Ziariştii Revoluţiei, 20 de ani fără regrete

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În decembrie 1989, presa scrisă a alimentat la rândul ei diversiunea teroristă, prin articole care erau departe de adevăr. Astfel, ziarele au ţinut isonul Televiziunii şi Radioului. Diversiunile de la Otopeni şi MApN au fost prezentate de principalele ziare din decembrie 1989 drept „încleştări“ pe viaţă şi pe moarte între Armată şi terorişti.

Presa a avut un rol-cheie în Revoluţia din decembrie 1989. Odată cu fuga cuplului dictatorial de pe acoperişul Comitetului Central (22 decembrie 1989, ora 12.09), cei care deţineau rolurile principale în scenariul Revoluţiei şi care urmau să vină la putere au acaparat Televiziunea şi Radioul, principalele căi mediatice. Intenţionat sau nu, şi ziarele au ţinut în acele zile isonul canalelor audiovizuale, întreţinând la rândul lor isteria diversiunii teroriste lansate pe posturile radio-TV.

Mai citeşte şi:

Trimişi la moarte din ordinul lui Militaru

Ulterior, publicaţiile aveau să-şi delimiteze clar sferele de influenţă, alegând să fie pro sau contra regimului Iliescu. Dacă imaginile transmise de Televiziunea Română Liberă spre sfârşitul lui decembrie 1989 au fost redifuzate de multe ori, fiind deja celebre, articolele publicate în zilele Revoluţiei de principalele gazete ale vremii sunt mai puţin cunoscute.

Edificator în acest sens este modul în care presa scrisă a tratat masacrele de la Otopeni,23 decembrie, şi din faţa Ministerului Apărării Naţionale, 23 spre 24 decembrie, soldate, în total, cu moartea a 56 de nevinovaţi, pe care presa i-a catalogat atunci drept terorişti care şi-au primit o binemeritată pedeapsă.

Ambele situaţii au fost, în realitate, diversiuni macabre puse la cale de generalul Nicolae Militaru cu intenţia de a întări convingerea populaţiei că există terorişti. În noaptea dintre 23 şi 24 decembrie 1989, generalul Nicolae Militaru, pe care Ion Iliescu tocmai îl numise în funcţia de ministru al Apărării, a solicitat ajutor din partea trupelor USLA (Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă) pentru a apăra sediul MApN din Drumul Taberei de atacurile „contrarevoluţionarilor".

„Gorilele mercenare" erau oameni nevinovaţi

În acelaşi timp, generalul i-a anunţat pe militarii care apărau instituţia că urmează să fie atacaţi de terorişti, urmările acestei diversiuni fiind tragice. TAB-urile din faţa MApN au ciuruit cele două ABI-uri (Automobile Blindate de Intervenţie) cu „uslaşi", inclusiv pe colonelul Gheorghe Trosca, cel care lucrase în trecut la dovedirea lui Nicolae Militaru drept agent GRU (Spionajul Militar Sovietic).

Opt oameni şi-au pierdut viaţa în urma diversiunii. Pe marginea acestui carnaj, cele mai importante ziare ale vremii titrau cu aplomb: „Nimicirea gorilelor mercenare" („România liberă" - 25 decembrie 1989, sub semnătura lui Victor Dinu), „Vii şi morţi, ciracii ucigaşi" („Adevărul" - 26 decembrie 1989, sub semnătura lui Eugen Dichiseanu), „Ucigaşii de meserie ai teroristului nr.1" („România liberă" - 26 decembrie 1989, articol semnat de maior Mihai Flora).

Articolele sunt scrise în stilul patetic al presei comuniste, fără a lăsa vreo urmă de îndoială referitor la cele întâmplate. „Lupte de un dramatism fără seamăn s-au dat în împrejurimile Ministerului Apărării Naţionale. Târziu, după miezul nopţii de 23 spre 24 decembrie, două tanchete tip API (n.r. - corect era ABI), care nu sunt în dotarea forţelor noastre armate, au încercat să pătrundă prin forţă în clădire folosind ca acoperire tricolorul. Bravii şi eroicii noştri ostaşi, aflaţi la datorie, le-au nimicit, pur şi simplu, cu focuri de tunuri. Şapte mercenari, angajaţi în slujba tiranului, au fost lichidaţi pe loc." („România liberă" - 25 decembrie 1989).

Bandiţii nu au scăpat

Masacrul de la Otopeni nu a beneficiat de spaţii atât de largi precum cel de la MApN. Are parte însă de o descriere halucinantă în începutul articolului „Pe aeroportul Otopeni sosesc ajutoare", publicat în ziarul „Adevărul" din 27 decembrie 1989, sub semnătura lui Nicolae Plopeanu şi a Cristinei Prioteasa.

image

„Aeroportul Internaţional Otopeni. Asfaltul păstrează încă urme de sânge. Unul dintre ostaşii de pază relatează despre violenta încleştare care a avut loc aici în seara de 22 decembrie: «Niciun bandit nu a scăpat; 58 dintre teroriştii care au încercat să ocupe aeroportul au fost ucişi; 20 s-au predat»".

În realitate, „încleştarea" s-a petrecut în dimineaţa de 23 decembrie '89 şi s-a soldat cu 48 de morţi. Soldatul citat în ziar trăsese, de fapt, asupra militarilor în termen de la UM 0865 Câmpina, aparţinând trupelor de Securitate, actualii jandarmi. Aceştia fuseseră chemaţi din ordinul aceluiaşi Nicolae Militaru să întărească paza Aeroportului, în timp ce dispozitivul aflat în acel loc a fost anunţat că aerogara va fi atacată de terorişti.

Ziaristul, coleg de misiune cu „teroristul"

În decembrie 1989, maiorul Mihai Floca era jurnalist militar la „Apărarea Patriei", revista Armatei, în timp ce Romulus Gârz era încadrat la acea vreme în trupele USLA. Gârz s-a aflat în cele două ABI-uri ciuruite de militari în faţa sediului MApN, dar a reuşit să scape cu viaţă. Mihai Floca a ajuns acolo şi a scris articolul intitulat „Ucigaşii de meserie ai teroristului nr.1". L-a publicat pe 26 decembrie 1989 în „România liberă", sub numele de Mihai Flora.

Iată un fragment din respectivul articol: „Stau pentru prima dată de vorbă cu un terorist în carne şi oase, la punctul de prim ajutor organizat în minister. E pansat la gât, şade pe podea sprijinindu-se în mâinile întinse pe lângă corp. Faţa lată, fălcile puternice, gât gros de luptător, spatele - ca un zid. Susţine că a venit în timpul nopţii să ajute Armata. Nu recunoaşte cu niciun chip că a venit cu gânduri rele".

Aşa-zisul terorist era Romulus Gârz şi nu avea ce gânduri rele să recunoască. El şi colegii săi fuseseră, într-adevăr, chemaţi să ajute Armata. Destinul a făcut ca el şi Mihai Floca, autorul articolului, să ajungă peste ani colegi într-o misiune a Armatei! Mihai Floca este în prezent general în rezervă al Armatei Române. A refuzat să-şi exprime poziţia în ceea ce priveşte articolul pe care l-a scris în urmă cu 20 de ani, dar a recunoscut că a fost coleg de misiune cu Romulus Gârz.

„Nu am ce declaraţii să fac pentru că nu am nevoie să apar în ziare. Atunci am scris ceea ce am văzut. Este adevărat că am fost coleg de misiune cu Romulus Gârz, cred că prin 1994. Nu i-am cerut scuze, am preferat să ne evităm", s-a rezumat să spună generalul Floca.

„E ridicol să fiu suspectat că am scris la comanda cuiva"

La 26 decembrie 1989, Eugen Dichiseanu publica în ziarul „Adevărul" un articol despre masacrul de la MApN, cu titlul „Vii şi morţi, ciracii ucigaşi". La fel ca toată presa din zilele Revoluţiei, îi înfiera pe presupuşii terorişti, care în realitate erau componenţi ai trupelor USLA chemaţi să apere sediul MApN, oameni căzuţi victime ale unei diversiuni înfiorătoare.

„Ieri, luni, 25 decembrie, ora 14.30. În faţa clădirii Ministerului Apărării Naţionale, o mulţime de oameni paşnici, trecători (peste o mie persoane) privesc la lumina zilei urmările halucinante ale luptelor din noaptea trecută. Aici, un grup de terorişti, puternic înarmaţi, încolţiţi, în nebunia lor s-au înverşunat să ia cu asalt clădirea Ministerului. Au ucis oameni nevinovaţi. Au dat buzna în apartamente. Au tras fără milă. Acum, corpurile lor, adică ce a mai rămas din ei, se află pe asfalt, răspândiţi şi rupţi de gloanţele soldaţilor", scria Eugen Dichiseanu în urmă cu 20 de ani.

Astăzi, se jenează în primul rând de stilul patetic al articolului de atunci, de care îşi aminteşte abia după ce îi punem în faţă o copie: „Nu vă pot fi de folos în legătură cu masacrul de la MApN, pentru că nu l-am prins. Aaa, gata, îmi amintesc acum! Sigur, stilul e încălzit, pentru că nu era ca acum. Era sângele încălzit şi de aici şi stilul patetic. Sunt de acord că Teodor Brateş şi cei din Televiziune au manipulat populaţia. Eu am manipulat prin acest articol de presă în măsura în care am fost manipulat de realitate. Realitatea pe care am văzut-o acolo, la MApN. Nu m-a pus nimeni să scriu acest articol, e ridicol să fiu suspectat de asta. Singura modalitate de a aduce la lumina zilei lucrurile era să le prezinţi aşa cum le vedeai".

Fără documentare

Eugen Dichiseanu este în prezent jurnalist la Realitatea FM. A mai trecut în ultimii 20 de ani pe la „România liberă", „Radio Total" şi „Radio Europa Liberă". După Revoluţie a scris inclusiv anchete despre morţii de la Timişoara şi alte evenimente din decembrie 1989, dar, în mod paradoxal, nu a cercetat cum au stat de fapt lucrurile în cazul carnajului de la MApN.

„N-am avut niciodată imboldul să rescriu acest articol, să investighez culisele acestei poveşti de la MApN. Dacă aş avea timp şi bani, poate că aş face-o. Totuşi, consider că e mai puţin importantă memoria lui Trosca decât memoria amărâţilor morţi şi îngropaţi fără urmă, inclusiv cei de la Timişoara. Mi se pare mai importantă uciderea unor oameni nevinovaţi decât uciderea unor oameni suspecţi şi implicaţi în aparat", este de părere Eugen Dichiseanu.

image

Articolul lui Eugen Dichiseanu despre „grupul Trosca“

„Îmi cer scuze când o să văd acte"

Eugen Dichiseanu nu consideră că articolul pe care l-a scris în urmă cu 20 de ani este o greşeală: „Dacă mă uit acum peste acest articol, singurul lucru de care am o uşoară jenă este stilul patetic, dar aşa era atunci, cu poporul, cu nu ştiu ce. Dincolo de patetism nu am nimic de retractat, ceea ce am scris în acest articol sunt fapte. În momentul ăla era clar că acei oameni sunt terorişti. Nici acum nu am convingerea că ar fi altfel. Trosca avea două uniforme pe el. Avea gradul de colonel pe prima, iar pe alta grad de maior. Două haine cu grade diferite de care te îmbraci şi te dezbraci în funcţie de ce?".

Deşi ziarul „Adevărul" a limpezit apele în cazul MApN prin articolele publicate pe această temă la sfârşitul anului trecut, în cadrul serialului „Sfârşitul Ceauşeştilor", Dichiseanu spune că îşi va cere scuze numai atunci când va vedea un act oficial care să ateste că Trosca şi subordonaţii săi au fost nevinovaţi. „Dacă s-ar demonstra că acei oameni au venit acolo cu gânduri bune, mi-aş cere scuze fără probleme. Nu am citit ce s-a scris ulterior, pentru că nu mai am încredere în ce apare în ziare. Aş vrea să văd documente oficiale ca să îmi cer scuze. Eu nu sunt nici acum convins că oamenii ăia au venit acolo cu gânduri bune", ne-a declarat fostul jurnalist de la „Europa liberă".

Verificări imposibile

Dichiseanu susţine că în momentul în care a scris articolul a avut totuşi o umbră de îndoială în ceea ce priveşte catalogarea drept terorişti a celor din USLA: „Tocmai pentru că aveam o umbră de îndoială asupra a ceea ce s-a întâmplat acolo nu am mai scris numele lor în ziar, deşi le aveam". Jurnalistul nu crede că ar fi putut să scrie despre masacrul de la MApN până nu avea certitudinea că oamenii ucişi şi profanaţi de trecători în faţa ministerului erau cu adevărat terorişti.

„N-aveai cum să nu dai, erau lucruri care se întâmplau. Era singura modalitate în acele zile tulburi, ca ziarist, să te duci şi să dai pe faţă. N-aveai timp să investighezi. Era imposibil să faci o verificare. Lângă Trosca era un bileţel pe care scria numele lui şi aşa era la toţi care zăceau întinşi pe asfalt. Numele alea nu le scriseseră oamenii din stradă, ci cei de la MApN. Era ca un comunicat de presă oficial. Tocmai de aceea fuseseră lăsaţi acolo, pentru a fi prezentaţi ca terorişti. Cei care au scris «terorişti» pe maşini au minţit, dar eu n-aveam de unde să ştiu atunci", conchide Eugen Dichiseanu.

image

Unul dintre „teroriştii“ de la MApN

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite