Adevarul.ro

Oraşul de la Dunăre este simbolul unei realităţi dure: România abundă de „eroi“ care au speculat financiar momentul „Decembrie 1989“. Până la ora 12.09 a zilei de 22 decembrie 1989, la fuga Ceauşeştilor de pe acoperişul CC, la Galaţi n-a existat niciun protest de masă. Chiar şi aşa, mulţi beneficiază de titluri de revoluţionari.

Ziariştii Revoluţiei, 20 de ani fără regrete

VIDEO Cum a confiscat FSN Revoluţia

Viorel Popescu, crainic la Radio România Actualităţi: „Silviu Brucan controla tot!“

Stănculescu: Iliescu a jucat cartea sovietică pe mână cu spionul Militaru

Nici morţii de la Timişoara, nici Baricada din centrul Bucureştiului nu au tulburat liniştea oraşului Galaţi, în a doua jumătate a lui decembrie 1989. Gălăţenii au suportat regimul comunist, fără să cârtească, până în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989.

Când Mircea Dinescu şi Ion Caramitru au anunţat la TVR fuga cuplului dictatorial, „Revoluţia" a început şi în Galaţi. Nu s-a dus nicio luptă împotriva vechilor structuri de putere, nu s-a murit în numele Revoluţiei. Luptele au fost purtate pentru preluarea conducerii. La final, „revoluţionarii" s-au ales cu case, spaţii comerciale şi certificate aducătoare de indemnizaţii lunare.

Validare ca la emisiunile de divertisment

Între 1990 şi 1997, în Galaţi au fost eliberate 328 de certificate de revoluţionar. În 2004, odată cu adoptarea Legii 341, care prevede preschimbarea certificatelor, numărul acestora s-a înjumătăţit. Cu sau fără certificate preschimbate, gălăţenii s-au împărţit în şase asociaţii de revoluţionari. Între aceste şase fronturi se poartă grozave războaie de orgolii. Toate acestea, în numele unei Revoluţii care la Galaţi nu a existat.

În judeţul Galaţi au murit trei oameni, în timpul evenimentelor din decembrie 1989: un bărbat aflat în stare de ebrietate - călcat de tanc pe şoseaua dintre Brăila şi Galaţi, un locotenent care a fugit dintr-o Unitate Militară până acasă iar când s-a întors a sărit gardul şi a fost împuşcat de santinelă şi un bărbat împuşcat, prins la furat în port. Răniţi nu au fost.

În oraşul de la Dunăre, „Revoluţia" a început în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, pe strada dintre clădirea fostului Consiliu Judeţean (în prezent - sediul Prefecturii) şi Teatrul Dramatic. „Judeţeana" de Partid a fost luată cu asalt de brofaşii oraşului, care au furat ce era mai de preţ în clădire: televizoare color, aparate radio, tablouri şi altele.

A urmat o copie a Revoluţiei din Bucureşti: la Galaţi s-a vorbit de la balcon, iar liderii mişcării au fost un literat şi un actor: scriitorul Apostol Gurău şi actorul Vlad Vasiliu. Au format primul Comitet Revoluţionar Provizoriu punând pe hârtie 27 de nume care au fost citite către mulţimea adunată în faţa Consiliului Judeţean. „Validarea membrilor s-a făcut în felul următor: s-a citit fiecare nume şi mulţimea a aplaudat sau a huiduit, în funcţie de preferinţe. Cine a fost aplaudat a rămas pe listă, cine a fost huiduit - a fost şters", relatează actorul Vlad Vasiliu.

Ilie Plătică-Vidovici, omul-cheie în „Revoluţia“ de la Galaţi

Primul ziar liber

Revoluţia gălăţeană a continuat cu apariţia primului ziar liber din ţară: „Viaţa Liberă". Conform gălăţenilor, acesta ar fi fost scos de la tipar cu câteva minute înaintea ziarului „Libertatea", de la Bucureşti. A fost cam singura „victorie" a revoluţionarilor gălăţeni.
Din studiourile TVR, căpitanul de rangul I Emil Cico Dumitrescu a cerut, în seara de 22 decembrie 1989, ca unităţi militare din Galaţi, Brăila, Focşani şi Buzău să se îndrepte spre Bucureşti pentru apărarea Revoluţiei. În scurt timp, vorbele lui Cico au devenit ordine.

Colonelul Neculai Ion Rizea, comandantul de Divizie de la Brăila, i-a ordonat lui Dumitru Chebac, comandantul garnizoanei Galaţi, să se îndrepte spre Capitală cu un dispozitiv de TAB-uri. Chebac a plecat spre Bucureşti în noaptea de 22 decembrie. În lipsa lui, comandant de garnizoană în Galaţi a rămas maiorul Ilie Plătică-Vidovici.

O măsură importantă pe care au susţinut-o Chebac şi Plătică-Vidovici a fost aceea de a nu împărţi arme civililor.

Revoluţia a fost demarajul lui Plătică

În seara de 22 decembrie a plecat spre Bucureşti şi o comisie revoluţionară care avea misiunea de a citi la TVR mesajul gălăţenilor. În comunicatul lor către ţară, gălăţenii cereau constituirea unui guvern interimar din care făcea parte şi fostul lider comunist Gheorghe Apostol. S-a convenit însă ca numele lui să nu fie citit pe post. La 22 decembrie, gălăţenii nu se gândeau la democraţie, ci la un comunism de omenie. La Consiliul Judeţean din Galaţi s-au format, în 22 decembrie 1989, comisii de lucru. Printre ele exista şi „Comisia de Propagandă"!

Sub patronajul lui Apostol Gurău şi al lui Vlad Vasiliu, Consiliul Judeţean Provizoriu a susţinut din plin psihoza zvonurilor alarmante: apă otrăvită, elicoptere silenţioase cu terorişti, nave care vin pe Dunăre şi bombardează Galaţiul. Niciunul dintre aceste nu a fost adevărat. Apoi s-a spus că o coloană de tancuri sovietice se află pe podul de la Giurgiuleşti (graniţa cu Uniunea Sovietică). În noaptea de 23 spre 24 decembrie, Apostol Gurău a lipsit din Comitetul Judeţean, ceea ce a dat naştere la speculaţii. S-a spus că la întoarcere l-a introdus în clădire, pe ascuns, pe Carol Dina, cel care până atunci fusese prim-secretar în judeţul Galaţi.

Sub tensiunea acestor zvonuri, maiorul Ilie Plătică-Vidovici a luat măsura de a aresta conducerea Consiliului Provizoriu Judeţean. La 24 decembrie au fost duşi într-un buncăr de apărare antiaeriană 13 persoane între care se aflau Apostol Gurău, Vlad Vasiliu şi Carol Dina. Au fost reţinuţi până în data de 30 decembrie. Între timp, Ilie Plătică-Vidovici a format un nou Comitet Revoluţionar, al cărui preşedinte s-a autonumit. Plătică şi-a cerut retragerea din Armată şi a rămas liderul judeţului până la 20 mai 1990, când a fost ales senator de Galaţi pe listele FSN.

A continuat în partidul lui Ion Iliescu până în 2004, adunând patru mandate de senator şi un „titlu" de baron local. Ilie Plătică-Vidovici a fost şi membru al „Comisiei Senatoriale de Cercetare a Evenimentelor din Decembrie 1989". A avut grijă de „revoluţionarii" din Galaţi. Mulţi au primit case, terenuri, spaţii comerciale şi funcţii de conducere. În ediţia de vineri a ziarului nostru puteţi citi un amplu interviu cu Ilie Plătică-Vidovici.

„Voican mi-a zis că n-o să aflu nimic"

Vlad Vasiliu, actor, revoluţionar, şi altele

Vlad Vasiliu are 64 de ani şi este directorul Teatrului Dramatic „Fani Tardini", din Galaţi. În 1973 a terminat Facultatea de Teatru, la Bucureşti, iar în 1975 a ajuns la Galaţi, ca actor la Teatrul Dramatic. De atunci şi până în zilele noastre trăieşte în oraşul de la Dunăre. Este preşedintele uneia dintre cele şase asociaţii de revoluţionari din Galaţi.

Cum a început Revoluţia dumneavoastră, aici, la Galaţi?

La 22 decembrie, la ora 10.00 trebuia să începem o repetiţie la teatru. N-am mai început-o pentru că toţi veneau cu zvonuri, că a murit ministrul Vasile Milea, mai multe. Iar noi, actorii, fumam în stradă şi mai treceau oamenii, ne cunoşteau şi ne întrebau ce şi cum. În felul ăsta s-a format un grup de câteva zeci de persoane. Apoi s-a anunţat la televizor că Nicolae Ceauşescu a fugit din Comitetul Central. Am fost printre primii oameni care au intrat în Prefectură. Am vorbit de la balcon spunându-le oamenilor adunaţi că va fi libertate şi va fi bine.

Aţi vrut înlăturarea comunismului sau doar a lui Ceauşescu?

Înlăturarea lui Ceauşescu şi a găştii lui. E foarte adevărat că la început nu s-a gândit nimeni la o schimbare radicală, ci la o îmblânzire, cum începuse Perestroika lui Gorbaciov. Ne gândeam la o capitalizare a statului aşa cum am trăit-o noi. Pentru noi era foarte bună perioada aia din '68. Acolo doream să ajungem.

Legenda tancurilor de pe pod

Aţi lansat un zvon foarte controversat: cum că pe podul de la Giurgiuleşti ar fi fost tancuri sovietice pregătite să intre în România.

Da. În 22 decembrie, după-amiază, am fost chemat de grănicerii români de la Giurgiuleşti să vedem tancurile. Am plecat spre Giurgiuleşti eu, un şofer şi un militar. Acolo era un locotenent Cotos. Ne-a arătat puşca mitralieră pe care o avea şi ne-a zis: „Primul tanc ce trece pe pod poate că îl opresc dar al doilea mă face zob". Am auzit că tancurile au înaintat pe pod până la linia roşie de demarcaţie între noi şi Uniunea Sovietică.Cotos s-a dus spre primul tanc şi a făcut semn să dea înapoi pentru că trecuse cu ţeava de linia roşie.

Locotenentul Cotos ne-a infirmat în totalitate povestea actorului:

„N-am văzut, domnule, niciun tanc. Am fost acolo la Revoluţie dar a fost linişte. N-am întâmpinat nicio problemă. Nu ştiu de ce a fost inventată această poveste". Revoluţionarii gălăţeni spun că actorul a vrut să creeze o poveste frumoasă, mişcat de imaginea omului (anonimul „tank-man") care a oprit tancurile în piaţa Tiananmen cu câteva luni înainte şi de invazia sovietică în Cehoslovacia (1968).

Cotos v-a povestit asta?Nouă ne-a negat că ar fi făcut aşa ceva şi, mai mult, că ar fi văzut vreun tanc...

Nu el mi-a povestit asta, ci unul dintre grăniceri la modul: „I-auziţi, bă, ce a făcut nebunul!". Eu vă spun că am văzut un tanc pe pod, şi în spatele lui erau încă trei!

Nimeni nu a mai confirmat această poveste până acum. Cine ar mai putea vorbi de acest episod?

Şoferul care a fost cu mine dar, din păcate, nu i-am ştiut niciodată numele.

Şi acel reprezentant al Armatei...

Ăla era omul lui Plătică aşa că n-o să recunoască niciodată. Până în martie 1990 au stat tancuri camuflate pe teritoriul de azi al Republicii Moldova. Le-am văzut cu ochii mei.

Maiorul Plătică susţine că răspândeaţi zvonuri alarmante şi că v-a anihilat pentru a linişti atmosfera! De ce aţi fost arestat?

La 24 decembrie, pe la ora 12.00, Plătică a răspuns la telefonul operativ. A răspuns în scârbă: „Dea, cine e acolo?". Era tolănit pe scaun. Şi odată s-a îndreptat: „Da, să trăiţi!". Eu spun că ăsta a fost momentul în care a primit ordin să ne aresteze. Apoi a venit un om care spunea că are rude în America şi că de acolo o să primim, de la nişte penticostali, aparatură medicală. Era un ajutor pentru noi, revoluţionarii.

Iar Plătică a înţeles „aparatură militară" şi ne-a arestat. A zis că facem complot împotriva Revoluţiei. Şi s-a mai întâmplat să bea din greşeală, în loc de nes cu vodcă, nişte cerneală. Avea limba albastră şi a zis că am vrut să-l otrăvim. În noaptea de 23 spre 24 au fost propuneri să-l facem pe Plătică membru în Consiliul Provizoriu Judeţean. Apostol Gurău a spus: „Nu. E Revoluţia noastră!".

De ce să fie Revoluţia dumneavoastră? Aţi ieşit în stradă după fuga lui Ceauşescu!

Da, dar chiar şi în 22 decembrie, nu ştiam care va fi cursul evenimentelor. Dacă revenea Ceauşescu, noi toţi eram executaţi. Eu consider că, la 24 decembrie, Armata ne-a confiscat Revoluţia.

Cum fost cu isteria teroristă?

În 22-23 decembrie era povestea cu apa otrăvită. Din jumătate în jumătate de oră testam apa la laborator. Repetam pentru că ne gândeam că poate n-au otrăvit-o acum, dar o vor otrăvi. Să vă spun un zvon pornit de la Plătică. Cu elicopterele militare deasupra Galaţiului. S-a tras în aer ca la balmuc. S-a oprit lumina în tot oraşul. Pentru populaţie a fost stresant să audă bubuială toată noaptea.

După ce aţi ieşit din arest ce s-a întâmplat?

Am revenit în Consiliul Judeţean şi am rămas până în luna mai, la alegeri. Plătică era preşedinte. Am colaborat destul de bine.

De ce nu aţi continuat în politică?

Nu am vrut. Mult înainte de Revoluţie am lucrat împreună cu Gelu Voican Voiculescu, la Bucureşti. El era la un institut de cercetări geologice, şeful unui depozit cu mostre de carote (probe de pământ din diferite zone). Eu făceam brigada artistică la acest institut. Ne-am împrietenit. Lumea ştia că devenisem prieteni, fiindcă a fost la nunta mea şi la botezul unuia dintre copii. Nu pot să zic că eram foarte prieteni, că a vrut s-o f... pe nevastă-mea în noaptea nunţii. Da, da, nu mai râdeţi, că nu e glumă. Era totuşi un băiat mişto.

Nu v-a făcut lobby la Bucureşti în 1990?

Nu m-a interesat. În ianuarie 1990 am fost numit directorul teatrului de către colegii mei. Trebuia să fiu pe lista senatorilor FSN şi n-am vrut. M-a interesat teatrul.

Aţi mai vorbit cu Gelu după Revoluţie?

Da. Ţin minte că Gelu se pregătea să plece ambasador, într-o ţară, nu mai ştiu unde. M-am dus la el acasă şi mi-a zis: „N-ai să reuşeşti să afli nimic. Eu îmi iau tălpăşiţa. Îmi pun pielea la adăpost". Eu mă dusesem să-l întreb de ce am fost arestaţi, dacă a fost ordin de la Militaru sau ceva. Şi el mi-a spus că n-o să aflu nimic.

Vlad Vasiliu, un actor „cu ochi albaştri"

E adevărat cu aveţi dosar la CNSAS?

Da, am. CNSAS a zis: „Da, are dosar". Şi eu recunosc că am, recunosc, fiindcă am dat nenumărate declaraţii. Am avut rude care în anii '51-'52 au plecat din ţară. Tata, militar în Marină, a avut de suferit. La finele anilor '50, o soră a tatei a fugit din Germania Democrată în Germania Federală. Tata ieşea la raport săptămânal. Eu din copilărie am scris note, din clasa a şasea - a şaptea. Părinţii mi-au spus să scriu tot ce ştiu. Asta pentru că ei nu vorbeau faţă de mine multe lucruri.

Asta m-a marcat pe viaţă. Şi când am crescut şi au venit „băieţii" să-mi spună să mai dau o declaraţie am zis: „Da, dau, sigur că dau". Şi spuneam unele adevăruri parţiale care să nu acuze pe nimeni. Asta am făcut. N-am fost turnător, n-am adeziune la Securitate, n-am fost plătit de Securitate. Am dat note că vecinul e vecin bun. Îi mai întrebam pe câte unii: „Bă, mă pun ăştia să dau note despre tine. Ce să scriu?".

Numai de bine aţi dat?

Un vecin care lucra pe vapor mi-a adus, după prima lui deplasare în străinătate, o cămaşă de blugi. A doua zi m-au întrebat colegii: „Mişto cămaşa. Cât te-a costat?". „Cinci dolari", am răspuns, deşi prietenul meu mi-o dăduse gratis. Două zile m-au ţinut la Securitate să spun de unde am valută şi dacă am văzut valută.

Şi atunci am făcut o măgărie. Am spus: „Am văzut valută la un prieten... cutare, cutare. O ţine ascunsă sub saltea". Prietenul ăsta, pe care-l cunoşteam din copilărie, mi-a luat nevasta. S-a însurat cu prima mea nevastă! Şi am fost şi eu curvă tâmpită, iar asta a fost singura delaţiune, că nici măcar nu era adevărat. Nu avea ăla valută. Mă gândeam ce mişto va fi: „O să-i rupă prostului salteaua!". Am fost prieteni de la cinci ani, dar ce să-i fac dacă...