Posibil ministru al Sănătăţii: Ritli Ladislau

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea UDMR Bihor l-a propus oficial în funcţia de ministru al Sănătăţii pe medicul Ritli Ladislau, care este directorul medical al Spitalului Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu" din Oradea.

Propunerea UDMR Bihor urmează să fie analizată de conducerea centrală a Uniunii şi înaintată premierului Emil Boc luni sau marţi.

Ritli Ladislau este unul dintre cei mai reputaţi medici din Oradea, ocupând de-a lungul ultimilor 30 de ani mai multe funcţii administrative.

O altă variantă, neoficială, pentru  funcţia de ministru al Sănătăţii, este deputatul Derzsi Akos.

Carte de vizită

Ritli s-a născut la Oradea, la 8 iunie 1948, şi a absolvit Facultatea de Medicină din Timişoara în 1973 ca şef de promoţie. El este căsătorit şi are doi copii, dintre care unul, Ritli Csongor Ladislau, a fost director al Spitalului de Recuperare din Băile 1 Mai şi consilier al fostului ministru al Sănătăţii Cseke Attila.

Ritli Ladislau a fost director al Spitalului Teritorial Orăşenesc Ştei între anii 1978-1986, apoi medic inspector la Direcţia Sanitară Bihor până în 1990, când a devenit director adjunct al Spitalului de Copii Oradea. Între 1997 şi 2009 a condus Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Bihor.

Ritli este specialist în pediatrie, oncologie şi hematologie, conferenţiar universitar la Facultatea de Medicină şi Farmacie a Universităţii din Oradea. Din 2010, este director medical al Spitalului Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu" din Oradea.

Ritli este membru al Societăţii Române de Pediatrie, Asociaţiei Române de Sănătate Publică şi Management Sanitar, Asociaţiei Române de Mucoviscidoză, al Societăţii Române de Gastroenterologie Pediatrică şi este vicepreşedinte al Societăţii Române de Oncohematologie Pediatrică.

Ministrul Sănătăţii,, Cseke Attila a anunţat pe 4 august că demisionează din funcţie, nemulţumit de banii primiţi de Ministerul Sănătăţii la rectificarea bugetară. Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că Uniunea va numi un nou ministru al Sănătăţii în următoarele 15 zile.

 De ce şi-a dat demisia ministrul Cseke Attila

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite