Guvernul trage cu gloanţe oarbe în evaziunea fiscală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul anunţă măsuri drastice pentru producătorii de alcool, tutun şi carburanţi, fără să deranjeze însă comerţul la negru. Formalităţi de autorizare şi garanţii usturătoare vor lovi industria bunurilor accizabile, potrivit unei ordonanţe care nu-i vizează şi pe contrabandişti.

ÎI DOARE ÎN COT DE CRIZĂ:
Topul salariilor barosane ale funcţionarilor din primării care sfidează recesiunea

În locul unor măsuri concrete pentru combaterea pieţei negre de ţigări, alcool sau alte produse din topurile evaziunii fiscale, Guvernul a ales să-i „biciuiască" tot pe producătorii care obţin în mod legal astfel de produse.

Proiect Ordonaţă de Urgenţă privind evaziunea

Mai citeşte şi:

Vlădescu: Autorităţile nu-şi fac datoria în combaterea contrabandei cu ţigarete

Potrivit unui proiect de ordonanţă privind „unele măsuri de combatere a evaziunii fiscale", investitorii care deţin fabrici de băuturi alcoolice sau de ţigări ori vreo rafinărie, organizate ca antrepozite fiscale, vor fi obligaţi să obţină o nouă autorizare care presupune cheltuieli suplimentare.

În primul rând, noua autorizaţie nu va putea fi obţinută decât de cei care şi-au plătit toate datoriile către bugetul consolidat al statului - taxe, impozite, contribuţii la fondurile de şomaj, sănătate, pensii etc. Lucru care, desigur, nu e de condamnat, dar aceeaşi ordonanţă nu face nicio referire la vreo acţiune concretă de luptă cu contrabanda pe care o întâlnim, mai nou, la tot pasul.

Bani grei pentru o garanţie inutilă

Tot pentru a obţine autorizarea Fiscului, începând de la 1 septembrie 2010, deţinătorii de antrepozite fiscale trebuie, potrivit proiectului citat, să facă „dovada constituirii unei garanţii", în condiţii ce vor fi stabilite prin normative viitoare.

Deocamdată, se prevede că garanţia respectivă „reprezintă 20% din valoarea accizelor aferente produselor ce ar rezulta la nivelul unui an, potrivit capacităţilor tehnologice de producţie pentru antrepozitul nou-înfiinţat". Specialiştii din industria de profil ne spun că aceasta este, de fapt, o triplare a garanţiei cerute antrepozitarilor, lucru care este inutil, pentru că nu la cei care produc legal trebuie căutată evaziunea.

„Nu o dată autorităţile au căutat evaziunea în fabricile şi antrepozitele care oricum erau verificate la sânge, astfel că n-au găsit nimic. Acum, procedează la fel: îi supraîncarcă pe producătorii legali ocolindu-i pe marii evazionişti.

Există o aşa-zisă evaziune de subzistenţă, şi se pare că doar cu aceea sunt dispuşi să lupte guvernanţii", ne-a declarat Costel Olteanu, preşedintele Uniunii Naţionale a Patronatelor cu Capital Privat din România (UNPCPR). Liderul patronal arată că „Guvernul nu poate lupta de unul singur cu evazioniştii, el trebuie să se alieze cu contribuabilii care operează în economia legală".

Industria legală poate fi un aliat

Patronatele şi companiile din industrii cu risc mare de evaziune precum alcoolul, pâinea, ţigările sau produsele energetice ştiu cel mai bine cum se combate contrabanda, pentru că evazioniştii sunt concurenţii lor direcţi. Iar Guvernul nu trebuie decât să se consulte cu partenerii sociali dacă vrea să aibă succes.

„Deocamdată, şefii din Finanţe se ocupă doar cu evaziunea mică, de subzistenţă, pierd esenţialul, şi de aceea nu reuşesc să adune bani la buget", ne-a mai spus şeful UNPCPR. El recomandă autorităţilor ca, pe lângă consultarea permanentă a industriei legale, să iniţieze filtre la intrarea în marile oraşe, astfel încât să-i identifice direct, în teren, pe cei care aduc marfă fără acte în pieţe.

Registru pentru livrările intracomunitare

De la 1 iulie 2010, „toate persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile care efectuează operaţiuni intracomunitare" trebuie să se înscrie într-un registru al operatorilor intracomunitari, prevede viitoarea ordonanţă guvernamentală.

Ameninţările lui Emil Boc

Premierul Emil Boc a anunţat sâmbătă că oficialii Guvernului care nu acţionează pentru combaterea evaziunii fiscale vor pleca acasă „fără somaţie". „Cine nu aplică programul Guvernului, pleacă", a declarat Boc în cadrul şedinţei comitetului interministerial pentru combaterea evaziunii fiscale. La reuniune au participat ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, cel al Finanţelor, Sebastian Vlădescu, dar şi reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Proiectul legislativ pentru combaterea evaziunii fiscale ar putea intra miercuri în dezbaterea Guvernului, într-o primă lectură.

image

Pensionarii vor ieşi săptămâna aceasta din nou în stradă, după recentele proteste violente

Avizul CES nu opreşte protestele de stradă

Membrii Consiliului Economic şi Social (CES) se vor întâlni astăzi pentru a aviza scrisoarea de intenţie a Guvernului către Fondul Monetar Internaţional (FMI). Votul Guvernului şi al patronatelor nu este suficient pentru obţinerea unui aviz favorabil, iar sindicaliştii se opun măsurilor de austeritate anunţate de Guvern, susţinând că protestele vor continua şi săptămâna aceasta.

Plenul CES este format din 45 de membri, din care 15 reprezentanţi ai Executivului, 15 din partea patronatelor şi 15 sindicalişti. Pentru obţinerea unui aviz favorabil este nevoie de 34 de voturi. Reprezentanţii Guvernului şi 12 reprezentanţi ai patronatelor care au anunţat că vor aviza pozitiv programul propus de Executiv au împreună 27 de voturi. În aceste condiţii, este foarte posibil ca CES să nu ia o decizie concretă şi să dea un aviz „prin poziţia părţilor", adică rezultatul întâlnirii de mâine să fie de fapt un proces-verbal cu toate problemele ridicate.

„Dacă Guvernul se va dovedi deschis la propunerile noastre, vom da un vot pozitiv", a declarat Dan Matei Agathon, purtătorul de cuvânt al Alianţei Confederaţiilor Patronale. Sindicaliştii susţin însă că, fără o modificare a măsurilor propuse de Guvern, nici nu vor lua în calcul avizarea scrisorii. „Dacă există voinţă politică, se pot modifica propunerile Guvernului", a afirmat Adrian Bîrea, reprezentant al CNSLR Frăţia.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că, în cazul unui aviz negativ din partea CES, delegaţia FMI ar putea reveni pentru renegocierea acordului. A contribuit Mariana Bechir

Calendarul protestelor

17 mai - mitingul mamelor nemulţumite de reducerea indemnizaţiei, în faţa Ministerului Muncii
Zilnic, începând cu 24 mai, vor fi organizate pichete în faţa Guvernului şi la Palatul Cotroceni.
25 mai - peste 40.000 de sindicalişti de la toate confederaţiile şi-au anunţat participarea la un miting în Piaţa Victoriei.
31 mai - grevă generală anunţată de profesori, la care vor participa mai multe categorii ale bugetarilor (angajaţii de la Metrou, de la CFR, din primării şi consilii judeţene).

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite