Curtea Supremă din Anglia cere executarea silită a prinţului Paul pentru o datorie de peste 2 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prinţesa Lia şi prinţul Paul de România riscă să fie executaţi silit
Prinţesa Lia şi prinţul Paul de România riscă să fie executaţi silit

Curtea Supremă din Anglia cere judecătorilor români să-l execute silit pe prinţul Paul pentru o datorie de aproximativ 2 milioane de euro. Magistraţii englezi au decis ca prinţesei Lia şi soţului său, prinţul Paul de România, să le fie indisponibilizate proprietăţile din Anglia, din Ţara Galilor şi din România.

Înalta Curte de Justiţie - Divizia Queen's Bench a decis, la 2 iunie 2010, în dosarul cu numărul HQ 10X00866, că prinţul Paul de România, „cunoscut şi sub numele de prinţul Paul, Paul Lambrino, Paul Philippe de Hohenzollern", şi prinţesa Lia a României, „cunoscută şi sub numele de prinţesa Lia, Lia Triff, Lia de Hohenzollern şi Lia Georgia Hohenzollern", să-i plătească lui Marco Houston 1,8 milioane de lire sterline (peste 2 milioane de euro).

Mai citeşte şi:

Prinţul Paul este sigur că va rezolva problema executării silite

VIDEO Suedia: Nuntă princiară fără mare fast

Concret, este vorba de suma de 1.788.488 de lire sterline, la care se adaugă o dobândă de 8%, începând de la 5 mai 2010, până la îndeplinirea integrală a obligaţiei de plată.

Bunurile, ameninţate cu sechestrul

În iunie 2010, aceeaşi instanţă a emis, pe numele celor doi, un certificat de titlu executoriu european şi un Ordin de indisponibilizare a bunurilor, cu aplicabilitate la nivel internaţional.

Potrivit Ordinului, Paul de România „nu trebuie să scoată din Anglia şi din Ţara Galilor niciunul dintre bunurile sale care sunt în cele două ţări, până la valoarea de 1.820.000 de lire de sterline", sau să „nu tranzacţioneze sau să diminueze valoarea niciunuia dintre bunurile sale, indiferent dacă sunt în sau în afara Angliei şi Ţării Galilor, până la această valoare".

Interdicţia de vânzare include, în special, mai multe bunuri din România. Prima pe lista de indisponibilizări este vila situată pe strada Alexandru Phillipide din Bucureşti, urmată de acţiunile deţinute de Paul de România la firma SC Topaz Investment SRL şi de banii din conturile de la Raiffeisen Bank - Bucureşti şi de la UBS AG - Zürich, „inclusiv orice cec tras din aceste conturi, care nu a  fost lichidat".

Avertisment dur

Curtea Supremă britanică a emis în acest caz o notificare penală în care se precizează că, dacă prinţul Paul va încălca Ordinul de indisponibilizare, riscă inclusiv arestarea.

„În cazul în care dumneavostră, prinţul Paul de România, nu respectaţi această hotărâre, veţi putea fi considerat că aţi încălcat sentinţa judecătorească, puteţi fi închis, amendat sau se va putea pune sechestru pe bunurile dumneavoastră. Orice altă persoană care are cunoştinţă despre această Hotărâre şi întreprinde orice activitate prin care ajută sau permite pârâtului să încalce clauzele acestei Hotărâri poate, de asemenea, fi considerată că aţi încălcat sentinţa judecătorească şi poate fi închis, amendat sau se va putea pune sechestru pe bunurile sale", a avertizat instanţa londoneză.

Judecătorii au arătat explicit că prin această hotărâre i se permite prinţului să cheltuiască maximum 2.000 de lire sterline pe săptămână pentru întreţinere şi, de asemenea, „o sumă rezonabilă" pentru consultanţă judiciară şi reprezentare.

Înarmat cu sentinţa obţinută în Londra, Marco Houston a angajat un executor judecătoresc bucureştean care să-i recupereze banii. Executorul Laura Elena Popa cere judecătorilor la Secţia a IV-a Civilă de la Tribunalul Bucureşti executarea silită a prinţului şi poprirea bunurilor mobiliare - acţiunile de la societatea Topaz Investments, datoriile unor terţe persoane  şi bunurile imobiliare ale acestuia.

În plus, executorul cere magistraţilor să pună sub sechestru sumele de bani datorate de debitori către Fundaţia „Prinţul Paul pentru România".

„Executarea silită asupra imobilelor va fi identificată cu sprijinul Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară din Bucureşti, Direcţia de Taxe şi Impozite Locale din Bucureşti", arată executorul. Primul termen al acestui proces a fost stabilit la 4 februarie 2011.

Premieră

Judecătorii englezi au dispus indisponibilizarea vilei din Bucureşti a prinţului Paul  Foto: Mircea Păun



Acest proces este o premieră pentru magistraţii români, nemaiexistând până în prezent vreo solicitare în acest gen de la aderarea României în Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007. Conform normelor Uniunii Europene, decizia unei instanţe a unui stat membru UE trebuie tradusă în limba ţării unde se cere executarea, apoi trebuie apostilată şi trimisă în statul în care se află bunurile solicitate pentru a fi puse sub sechestru în vederea executării hotărârii.

Paul de România: „Houston Îmi datorează bani"

Contactat ieri de ziarul „Adevărul", prinţul Paul de România a precizat - prin vocea purtătorului său de cuvânt Carmen Ştefan - că nu are cunoştinţă despre existenţa vreunui dosar având ca obiect o acţiune formulată împotriva sa de către Marco Houston, în faţa unei instanţe de judecată române sau străine.

„Dimpotrivă, Marco Houston datorează Alteţei Sale Regale Prinţul Paul al României suma de 2.018.568 de lire sterline, în baza unui contract de împrumut autentificat de către notarul public John Bower din Londra în data de 8 octombrie 2007 şi garantat cu o ipotecă instituită asupra unui imobil situat în Londra, proprietate personală a domnului Marco Houston. În perioada următoare vor fi demarate toate căile legale pentru recuperarea acestei sume de bani", a subliniat purtătorul de cuvânt al prinţului Paul de România, Carmen Ştefan.

Cine este Marco Houston

Marco Houston, editorul publicaţiei „Royalty Monthly", a fost dat în judecată pentru calomnie, în anul 2004, de către principele Radu, ginerele regelui Mihai al României. Motivul: un articol în care principele Radu  era acuzat că ar fi primit pe nedrept titlul de „principe de Hohenzollern-Veringen" şi ar fi colaborat cu Securitatea.

În iulie 2010, procesul s-a încheiat, după ce Houston şi-a cerut scuze în instanţă şi a admis că acuzaţiile din articol sunt neadevărate şi nu ar fi trebuit publicate niciodată. 

"Marco Houston este cel care datorează Alteţei Sale Regale Prinţul Paul al României suma de 2.018.568 de lire sterline."
Carmen Ştefan
purtătorul de cuvânt al
prinţului Paul

Judecătorii englezi au dispus indisponibilizarea vilei din Bucureşti a prinţului Paul  Foto: Mircea Păun
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite