Senatorul Voicu - în arest, „locotenenţii“ - în libertate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un complet de nouă judecători şi unul compus dintr-un singur magistrat au decis, ieri, cercetarea în stare de arest a parlamentarului PSD Cătălin Voicu şi eliberarea presupuşilor săi complici. Zece judecători au dezbătut, ieri, recursul la mandatele de arestare pe numele lui Costiniu, Căşuneanu şi Locic, precum şi cererea de eliberare sub control judiciar a lui Voicu.

Senatorul PSD Cătălin Voicu a fost adus, ieri, la Curtea Supremă, unde s-a analizat cererea sa de a fi eliberat sub control judiciar.

Mai citiţi şi:

Imperiul financiar al lui Costel Căşuneanu

O convorbire telefonică a presupusului "fin" îi distruge alibiul lui Voicu

Acuzat de trafic de influenţă şi fals în înscrisuri private, Voicu a dorit ca solicitarea sa de eliberare să fie judecată în şedinţă secretă, însă cererea i-a fost respinsă. Drept urmare, Cătălin Voicu şi-a început şirul de acuzaţii din boxa inculpaţilor. După părerea sa, tot ce se întâmplă este „o manevră politică".

Acuzaţiile senatorului

Nu a dat nume, dar a vorbit despre adjunctul de la SRI (Florian Coldea - n.r.) căruia i-a şi urat să ajungă lângă el, după gratii.

Cătălin Voicu a susţinut şi varianta unui furt al alegerilor prezidenţiale, dar şi dispariţia câtorva milioane de euro în urma operaţiunii de eliberare a jurnaliştilor români răpiţi în 2005 în Irak. Mai mult, Voicu a susţinut că judecătorii Curţii Constituţionale ar fi fost şantajaţi şi aceştia au fost nevoiţi să valideze alegerile prezidenţiale din decembrie 2009.

Cătălin Voicu a spus în instanţă că „o singură persoană mă vrea după gratii, aceeaşi care nu m-a vrut nici la Ministerul de Interne". Voicu s-a plâns şi de „uriaşa" presiune mediatică din cazul său, susţinând că, „în acest moment, în opinia publică am deja o condamnare în buzunar".

El a contestat şi autenticitatea stenogramelor cu interceptările convorbirilor telefonice, susţinând că au fost contrafăcute cu ajutorul unui soft american. În ciuda încercărilor de a respira din nou aerul libertăţii, Voicu n-a reuşit să o convingă pe judecătoarea Luminiţa Zglimbea. Concluzia: rămâne în arest.

Menţinuţi în arest

În timp ce Voicu era dus cu duba Poliţiei către Spitalul Penitenciarului Jilava, Completul de 9 judecători ai instanţei supreme decidea dacă şeful Secţiei Civile de la Curtea Supremă, Florin Costiniu, şi oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic vor rămâne sau nu în arest. Din completul de judecată nu au făcut parte magistraţi de la Secţia Civilă, aceştia abţinându-se, având în vedere că printre inculpaţi se afla şi fostul lor şef Florin Costiniu.

Completul de judecată a fost compus numai din femei şi a fost condus de Georgeta Barbălată. Costiniu, Căşuneanu şi Locic nu au dorit să mai facă declaraţii ieri în faţa instanţei, precizând că şi le menţin pe cele făcute vineri, când magistraţii au decis arestarea lor preventivă.
La ora 22.30, magistraţii au decis cercetarea în stare de libertate a judecătorului Florin Costiniu şi a oamenilor de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic. Ei au doar interdicţia de a părăsi ţara.

Judecătorul Jipa, trafic de influenţă pentru soţie

Judecătorul Cristian Jipa de la Secţia Penală a instanţei supreme, acuzat în dosarul lui Cătălin Voicu de complicitate la trafic de influenţă, a declarat la DNA că senatorul PSD i-a făcut cunoştinţă cu politicienii Viorel Hrebenciuc, Miron Mitrea şi Marian Vanghelie. Cristian Jipa este soţul Florinei Jipa, deputat PSD.

"Pe Voicu l-am perceput că avea o poziţie foarte puternică în PSD, motiv pentru care am şi apelat la el s-o sprjine pe soţia mea (...). Cătălin Voicu mi-a prezentat în decursul timpului politicieni, cum ar fi Hrebenciuc, Vanghelie şi Mitrea", a precizat Jipa procurorilor DNA.

Jipa a admis că a apelat la Voicu să intervină la liderul de grup din PSD Viorel Hrebenciuc pentru ca soţia sa să nu mai fie marginalizată.

"L-am rugat pe Cătălin Voicu, din partea soţiei, care e deputat PSD, să intervină la liderul de grup Hrebenciuc să nu o mai marginalizeze."
Cristian Jipa
judecător instanţa supremă

image
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite