Militari, muncitori cu ziua pe ogorul şefului de unitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casa familiei Obreja, la care ar fi lucrat militarii din subordinea comandantului
Casa familiei Obreja, la care ar fi lucrat militarii din subordinea comandantului

Fostul comandant al unităţii militare din satul Ionăşeni a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru abuz în serviciu şi delapidare. Valerică Obreja (45 de ani) a primit această pedeapsă pentru că i-ar fi obligat pe soldaţi să-i renoveze apartamentul, să-i construiască un gard şi să lucreze pământul familiei.  

Soldaţii de la U.M. 01824/P din satul botoşănean Ionăşeni au devenit specialişti în construcţii şi muncile agricole. Fostul comandat al unităţii a avut grijă să-i trimită la specializări, dar nu oriunde, ci la apartamentul propriu şi pe terenurile socrului său.

Mai citeşze şi:

Iaşi: Militarii, sclavi pe tarlaua şefului de unitate

FOTO Militarii au ars la Cotroceni imagini cu Băsescu, un chipiu de marinar şi au strigat "Ieşi afară, javră ordinară"

Maiorul în rezervă Valerică Obreja a fost acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) că, la scurt timp după ce a fost numit la conducerea unităţii din Ionăşeni, a abuzat de funcţie şi a început să-şi exploateze angajaţii.

I-au văruit apartamentul

În cei şapte ani în care a fost comandant, între 2002-2009, bărbatul i-ar fi tratat pe militari ca pe sclavi. Abuzurile au ieşit la iveală după ce un soldat a povestit ce se întâmpla acolo. Astfel, Valerian Obreja a ajuns în atenţia procurorilor, care l-au trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi delapidare în formă continuată. „Învinuitul Obreja Valerică a început să abuzeze de atributele ce-i erau conferite de funcţie, în sensul că i-a ordonat soldatului gradat volunar Cătălin H. ca în timpul programului de lucru la U.M. să-i renoveze apartamentul pe care la acea dată îl deţinea în municipiul Botoşani. În iunie-august 2003, cât a durat amenajarea locuinţei, Cătălin H. a încasat toate drepturile băneşti care i se cuveneau, ca şi când era la unitate", precizează procurorii în rechizitoriu.

În 2005, Obreja ar fi pus mai mulţi militari să care materiale de construcţie şi să facă un gard pe terenul deţinut de soţia lui. Potrivit procurorilor, balastul şi fierul beton au fost cărate de soldaţi cu maşina unităţii. Maiorul în rezervă ar fi luat şi 2.000 de kilograme de ciment din magazia instituţiei. Obreja i-ar fi pus pe soldaţi să tencuiască şi locuinţa socrului său şi să-i lucreze pământul. Procurorii au stabilit că ar fi produs unităţii un prejudiciu de 13.982,83 de lei. „Domnul comandant ne spunea să venim la program şi când ajungeam acolo ne lua la câmp la prăşit, la cules de pe terenul socrului să. Eu am fost la prăşit floarea soarelui", le-a spus judecătorilor Ciprian Grigoruţă, unul dintre angajaţii unităţii.

Sentinţa nu este definitivă

Soldaţii le-au declarat magistraţilor că Obreja le spunea că, dacă nu le convine, sunt alţii dispuşi să muncească. „Eu am fost la cules, prăşit şi cărat porumb. I-am transportat cu maşina armatei. Lucram în ţinută militară, eventual dădeam bluza jos. Nu am făcut raport, m-a ameninţat că mă ţine la program, că vor fi probleme şi, dacă nu-mi convine, sunt la poartă 100 ca noi", le-a spus judecătorilor subofiţerul Cătălin Ursulică. Valerică Obreja a ieşit la pensie anul trecut şi s-a prezentat de câteva ori în faţa procurorilor, dar ulterior a plecat să muncească în Italia. Maiorul în rezervă le-a declarat anchetatorilor că este nevinovat. „La construcţia gardului au participat şi o parte din colegii de la serviciu, pe lângă rude, în timpul lor liber.

Ajutorul a fost colegial, fără a avea repercursiuni la serviciu. Nu am favorizat sau defavorizat pe nimeni", le-a spus Obreja procurorilor în 2009. La proces nu a venit, iar luna trecută a fost condamnat la cinci ani de închisoare şi obligat să plătească daune de 14.802 de lei. Sentinţa nu este definitivă.

Valerică Obreja mai are două dosare

Maiorul în rezervă Valerică Obreja mai este cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani. „Ambele dosare se află în prezent în lucru la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Botoşani", a declarat Ciprian Mihai, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani.

"Am făcut apel. Am considerat că e prea aspră pedeapsa raportat la faptele pentru care a fost trimis în judecată."
Valentin Secrieriu avocatul lui Obreja

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite