru la Teatrul Naţional din Bucureşti, este 50 de Lei un bilet. Dacă te gândeşti, pentru o familie cu doi copii, un spectacol ajunge la 200 de lei. Trebuie să ne gîndim şi la acest aspect, este mult, adică e greu de crezut că o persoană îşi permite să dea o dată pe lună 200 de lei".

La Miercurea Ciuc nu există teatru în limba română, ci doar manifestări culturale "din când în când". "Ce-i drept, cu ocazia zilelor naţionale, sărbători naţionale, au venit şi piese de teatru de la Teatrul de stat din Târgu-Mureş. A fost o iniţiativa foarte bună, privită cu interes de oameni", spune ea.

„Fiecare e responsabil de identitatea lui"

Despre mijloacele prin care românii pot să îşi păstreze identitatea, Sanda spune că "Acum nu ştiu.... eu consider că aceste mijloace trebuie să ni le creăm şi noi, nu să stai şi să aştepţi permanent, să aştepti să vină cineva să îţi dea, să îţi facă ceva".

"Fiecare dintre noi, dacă vrem să facem ceva, dacă vrem să ne păstrăm această identitate, fiecare dintre noi trebuie să fim conştienţi de ea şi să ne-o păstrăm. Aici nu ţine de Ministerul Culturii să vină să înfiinţeze teatru în limba română la Miercurea Ciuc. E O.K să sprijine asta, un teatru sau o secţie în limba română la Miercurea Ciuc, dar pe de altă parte, dacă ne gândim că trăim într-o lume economică, nu cred că teatrul ăla ar supravieţui. Eu consider că ar trebui să se găsească o soluţie în care fiecare dintre noi să învăţăm ce înseamnă toleranţa şi acceptarea celui de lângă tine. Din păcate, lucrurile astea sunt foarte puţin promovate şi foarte puţin înţelese".

Copiii cum cer o pâine?

Copiii ce vorbesc la Miercurea Ciuc? "Acuma, sincer, depinde. Sunt familii mixte, am prieteni, cunoştinţe şi copiii vorbesc ambele limbi. La fel cum cunosc familii mixte, în care copiii vorbesc doar limba maghiară sau doar limba română. Unde nu sunt familii mixte, şansele copiilor să vorbească limba română sunt destul de mici. Asta pentru că există învăţământ în limba maghiară la toate nivelurile. Dacă grădiniţele, şcolile, liceele, nu sunt mixte, sunt fie cu predare în limba română, fie în limba maghiară, practic interacţiunea dintre copiii români şi maghiari este minimă. Şi, atunci, bineînţeles că dacă nu au ocazia de a avea un mediu familial, apropiat, de românesc-maghiar, şansele copiilor care nu provin din familii mixte de a vorbi limba română este destul de mic.

Deşi am prieteni care nu sunt familie mixtă, sunt maghiari şi vorbesc ambele limbi foarte bine, copilul lor vorbeşte şi limba română şi limba maghiară foarte bine, deşi merge la secţia maghiară. Dar sunt cazuri şi cazuri. Dar, în general, copiii din familii maghiare au un acces limitat la a învăţa limba română", zice Sanda.

O întreb dacă i se pare că din acest punct de vedere, copiii maghiari au un handicap.

"Da, din orice punct de vedere", îmi spune. "Faptul că nu ai şansa sau nu ai ocazia sau nu poţi să înveţi la un nivel bun şi la un nivel corect limba română, mi se pare un handicap din start, practic îi reduci şansele de a se dezvolta pe viitor. Sunt şi scoli si profesori de limba română, dar haideţi să nu credem în miracole. Nu cred că un copil de 7 ani, care merge în clasa întâi la secţia maghiară, poate să înveţe limba română în două ore pe săptămână. Nu poţi sa înveţi limba română în condiţiile în care acasă vorbeşti în limba maghiară, pe stradă vorbeşti în limba maghiară, ai interacţionat şi în grupul tău în care interacţionezi se vorbeşte doar în limba maghiară, nu cred că poţi să înveţi limba română în două ore pe săptămană, deci nu cred".

Atentat asupra vieţii

Despre gestul lui Csibi Barna, care l-a spânzurat simbolic pe Avram Iancu în centrul oraşului, Sanda crede că "Este un gest total deplasat. Atât ca împotriva unui simbol român, dar cu atât mai mult în sine. Mie mi se pare un atentat asupra vieţii. Poate e mult spus. Dar să mimezi o execuţie publică, să mimezi faptul că iei viaţa unui om, în public, e, indiferent de idei, naţiuni sau de religii, este un gest care nu promovează toleranţa, este un atac grav adus ideii de convieţuire şi toleranţă, nu doar interetnică, ci toleranţă şi convieţuire în general".

Sz.E (22 de ani): "Eu nu am păţit niciodată chestia asta cu pâinea, apa, seminţele"

Sz.E (22 de ani) s-a născut şi a crescut într-o familie mixtă, în Miercurea Ciuc, până la 17 ani, când a venit în Bucureşti. A învăţat într-o şcoală exclusiv românească. O întreb ce părere are despre afirmaţia «M-am dus la un magazin în Secuime, am cerut în limba română o pâine şi nu mi s-a dat /nu mi s-a răspuns».

"Da, asta am auzit-o şi eu de multe ori. Eu nu am păţit niciodată chestia asta. Chiar dacă am intrat şi am cerut pâine în română sau în maghiară. Mie mi-a zis o prietenă de-a mea că a păţit aşa, dar nu ştiu, mă cam îndoiesc...Tot aşa, a cerut mâncare, voia să cumpere apă...Ce-i drept, în sate se poate întâmpla, pentru că nea Gyuri nu a fost la şcoală, ci la coasă şi nu ştie să vorbească în limba romană. Nici maghiara nu o ştie ca lumea, apăi româna...Sunt unele sate mai retrase de civilizaţie, în munţi şi e posibil ca tocmai vânzătoarea să nu ştie română. Dar asta nu înseamnă că tot satul nu ştie română", îmi spune tânăra.

"Ştii faza cu blondele sunt proaste, nu? Poate, odată, a fost o blondă care a scos o perlă şi de atunci toate blondele sunt proste. Toate astea probabil au fost odată cazuri reale şi acum se generalizează, în concluzie: toate blondele sunt proaste. Cam aşa şi cu pâinea/apa/seminţele, etc...s-a întâmplat o dată sau de două ori şi gata, s-a generalizat. Nu există conflicte între români şi maghiari doar dacă nu se trezeşte vreunul ca Csibi Barna. Şi atunci, crede-mă, cei mai revoltaţi sunt ungurii, nu românii. Pentru că din cauza unui prost sunt toţi ungurii băgaţi în aceeaşi oală. La fel cu faza cu românii din Italia: trei români fură, rezultă că toţi românii fură", îmi mai spune Sz.E.

"În afara şcolii mă vedeam şi cu unguri"

O întreb pe ardeleanca de 22 de ani cu cine se juca când era la Miercurea Ciuc, cu români sau cu unguri?

"În faţa blocului ne adunam o gaşcă de 15-20 de persoane şi băteam toată ziua buna-ziua mingea. Asta era o gaşcă mixtă (români şi maghiari, n.r), nu ne-am separat niciodată. Eu am făcut de mică volei, din clasa a treia. Şi era o echipa mixtă români-unguri. Prietena mea cea mai bună era unguroică, de exemplu, şi a învăţat la şcoală maghiară. Eu ştiu să vorbesc maghiară de mică şi întotdeuna am avut şi prieteni unguri şi români. De exemplu, din gaşca mea sunt foarte multe cupluri mixte, românce cu unguri sau invers. Eu am fost la şcoală română, dar în afara şcolii mă vedeam şi cu unguri". Sz.E îmi spune că la Miercurea Ciuc sunt două şcoli româneşti "mari şi late": Liviu Rebreanu, cu clase 1-8 şi Octavian Goga, cu clase 1-12, "plus câteva clase române 9-12, dar la şcoală profesională". "Ungurii sunt în avantaj, cred eu, au şi liceu de arte", continuă ea.

"Dacă aleg că sunt româncă, parca l-aş renega pe taică-miu"

O întreb ce se consideră, româncă sau unguroaică? "Eu provin dintr-o familie mixtă. Cu mama vorbesc pe româneşte, cu tata pe ungureşte şi cu bunicii, care sunt tot din zonă, tot ungureşte. Tata e ungur şi mama e moldoveancă, de pe lângă Piatra Neamt. Şi ea ştie ungureşte, dar are accent şi râd de ea. Numele meu e Sz.F.B.M.E, deci din start sunt jumi-juma. Dacă aleg că sunt româncă, parca l-aş renega pe taică-miu, daca aleg unguroică aş renega-o pe mama. Eu prefer să zic că sunt ardeleancă".

"Miercurea Ciuc e un oraş bătrân"

Tânăra îmi spune că la Miercurea Ciuc, românii nu au nimic cu maghiarii şi maghiarii nu au nimic cu românii. Dacă problemele interetnice nu sunt la Miercurea Ciuc, o întreb pe Sz.E ce fel de probleme sunt atunci în reşedinţa Harghitei?

"E un oraş bătrân", îmi spune, "toţi tinerii pleacă în oraşe mari şi e cam linişte când nu e vacanţă. E un pic cam trist. Doar în vacanţe e mai colorat. Drumurile sunt chiar O.K şi poluare e ca peste tot. Dar e un oras curat, sinceră să fiu, mai ales că e între munţi. Eu, deja, după Braşov, încep să scot capul pe geam la tren şi să simt că aerul e mai curat şi că am ajuns în Ardeal. Odată poate o să mă întorc în Ciuc, consider că e un loc bun să creşti copii, dar momentan am nevoie de un oraş mare, de mişcare de viaţă, de posibilităţi".

Ce îi defineşte pe români, cei îi defineşte pe maghiari

O întreb pe Sz.E ce deosebiri simte între români şi unguri. "Români sunt mai calzi, ştii? Spirit latin. Dar te înjunghie pe la spate când nu te aştepţi şi sunt bărfitori şi egoişti. Ungurul ţine un pic de distanţă, dar când ajungi în inima lui îţi dă şi chiloţii de pe el. Şi, nu ştiu, românul se uită foarte mult ce maşină am, cu ce mă îmbrac...chestii fizice. Ungurul - mai mult spre lucruri spirituale, culturale".

"Dacă ar fi să zicem despre un om, atunci corpul ar fi român şi sufletul ungur", spune ardeleanca.

Ai o poveste pe care vrei să o împărtăşeşti şi altora?

Dacă ai avut probleme cu folosirea limbii române sau a limbii maghiare în România, în sensul prezentului articol, scrie-ne povestea ta pe email, la adresa ionel.dancu@adevarulholding.ro, împreună cu numele, vârsta, oraşul în care locuieşti şi numărul de telefon şi o să te sunăm. Cele mai interesante poveşti vor fi publicate într-un nou articol pe adevarul.ro.