Nesimţiţii de lux: Mihai Bujor Sion, Ioana Pavelescu şi Maria Marinescu nu plătesc chirie în Primăverii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihai Bujor Sion, soţia sa, actriţa Ioana Pavelescu, şi fiica acesteia, vedeta Maria Marinescu, refuză de doi ani să plătească chiria pentru vila de protocol în care locuiesc. Copilul de suflet al fostului preşedinte Ion Iliescu, Bujor Mihai Sion, riscă să fie evacuat din vila din cartierul Primăverii, întrucât a acumulat datorii la chirie de aproape 100.000 de euro.

Însărcinatul cu afaceri al României în Thailanda, Bujor Mihai Sion (56 de ani), soţia sa, actriţa Ioana Pavelescu Sion (55 de ani), şi fiica acesteia din urmă, creatoarea de modă Maria Marinescu (32 de ani), nu şi-au plătit de peste doi ani chiria la vila şi la garajul din cartierul Primăverii.

ÎI DOARE ÎN COT DE CRIZĂ:

Fost ofiţer de securitate, secretarul municipiului Braşov are 9.250,5 lei salariu lunar
Topul salariilor barosane ale funcţionarilor din primării care sfidează recesiunea


Regia Autonomă-Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) cere judecătorilor să-i oblige pe cei trei să-şi plătească restanţele la chirie - aproximativ 63.000 de euro - plus penalităţi de întârziere de 381.000 de lei (aproximativ 9.000 de euro).

Aceste datorii au fost acumulate până la sfârşitul anului trecut, urmând ca familia Sion să achite şi restanţele pe primele cinci luni ale acestui an, încă 25.000 de euro.

De asemenea, RA-APPS solicită rezilierea contractul de închiriere şi evacuarea din imobilul proprietate a statului a familiei lui Bujor Mihai Sion.

Contractul, din 1990

Actriţa Ioana Pavelescu Sion a semnat, în noiembrie 1990, cu ICRAL Herăstrău, două contracte de închiriere pentru o vilă şi un garaj, situate în strada Nikolai Gogol, din luxosul cartier bucureştean Primăverii. Actriţa era angajată, la acea vreme, la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra", iar soţul său era şeful Cancelariei Prezidenţiale. Împreună cu ei mai stătea şi Maria Marinescu, fiica actriţei din prima căsătorie cu medicul chirurg Ion Marinescu.

În noiembrie 1990, chiria lunară pentru imobil a fost stabilită la suma de 1.156 lei. Din punct de vedere juridic, imobilul a rămas proprietatea statului, dar a ajuns, prin lege, în administrarea RA-APPS.

De-a lungul timpului au fost date mai multe legi şi ordonanţe de urgenţă privind prelungirea sau reînnoirea contractelor de închiriere a caselor de protocol şi protecţia chiriaşilor, dar şi stabilirea chiriei.

Astfel, în anul 2001, chiria pentru imobilul din Primăverii a familiei Sion a fost stabilită la 2.069.928 de lei vechi. Vila - compusă din parter şi etaj, cu o suprafaţă locuibilă de 148 de metri pătraţi - are şi un living, o logie, o pivniţă şi o saună, iar grădina este de 1.300 de metri pătraţi.

Imobilul din strada Gogol, cartierul Primăverii  Foto: MARIAN VILĂU

image

Chiria, mărită de 100 de ori

La începutul anului 2008, câteva puternice campanii de presă au descoperit în casele administrate de RA-APPS o întreagă protipendadă care sălăşluia acolo pe chirii infime, deşi nu mai avea dreptul să locuiască în imobile de protocol.

Guvernul a emis două ordonanţe de urgenţă pentru stabilirea tarifului lunar al chiriei pe metru pătrat care se aplică pentru închirierea locuinţelor şi terenului aferent acestora, aflate în domeniul public şi privat al statului, administrate de RA-APPS. Cele două ordonanţe au fost aprobate ulterior prin lege.

Pentru familia Sion, cuantumul chiriei a fost majorat simţitor, fiind nevoită să suporte lunar o sumă de aproape 100 de ori mai mare decât plătise timp de aproximativ 17 ani. La data de 4 martie 2008, RA-APPS i-a emis Ioanei Pavelescu Sion factura din care rezulta că chiria locuinţei pe luna martie era de 5.110 euro, iar a garajului de 103 euro. Totalul facturii pe luna martie 2008 a fost de aproximativ 5.213 euro.

„Începând de la 1 martie 2008, RA-APPS a început să factureze chiria calculată conform noilor tarife, chirie pe care pârâţii au refuzat să o achite", arată judecătorilor Ion Boblea, directorul RA-APPS. În lunile iulie şi august acelaşi an, familia Sion a fost somată de executorii judecătoreşti, angajaţi de Regia Autonomă, să achite debitul restant, „dar aceştia nu au dat curs notificării".

Penalităţi

După un an de la neplată, în martie 2009, RA-APPS a deschis proces pentru restanţele neplătite şi a cerut rezilierea contractului de închiriere şi evacuarea din imobil.

Conform Legii Locuinţei, se reziliază contractele celor care nu au achitat chiria cel puţin trei luni consecutiv. Iniţial, RA-APPS a cerut plata sumei de 29.000 de euro şi penalităţi de 124.950 de lei (aproximativ 30.000 de euro), aferente perioadei neplătite martie-august 2008. Ulterior, pretenţiile au fost mărite, iar RA-APPS a cerut plata pentru perioada martie 2008-februarie 2009 a sumei de 63.253 de euro şi penalităţi de 381.380 lei (aproximativ 9.000 de euro).

Maria Marinescu, citată la instanţă

Creatoarea de modă Maria Marinescu a declarat, ieri, pentru „Adevărul" că ştie că a fost citată în acest proces, dar că ea nu ar avea nicio calitate în dosar. „Aveam 13 ani când ne-am mutat în casa aceea. Probabil că nu m-au scos din contractul de închiriere. De atunci eu mi-am schimbat buletinul de mai multe ori", ne-a spus vedeta.

Maria Marinescu spune că nu mai locuieşte în vilă Foto: Highlife

image

Maria Marinescu, Ioana Pavelescu şi Bujor Mihai Sion au cerut termen pentru angajarea unui avocat. După patru termene de judecată, magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 au decis, în decembrie 2009, declinarea dosarului la Tribunalul Bucureşti. Aflat în misiune diplomatică în Thailanda, ca însărcinat de afaceri „ad interim", Bujor Mihai Sion nu a putut fi contactat ieri pentru a da detalii despre situaţia locativă a familiei sale.

"Aveam 13 ani când ne-am mutat în casa aceea. Probabil că nu m-au scos din contractul de închiriere."
Maria Marinescu
creatoare de modă

Cine este Mihai Bujor Sion

Bujor Mihai Sion a fost luat în grijă, la începutul anilor '70, de Ion Iliescu, după ce tatăl său, fost ilegalist PCR, a murit într-un accident de avion. Chiar dacă nu l-a adoptat oficial, fostul preşedinte al României i-a fost tutore şi mentor.

Mihai Bujor Sion este cel care, în decembrie 1989, l-a adus pe Ion Iliescu de acasă la Televiziunea Română Liberă. După Revoluţie, el fost numit şeful Cancelariei Prezidenţiale, apoi consilier prezidenţial pe probleme economice. Bujor Mihai Sion este de la 21 august 2009 însărcinat cu afaceri „ad-interim" în regatul Thailandei, fiind şeful misiunii din Bangkok. El a fost trimis la acest post în perioada în care ministru de Externe a fost senatorul Cristian Diaconescu.

În perioada 1994-1998, Bujor Mihai Sion a ocupat funcţia de consul general, şef al Consulatului general al României la Los Angeles. Bujor Mihai Sion este căsătorit cu actriţa Ioana Pavelescu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite