VIDEO De ce şi-a dat demisia ministrul Cseke Attila

Într-un interviu exclusiv pentru „Adevărul”, Cseke Attila povesteşte ce s-a întâmplat în ultimele trei zile înainte de anunţul demisiei. Fostul ministru al Sănătăţii spune că a mai avut gânduri de a părăsi postul, cel mai pregnant fiind momentul incendiului de la Maternitatea Giuleşti.

Adevărul: Aţi spus că ministrul finanţelor l-a demis pe ministrul sănătăţii. Chiar aşa a fost?

Cseke Attila: Eu m-am referit la o problemă de sistem. Nu m-am referit niciodată la un nume din minister. Am scos în evidenţă ceea ce nu se întâmplă nu numai din mandatul meu, ci de multe alte mandate. Anume că există o anumită mentalitate faţă de sănătate: „sistemul sanitar nu produce nimic, doar consumă, drept pentru care sănătatea nu trebuie să fie susţinută din punct de vedere financiar". Mentalitatea vine din partea Ministerului Finanţelor, în principal, este încetăţenită de foarte mulţi ani. După părerea mea, sistemul sanitar produce mai mult decât orice alt domeniu.

Ce produce?

Produce oameni sănătoşi. Fără ei nu poţi să faci nimic într-o ţară. Un om care are probleme medicale şi ştie de ele nu este unul complet pentru societate. Ci unul cu forţe parţiale. El nu mai poate să desfăşoare aceeaşi cantitate de muncă, nu mai este acelaşi om pentru familia sa. Conceptul ăsta, că sănătatea este un patrimoniu al societăţii şi fără ea nu poţi face nimic, este unul pus în aplicare mai mult în ţările scandinave. Cu oameni sănătoşi se construiesc autostrăzi, cămine culturale, şcoli, spitale. Oamenii bolnavi stau în spitale sau acasă. Această mentalitate, că sănătăţii nu trebuie să-i alocăm resurse financiare importante pentru că nu este un rezultat vizibil, am întâlnit-o la Ministerul Finanţelor.

Şi aţi întâlnit-o doar la Finanţe sau la întregul Guvern?

Nu, caracterizează Ministerul Finanţelor şi nu este un fenomen nou. Indicatorul este bugetul Sănătăţii din ultimii 20 de ani, care n-a depăşit niciodată 4% din PIB. Eu m-am plâns de o mentalitate de sistem, e o problemă de mentalitate a finanţiştilor faţă de sistemul sanitar.

Spuneţi că este a întregului sistem, dar n-aveţi cum să vă supăraţi pe un sistem.

Ba da. Cum să nu! Marea provocare în România este aceea de a schimba mentalitatea unui sistem. Şi clasa politică are o mentalitate apropiată. De 20 de ani, când eşti în Opoziţie critici Guvernul şi spui că noi vom aloca şi vom avea ca prioritate sănătatea, iar când ajungi la guvernare, nu reuşeşti.

Şi UDMR-ul are această mentalitate?

Noi am avut mai puţine perioade pe sănătate. Eu cred că ne-am luptat destul de mult cu această mentalitate. Acum am spus-o în mod public şi ne vom lupta în continuare.

Când v-aţi anunţat, de fapt, demisia? Domnul ministru Ialomiţianu spune că n-aţi făcut-o în Guvern.

Au fost două şedinţe de Guvern miercuri după-masă în care s-a discutat şi despre rectificare şi unde am avut o discuţie destul de aprinsă. Discuţiile despre finanţarea sănătăţii s-a extins şi la problema acestei duble comenzi din sănătate - minister şi Casă - şi care este păguboasă. Nu era prima oară când se discuta în Guvern şi în Coaliţie şi va trebui rezolvată. O să o susţin necesitatea de a fi o singură comandă şi după ce n-o să mai fiu ministrul Sănătăţii, poate voi fi mai credibil. Nu contează persoana care are o singură comandă. Ci să conducă unul singur, să aibă o strategie de reformă şi toate pârghiile necesare. Nu mă refer doar la finanţare, ci la toată procedura, pentru că, de fapt, contractarea în acest sistem se face de către Casa naţională. A doua zi, joi dimineaţă, a mai fost o şedinţă de Guvern pe fonduri europene, şi eu nu mi-am anunţat demisia atunci pentru că eu am obligaţia să mi-o prezint primului-ministru. Această discuţie cu primul-ministru a avut loc joi, imediat după şedinţa de Guvern.

Cum i-aţi zis?

El ştia, pentru că şi luni am avut o discuţie.

Şi i-aţi spus atunci de intenţia de a demisiona...?

Da.

...în cazul în care nu se dau bani pentru Sănătate?

Nu era legată de rectificare, ci de faptul că eu am susţinut că, atunci când implementezi reforme radicale, cum e reorganizarea spitalelor, în paralel trebuie să ai şi o susţinere financiară. I-am spus că eu am demisia scrisă şi că doresc să plec, pentru că, ceea ce s-a promis - că aceste reforme radicale vor fi însoţite de o finanţare corespunzătoare pentru ceea ce rămâne - se pare că nu va fi respectat. Informaţiile mele erau că rectificarea se face săptămâna viitoare, n-am ştiut că se face în aceasta, drept pentru care m-am trezit complet surprins miercuri, când am primit cu o oră înainte de şedinţa de guvern textul ordonanţei. De aceea eu am avut speranţa că voi avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor.

Şi ce-a zis domnul Boc luni, când i-aţi spus că vreţi să demisionaţi?

M-a rugat să mă gândesc şi să nu renunţ, pentru că reformele trebuie să-şi arate efectele şi că putem rezolva situaţia la următoarea rectificare.

Dar luni n-aveaţi nicio cifră de buget, pe ce aţi discutat cu domnul Boc despre demisie?

Aveam demisia în mână şi i-am expus motivele pentru care vreau să o fac. Luni eram hotărât în acest sens, dar m-a rugat şi dânsul şi colegii din UDMR să mă mai gândesc. Şi-atunci am plecat de la domnul ministru că „mă mai gândesc". Demisia care e înregistrată pe 4 august poartă şi data de 1.

Până la urmă aţi vorbit sau nu cu domnul Ialomiţianu despre rectificare? El zice că da, şi încă de două ori.

Vinerea trecută (n.r., 29 iulie) a fost o discuţie la Ministerul Finanţelor pentru pregătirea discuţiilor cu FMI din acea seară. Unul din subiectele fierbinţi a fost cel al Sănătăţii, unde s-a discutat despre măsurile cerute de FMI şi despre textul scrisorii de intenţie. În scrisoare sunt două referiri la partea de buget: că se vor da 300 de milioane de lei pentru Sănătate, susţinută de Ministerul Finanţelor, şi alta, pozitivă, că pentru prima oară, pe termen mediu, că, din cauza finanţării slabe a sistemului, se vor avea în vedere concluziile raportului Comisiei prezidenţiale pe sănătate şi care prevede, ca într-un anumit termen, creşterea bugetului Sănătăţii la 6% din PIB. Doar o mică parte s-a referit la faptul că FMI susţine un anumit lucru.

O altă prevedere, care de data asta este o chestiune pozitivă, este că pentru prima dată într-o scrisoare cu FMI-ul se scria faptul că pe termen mediu, din cauza finanţării slabe sau subfinanţării sistemului sanitar, se vor avea în vedere concluziile Comisiei prezidenţiale pe Sănătate şi care prevede ca într-un anume interval de timp, bugetul Sănătăţii să crească la 6 la sută din PIB. Acest lucru este prevăzut în scrisoarea de intenţie, că pe termen mediu România trebuie să aplice ceea ce scrie în acel raport, adică trebuie să crească finanţarea pe Sănătate. Doar o mică parte s-a referit la faptul că FMI-ul susţine un anumit lucru. Nu s-a prezentat faptul că Casa de Sănătate sau Ministerul Sănătăţii au probleme de finanţare. Iar din punctul meu de vedere, una e să discuţi cu FMI-ul şi altceva e să discuţi rectificarea bugetară. Ele, sigur, oarecum, pot fi legate, dar din punctul meu de vedere, totuşi, sunt separate. Şi Ministerul Sănătăţii avea dreptul să-şi exprime punctul de vedere asupra rectificării bugetare, care n-a putut fi prezentat decât în şedinţa de guvern.

Deci practic suma de 300 de milioane aţi văzut-o în scrisoarea de intenţie a FMI.

300 de milioane este în scrisoarea de intenţie cu FMI.

Şi atunci aţi aflat cifra...

Atunci am aflat o cifră.

Şi asta v-a făcut ca luni să aveţi întâlnirea cu premierul?

Nu, nu... A, sigur, eu am şi afirmat public că suma care este necesară până la sfârşitul anului pe bugetul Sănătăţii se ridică la patru miliarde de lei. Sigur, cu măsurile care se vor mai lua, poate fi şi o economie în sistem. Deci nu era un secret ceea ce era necesar sau urgent pentru sănătate. În acest sens, două adrese am trimis la Ministerul de Finanţe, în care am prezentat problemele bugetare atât ale Ministerului, cât şi ale Casei. Pentru că e acelaşi paradox de care tot vorbesc: ministrul este răspunzător pentru tot, inclusiv pentru ceea ce se întâmplă la Casă, marea parte a problemelor şi a bugetului este la Casă, 85 la sută, în schimb şi reforma, şi problemele trebuie să le ducă ministrul. Eu şi în adresa în care am solicitat întâlnirea am cerut o întâlnire tripartită, pentru că eu nu pot să discut fără să am şi Casa de Asigurări la masă.

Din exterior s-a văzut că partidul a renunţat cam uşor, sau a acceptat prea uşor anunţul dvs. Au încercat să ceară coaliţiei ceea ce cereţi dvs.?

De luni până joi cred că au fost în fiecare zi discuţii cu conducerea UDMR pe această temă. Probabil că, nefiind pentru prima dată când eu sunt nemulţumit de finanţarea sistemului, s-ar fi putut crea ideea că s-a mai discutat tema asta şi iarăşi e nemulţumit ministrul... Cu toate că de data asta nu cred, pentru că eu am spus foarte clar că am demisia scrisă şi că doresc să plec şi i-am rugat să se gândească la o altă persoană care să vină. Şi după întâlnirea cu primul ministru, joi, am avut o discuţie cu preşedintele UDMR şi chiar şi atunci m-a rugat să nu anunţ.

Dar mai mult decât să vă roage, ei puteau să facă nişte solicitări, să facă nişte presiuni în plus, să ceară în coaliţie discuţii pe tema care vă deranja pe dvs.: bugetul sănătăţii.

Tema s-a discutat de mai multe ori. Informaţiile mele, nu ştiu dacă şi ale ale colegilor din UDMR, erau că rectificarea vine săptămâna viitoare, nu vine în această săptămână. Poate am fost şi noi nepregătiţi din acest punct de vedere.

Şi ceilalţi colegi din UDMR, din Guvern, ştiau tot aşa?

N-aş putea să vă spun. Eu inclusiv miercuri, la începutul şedinţei, am discutat cu preşedintele UDMR şi impresia lui era la fel, că va fi practic o primă lectură a rectificării bugetare, iar decizia să se ia în cealaltă săptămână.

Cine v-a sunat în acest interval ca să vă roage să renunţaţi în afară de colegii din UDMR?

Să ştiţi că am primit foarte multe mesaje şi foarte multe telefoane.

De la Preşedinţie v-a sunat cineva?

Nu. Nu ştiu dacă a fost o persoană sau două care să mă roage să renunţ. Şi nu mă mir, pentru că cei care mă cunosc ştiu că atunci când iau o asemenea decizie, nu o revoc. Din UDMR nimeni nu mi-a cerut, nu pentru că poate n-ar fi dorit, ci pentru că toţi cei care mă cunosc ştiu că n-aş fi renunţat.

Domnul Boc v-a cerut să renunţaţi?

Primul ministru mi-a cerut înainte...

Dumneavoastră nu vi se pare că aţi renunţat prea uşor? Aţi trecut prin atâtea scandaluri şi aţi rezistat, iar acum vă împiedicaţi de o rectificare bugetară...

Da, dar din rectificare şi din sume de bani funcţionează sistemul pe care îl gestionezi. Nu funcţionează din bunăvoinţă sau din determinarea ministrului de a face reformă. Gestul meu nu este efectul unei săptămâni sau a două săptămâni, ci a unei perioade mai îndelungate...

Aţi tot acumulat tot timpul acesta nemulţumiri?

Orice ministru acumulează nemulţumiri...

Şi rectificarea a fost doar picătura?

Pregătirea rectificării şi aşa cum s-a pregătit. Şi, încă o dată, această mentalitate faţă de Sănătate, că noi nu producem, că Sănătatea nu produce şi nu trebuie susţinută... N-am plecat în momente aparent mult mai grele şi în acest mandat au mai fost momente în care am vrut să plec.

Când au mai fost astfel de momente?

Cred că momentul cel mai pregnant a fost incendiul de la Maternitatea Giuleşti. Am şi declarat atunci că o responsabilitate a ministrului Sănătăţii există. Aşa cum există şi o responsabilitate a primarului general, pentru că vorbim de un spital descentralizat...

Dar bucăţica de responsabilitate a ministrului care a fost atunci?

Aceea că totuşi gestionezi un sistem sanitar, care din neglijenţa unor persoane, şi n-aş vrea să spun mai mult, pentru că nu e treaba mea să spun cine e vinovat, s-a ajuns la acest lucru. La o săptămână după ceea ce s-a întâmplat la Giuleşti, în Germania, la o maternitate au murit trei bebeluşi pentru că asistenta a încurcat ceea ce trebuia să le administreze şi practic i-a otrăvit. Le-a dat un alt medicament care era contraindicat. N-au cerut nici măcar părerea ministrului din landul respectiv, nici a ministrului federal al Sănătăţii, nici demisia lor, ci managerul spitalului a ieşit într-o declaraţie şi a spus că spitalul îşi asumă această gravă greşeală, iar ei care au greşit trebuie să răspundă şi vor oferi cele necesare, inclusiv despăguibiri. Fără să mă derobez de răspunderea morală, noi nu avem sedimentată mentalitatea că fiecare persoană răspunde pentru faptele sale. Noi întotdeauna aruncăm mai sus, în stânga, în freapta, la şefi. Păi n-avea cum să stea nici primarul general, nici ministrul Sănătăţii în acel salon şi să stea acolo lângă bebeluşi. Era treaba altora, care trebuia să nu plece altundeva şi să stea acolo. N-avem această mentalitate nici la nivelul societăţii...

Şi în afară de Giuleşti au mai fost alte momente când v-a venit să lăsaţi totul baltă?

Au fost, numai că niciunul n-a fost atât de pregnant ca Maternitatea Giuleşti. Sigur că partea de reformă, de reorganizare a spitalelor n-a fost un moment uşor, mai ales că acela nu a fost o zi sau două, ci un proces îndelungat, de luni de zile, şi nu este uşor ca să ştii că românii se culcă sau se trezesc cu tine la televizor şi nu pentru că eşti lăudat, ci pentru că eşti criticat. Nu este o bucurie. Dar eu cred că se va adeveri că am avut dreptate, că era o măsură necesară.

Sunteţi supărat sau dezamăgit, uşurat sau câte puţin din fiecare?

Cred că primele două împreună. Dar, totuşi, am şi speranţe pentru sistemul sanitar. Şi speranţa este aceea că acesta este totuşi un semnal şi un gest prin care se atrage atenţia asupra faptului că trebuie făcute reforme. Dar reformele nesusţinute prin finanţare ar putea să fie sortite eşecului. S-ar putea ca populaţia să-şi piardă încrederea în ceea ce înseamnă măsura de reformă, câteodată radicală. Dacă ea este radicală, dar câteodată cu o anumită îmbunătăţire pe domeniul respectiv, atunci reforma ulterior este acceptată de majoritatea populaţiei. Aici este pericolul principal: dacă nu le corelăm pe cele două, s-ar putea să pierdem orice posibilă recunoaştere a necesităţii reformei.

Preşedintele Băsescu a spus că, dacă ministrul Sănătăţii şi şeful Casei nu se înţeleg, ori pleacă ministrul, ori şeful CNAS. Şi aţi plecat dumneavostră. A câştigat şeful CNAS?

Plecarea mea n-are nicio legătură cu declaraţia preşedintelui pentru că eu n-am plecat din cauza domnului Duţă. N-are legătură cu Casa, n-a fost o problemă de care pe care. Practic, conflictul n-a fost de data asta între minister şi Casă. A fost o problemă de abordare a problemelor sănătăţii, care include şi pe cea a Casei.

Dar preşedintele a mai zis atunci ceva: că unul susţine medicamentele generice şi unul pe cele originale. Dumneavoastră în ce categorie vă încadraţi?

Înainte de această declaraţie, aveam pe site două proiecte pe partea de probleme de medicamente. Ceea ce trebuie să se înţeleagă este că nu este vorba de un concurs între minister şi casă, cine este mai bun. Este foarte păgubos dacă există aşa ceva. Eu niciodată nu am privit problemele de finanţare, de exemplu, în sensul că numai problemele de la Ministerul Sănătăţii trebuiesc rezolvate. Chiar am spus că principalele probleme sunt la casă şi acolo cu prioritate trebuie să rezolvăm problema.

Dar avea dreptate preşedintele Băsescu că şeful Casei susţine medicamentele originale, iar dumneavostră, pe cel de generice?

Au fost mai multe discuţii şi divergenţe pe această temă. Fiecare are argumentele lui.

Cum definiţi relaţia dumneavoastră cu domnul Duţă?

O relaţie instituţională care trebuie să aibă loc între orice preşedinte de casă şi ministru. Este o problemă iarăşi instituţională, care nu e semnalată pentru prima dată de mine. Şi alţi miniştri vă vor spune la fel. Vă dau un exemplu: ministrul sănătăţii cere informaţii din sistemul sanitar, dar toate cifrele şi informaţiile sunt deţinute de către Casă. Eu pot să semnez zilnic o hârtie în plus, nu aici este problema, ci că ministrul răspunde de ceea ce se întâmplă în sănătate, iar eu trebuie să cer nişte date oficiale şi cifre de la Casă. Nu este normal.

Întâmpinaţi dificultăţi când cereaţi astfel de cifre?

Da. Nu e totuna că-ţi vin peste o săptămână cifrele, când eu, de exemplu, la solicitarea presei trebuie să dau un anumit răspuns despre ce înseamnă finanţarea pe un anumit segment sau care sunt corelaţiile. Trebuie să faci nişte corelaţii între informaţii. Păi dacă nu le deţii, atunci cum să faci corelaţii? Şi nu e problemă că domnul Duţă nu mi le dă, ci este o problemă instituţională, trebuie să faci o adresă pentru acele informaţii, trebuie să aştepţi după ele o săptămână şi aşa am pierdut momentul.

Consumul de medicamente a tot crescut în ultimii trei ani, cu foarte multe procente de la un an la altul, fără ca autorităţile să impună o limită. Aţi identificat modul cum se scurg banii din sănătate?

Creşterea este de circa 10% în fiecare an, ca şi sumă. În timp ce alocările bugetare nu au putut acoperi acest consum, începând din 2008. Până în octombrie 2008, a fost acel plafon la farmacii, dar ne amintim cu toţii care a fost efectul, că în primele zile ale lunii se terminau medicamentele şi te puteai îmbolnăvi din nou şi nu mai aveai medicamente. Din 2009 au apărut problemele de finanţare. Atunci brusc a crescut consumul şi practic de aici şi din faptul că în 2009 s-au dat credite de angajament de 2,8 miliarde de lei pentru Casa Naţională, au început problemele de finanţare. Practic, pe măsurile din 2008, de eliminare a plafonului şi de necorelare cu altă măsură, a crescut exponenţial consumul. Eu mi-am început mandatul în 2010 pe un buget care, pe cifre, era mai mic faţă de cel din 2009, din care s-au scăzut şi cele 2,8 miliarde. Era evident că n-o să ajungă. Iar acel credit de angajament se rostogoleşte în continuare. Ele sunt, practic, arieratele din sistemul sanitar.

Cum credeţi că veţi rămâne în memoria colectivă? Ca ministrul care...

Aş vrea să sper că rămân în memoria unora ca ministrul care e dezcentralizat sistemul sanitar. Este, în opinia mea, cea mai importantă măsură din ultimii zece ani.

Succesorului d-voastră ce sfaturi îi daţi?

Să fie la fel de „nebun" ca mine. Şi energic. Să meargă pe drumul lui, chiar dacă va fi lovit din toate părţile posibile. Să ia măsuri indiferent de atacuri. Pentru că altfel, în acest sistem, este foarte greu să răzbeşti.

Domnul Vass Levente, consilierul d-voastră, ar putea fi succesorul?

Orice e posibil dar decizia se va lua în UDMR.

Vă e milă de succesorul d-voastră?

Să ştiţi că, totuşi, situaţia e mai bună decât cea pe care eu am găsit-o. Eu am fost inconştient când am venit la aceste minister, după o săptămână-două mi-am dat seama de asta. Atunci era o serie de reforme vorbite de ani şi nefăcute de nimeni. Acum măcar s-a pornit într-o direcţie. Eu îl voi sprijini pe viitorul ministru, indiferent cine va fi.