VIDEO Băsescu a refuzat baia de poliţieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 6.000 de poliţişti au protestat, ieri, în Piaţa Victoriei, 2.000 dintre ei plecând apoi într-un marş neautorizat spre Palatul Cotroceni. Protestatarii au cerut Guvernului şi preşedintelui Traian Băsescu stoparea disponibilizărilor, plata orelor suplimentare şi deblocarea finanţării sistemului.

Puţin înainte de ora 10.00, în Piaţa Victoriei erau câteva sute de poliţişti afiliaţi la Confederaţia Cartel Alfa şi sindicalişti din sectorul economic şi penitenciare.

Mai citeşte şi:

FOTO / VIDEO 8.000 de protestatari au manifestat ilegal la Palatul Cotroceni. Mitingul s-a încheiat

Blaga despre protestul poliţiştilor: Este o modă să te duci la stăpân. Organizatorii marşului vor fi traşi la răspundere

Băsescu incită PSD şi PNL să-l suspende

Peste numai o oră, numărul protestatarilor a ajuns la peste 6.000, iar scandările lor - „Jos Guvernul, jos incompetenţii" , „Blaga nu te supăra, noi îţi vrem demisia" sau "Băsescu nu uita, a venit şi vremea ta"  - s-au auzit din ce în ce mai puternic.

Apoi, protestatarii s-au întors cu spatele la clădirea Guvernului „în semn de respect" şi au fluturat din mâini semne obscene spre acelaşi destinatar. Între timp, făceau apel la toţi bucureştenii nemulţumiţi să vină alături de ei.

O singură clipă a fost linişte în Piaţa Victoriei: când sindicaliştii au păstrat un moment de reculegere în memoria unui poliţist din Cluj care s-ar fi sinucis din cauza salariului prea mic.

Drumul spre palat

Nemulţumiţi că niciun oficial din clădirea Guvernului nu s-a obosit să coboare şi să-i asculte, poliţiştii - prin vocea preşedintelui Sindicatului Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Marian Gruia - au cerut ca preşedintele Traian Băsescu să vină în piaţă până la ora 12.00. Sindicaliştii au solicitat televiziunilor să le preia cererea, însă fără efect.

Cum acest lucru nu s-a întâmplat, protestatarii au plecat încolonaţi spre Palatul Cotroceni într-un marş spontan, dar neautorizat. Dar mai întâi au vorbit cu jandarmii care-i păzeau, garantându-le că vor fi cuminţi. „Le-am spus că mai bine ne lasă să plecăm spre Cotroceni pentru că oamenii sunt foarte înverşunaţi şi altfel va ieşi scandal în Piaţa Victoriei", a spus Marian Gruia.

Pe traseul strada Buzeşti - strada Berzei - Pod Eroilor - Academia Militară  -  Cotroceni mai bine de jumătate dintre sindicalişti au abandonat marşul, în fieful preşedintelui Băsescu ajungând circa 2.000 de protestatari.

Preşedintele n-a apărut

În jurul orei 13.00, poliţiştii au ajuns la intrarea oficială a Palatului Cotroceni, având în faţă cordoane de jandarmi şi echipaje ale SRI. Manifestanţii au început să strige "Ieşi afară javră ordinară" şi au aruncat cu sticle, caschete şi lumânări.

Mai glumeţi, unii dintre protestatari l-au invitat în mijlocul lor pe preşedintele Traian Băsescu pentru a face o baie de mulţime. Manifestanţii au adus cu ei mai multe cruci pe care le-au inscripţionat cu „siguranţa cetăţeanului" sau „demnitatea poliţistului".

După un ceas, o delegaţie a sindicaliştilor a intrat în Palatul Cotroceni, invitată de consilierul de stat pentru Relaţia cu autorităţile publice şi societatea civilă, Gabriel Piscociu. La ieşire, preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu a declarat: „Traian Băsescu ne-a transmis prin consilierul Piscociu că în opinia sa manifestaţia este ilegală şi că preşedintele nu vine să discute cu noi în această situaţie".

La ora 16.00, liderii sindicaliştilor negociau de zor cu manifestanţii, încercând să-i determine să plece acasă. Au reuşit abia după ce le-au promis că vor organiza un protest de trei zile, începând cu 7 octombrie. În total, mitingul poliţiştilor a durat şase ore.

Poliţiştii, amendaţi de jandarmi

Jandarmeria Română a anunţat, ieri, că liderii de sindicat ai poliţiştilor vor fi amendaţi conform reglementărilor în vigoare. Potrivit Legii 60/ 1991 privind desfăşurarea adunărilor publice, responsabilii care au organizat mitingul riscă amenzi între 1.000 şi 10.000 de lei. Sancţiunea este stipulată la articolul 26 al actului normativ: „nerespectarea orelor de desfăşurare, a traseului de deplasare şi perimetrului destinat adunării publice".

Mai mult, Comisia Primăriei Capitalei care aprobă mitingurile încheie un protocol cu organizatorii care sunt înştiinţaţi de sancţiunile pe care le pot primi dacă nu respectă înţelegerea.

Salarii mici

Salariile poliţiştilor s-au diminuat drastic după ce Guvernul a decis micşorarea acestora cu 25%. Drepturile băneşti scăzuseră semnificativ şi după intrarea în vigoare a Legii salarizării unice. Cei mai afectaţi sunt cei care lucrează „în stradă", mai ales că în cazul lor reducerile ajung de fapt la peste 30%. Astfel, în momentul de faţă, salariile subofiţerilor sunt cuprinse între 1.500 şi 1.900 de lei.

Deficit de personal

Deficitul de cadre din Poliţia Română se ridică, potrivit Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Poliţie, la 8.000 de oameni. Numai la Nivelul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti ar mai fi nevoie de 1.600 de persoane. Din cele 7.500 de posturi, doar 5.900 sunt ocupate. În prezent, în Capitală, un singur poliţist se ocupă de siguranţa a 350 de bucureşteni.

Vasile Blaga: „Urmează disponibilizări"

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a declarat, ieri, la Bistriţa, că vor urma disponibilizări în structurile MAI, dar fără a afecta ordinea publică.

„Nu ne putem permite să avem parte, în special în zona logisticii, de structuri paralele - Poliţia, Jandarmeria ş.a.m.d. O să fie disponibilizări în structurile noastre, dar fără a afecta ordinea publică. Numai în acest an 3.000 de oameni au intrat în Poliţie - pentru că sunt trei promoţii care au intrat în Poliţie. Desigur că avem suficienţi oameni, depinde de noi să-i folosim foarte bine", a spus Blaga.

Ministrul a precizat că salariile poliţiştilor, deşi considerate mici, nu sunt atât de reduse în comparaţie cu restul bugetarilor.

Ministrul de Interne a mai spus că ştie foarte bine că în România este o modă „să mergi la şef", referindu-se la faptul că poliţiştii vor să stea de vorbă cu Traian Băsescu. Blaga a adăugat că, în acest caz, nu este vorba despre o problemă a preşedintelui, ci a Guvernului.

"O să fie disponibilizări în structurile noastre, dar fără a afecta ordinea publică."
Vasile Blaga
ministrul de Interne

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite