Viorel Popescu, crainic la Radio România Actualităţi: „Silviu Brucan controla tot!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viorel Popescu, unul dintre crainicii de la Radio România Actualităţi, vorbeşte despre cum a fost coordonată Revoluţia din `89.

După ce ieri v-a prezentat un interviu amplu cu omul de radio Florin Helmis, „Adevărul" vă propune astăzi mărturia lui Viorel Popescu, crainic de la „Actualităţi" care a fost în direct la 22 şi 23 decembrie 1989. Acesta admite că Silviu Brucan a fost eminenţa cenuşie a Revoluţiei şi, probabil, scenaristul ei, responsabil cu propaganda, prin reţeaua sa de oameni din Televiziune şi din Radio.

Mai citiţi şi:

Memorialul Revoluţiei riscă să rămână în stradă la 20 de ani de la deschiderea muzeului

VIDEO Cum a confiscat FSN Revoluţia

Rolul de execuţie l-a împlinit Teodor Brateş. Despre acesta, Viorel Popescu spune că era „coordonatorul" informaţiilor transmise la radio şi la televizor. Viorel Popescu (60 de ani) spune şi că Radioul a continuat, nemijlocit, jocurile puterii la începutul anilor `90, când Silviu Brucan îşi impusese preferatul în funcţia de director.

„Adevărul": Cum aţi ajuns în emisie la 22 decembrie 1989?

Viorel Popescu: M-au chemat, nu eram de tură, însă eram una dintre vocile cunoscute ale Radioului, lucram din anii '80 la „Actualităţi". M-a sunat şeful: „Domnule, vino!". Pe drum nu circula mai nimic şi, la un moment dat, văd o coloană de tancuri care se pornise spre Televiziune, eram chiar la interesecţia din zona Ştefan cel Mare cu Calea Dorobanţi. Tancul mergea cu viteza melcului, erau soldaţi şi civili care fluturau steaguri. Am încremenit. Nu-mi venea să cred! Era primul meu contact cu revolta populară. Doi bătrânei se ţineau de braţ şi mergeau imediat în spatele tancului, iar după ei era o coloană de câteva sute de oameni.

Bătrâna, privind spre cei care eram pe stradă, încremeniţi pe marginea trotuarelor şi privindu-i ca la un spectacol, a întins mâna, a ridicat degetul arătător şi a strigat: „Laşilor, veniţi cu noi!" În clipa aceea, în mine s-au declanşat nişte resorturi de erou. Şi când am ajuns la Radio eram deja exaltat, curajos. Am intrat, Alexandru Mironov vorbea deja la microfon, intrase în direct un prim grup de revoluţionari. Se întâmpla în jurul prânzului.

Se intra cu uşurinţă în Radio, date fiind acele momente?

Mironov mi-a povestit, după ce am ajuns şi eu, că oamenii de la pază, de la Armată, n-au opus nicio rezistenţă. Exista, deci, un ordin să-i lase pe oameni să intre la Radio şi la Televiziune.

Un ordin dat din interiorul Radioului?

Din exterior, mai degrabă. Paza nu era sub ordinea conducerii civile a Radioului.

Ce însemna?

Că, dacă nu exista ordinul, Armata putea să tragă. În fond, nişte străini intrau într-o instituţie strategică. Şi Radioul, şi Televiziunea erau instituţii strategice. Nici astăzi nu poţi să intri oricum. Dar n-au tras, i-au lăsat să intre pe toţi cei adunaţi în faţa Radioului, puhoi: vreo 20 - 30 de inşi au intrat atunci. Printre ei, chiar şi doi oameni de la „Scânteia". Unul dintre ei, Ştefan Ciochinaru, a şi fost printre primii care au vorbit la microfon.

Radioul a emis fără întreruperi în zilele Revoluţiei?

Nicio clipă nu a încetat să transmită. Eu am fost două zile în direct, aproape non-stop, la 22 decembrie şi la 23. A fost Revoluţia în direct!

„Brateş era coordonatorul"

image

Teodor Brateş, „amfitrionul“  Revoluţiei la TVR

Cum vă explicaţi că la Televiziune s-a întrerupt emisia, dar la Radio nu?

Probabil că s-a încercat să se întrerupă şi la Radio. Însă acestea sunt chestiuni pe care nu le cunosc.

Cum gândeaţi în legătură cu venirea lui Iliescu la putere?

Oamenii au crezut în Iliescu. Era nevoie de un om care să aibă o credibilitate, să le dea o perspectivă. Însă greşeala lui Iliescu a fost că n-a crezut o clipă că schimbă un regim, ci că schimbă un lider şi îi ia el locul! Trei zile la rând s-a adresat oamenilor cu „tovarăşi". Noi, la Radio, n-am folosit niciodată termenul „tovarăşi".

În schimb, vorbeaţi pe post despre „România socialistă".

Păi, Iliescu credea în socialism.

Florin Helmis ne-a povestit că, la 22 decembrie, colegii dumneavoastră de la „Actualităţi" care erau de tură în acea zi părăsiseră redacţia şi nu erau de găsit.

Nu ştiu de aşa ceva, probabil e o versiune de poveste.

Cum s-a luat decizia să se unească posturile, să se emită dintr-un singur loc?

Decizia de a uni posturile n-o putea lua decât cineva de sus, din conducerea Radioului sau chiar a Radioteleviziunii: să fie o singură emisie şi să acopere absolut toate undele. Cât a durat „radiorevoluţia", Radioul se unea din când în când şi cu Televiziunea, mai ales când erau momente importante, când se transmitea direct din Piaţa Palatului.

Teodor Brateş coordona aceste momente?

Sigur, el era coordonatorul! Era unul dintre şefii noştri. Şi aşa poate să fi avut loc o posibilă manipulare la nivel superior, prin care aceste două mari canale de comunicare în masă au lucrat într-o colaborare perfectă şi se uneau ori de cât ori era un mesaj important al cuiva. Noi spuneam pe post că le dăm legătura celor de la Televiziune.

Brateş dădea telefoane la Radio?

Cu mine n-a vorbit. Dar erau alţii care îmi mai transmiteau informaţii. Intrau foarte mulţi oameni în direct, era un moment de descărcare. La un moment dat, îmi aduc aminte, a venit un coleg să-mi spună că ascultătorii dau telefon şi spun: „Domnule, ăsta nu e postul de Radio, e o înscenare! E o piesă de teatru, ce se întâmplă?" Brusc, la Radio se auzeau multe voci necunoscute şi ascultătorii nu mai ştiau ce se întâmplă. Atunci, eu am avut iniţiaiva, având şi autoritate profesională, să-i duc pe toţi într-o cabină separată de cea de emisie - vorbiseră şi Ana Blandiana, şi mai mulţi -, să-i înregistrăm şi să-i dăm pe post pe parcurs. Am spus: „Noi suntem Radio Bucureşti, postul de Radio Bucureşti România" - să ştie şi cei din străinătate când ne aud - „şi transmitem evenimentele care se întâmplă în Bucureşti".

„Noi, în cabină, primeam ştiri, nu telefoane"

Ce legătură exista între ce se transmitea la Televiziune şi la Radio şi intervenţiile lui Teodor Brateş? Se primeau telefoane de diversiune: apa care e otrăvită, atacuri asupra Radioului.

Noi, în cabină, nu primeam telefoane, primeam ştiri. Dar se dădeau o mie de telefoane la Radio. Colegii de la departamentul de „Reţea locală" primeau telefoane din toată ţara, existau două stenografe şi noi primeam zeci de ştiri.

Cine dădea aceste telefoane?

Oameni de bună credinţă, ascultători anonimi.

Deci nu erau telefoane de manipulare?

Unii dintre ei poate erau manipulatori, dar nu pot să ştiu, n-am stat de vorbă cu niciunul. Colegii veneau cu ştirile şi noi le citeam sau nu le citeam, în funcţie de imporanţă. Sigur, unele puteau să stârnească panică, dar ne gândeam că lumea e prudentă, dacă îi spui să nu bea apă că e otrăvită, n-o să bea.

Informaţiile legate de atacurile asupra Radioului erau reale?

Stau şi mă gândesc aşa, după 20 de ani: într-o noapte, după ce ieşisem de pe post, lângă geamul unui birou am văzut un ostaş îndreptat spre un părculeţ de lângă Sala Radio. Trăgea în neştire. „Domnule, de ce tragi?", l-am întrebat. De lângă Sala Radio nu trăgea nimeni, deci... „Aşa am ordin!", mi-a răspuns. A fost un element care mi-a rămas în minte, deşi în clipa aceea am zis că ţine de intimidarea posibilior terorişti - deja se vehiculase ideea teroriştilor.

Conversaţi aşa uşor cu un soldat care trăgea?

Radioul era plin de militari la acel moment, deci nu era o problemă, ne ştiam, Radioul era apărat. Existau şi parole! Dacă uitai parola era cam prost, era nevoie să vină colegii, ca să te recunoască.

Când fuseseră introduse parolele?

La 23 decembrie. Erau parole de trecere dintr-un compartiment în altul, în interiorul sediului Radio, de la un etaj la altul. Şi se schimbau, când era „Vulpea", când „Vulturul", şi trebuia să rosteşti parola ca să ştie militarii că erai din interior, să nu spună cineva că te-ai strecurat, că eşti vreun terorist care se duce la cabina de emisie.

„Nu prea erau urme de gloanţe!"

Aţi văzut vreun terorist?

Am văzut unul prins. M-au chemat de pe post, la 23 decembrie. Îmi amintesc şi acum: era un tip care avea o legitimaţie de la „Informaţia Bucureştiului", de formaţie electrician, blonduţ, cu constituţie destul de costelivă, dar avea fibră. Stătea cu ochii în pământ şi nu răspundea la nicio întrebare a celor de la Armată care îl prinseseră. Avea un cuţit legat la picior, nu mai ţin minte dacă avea şi pistol.

Cine hotărâse că e terorist?

Îl opriseră fiindcă l-au considerat suspect. Dar ce m-a frapat, vă jur, a fost că în momentul când oamenii din jur au început să ţipe la el şi să-i care pumni, nici măcar nu crâcnea! Nu simţea durerea. Cred că era sedat cu ceva. Iar pentru mine a fost o chestie copleşitoare, să-mi dau seama că un individ care e bătut în faţa mea nu spune nimic. Se încovrigase puţin, dar n-a scos niciun cuvânt. Nu ştiu dacă a fost terorist, dar suspect era: ce om normal nu reacţionează la durere?

Deci, exista un atac asupra Radioului?

E o problemă pe care mi-am pus-o mai târziu. Clădirea Radioului nu prea avea urme de gloanţe! Dar de tras, s-a tras. Aşa a fost rănit la gât un coleg, care stătea în birou cu mine. Glonţul venise de afară, s-au făcut cercetări balistice. Şi acum îmi amintesc cum curgea sângele şi mă ruga să am grijă de copiii lui, un băiat şi o fată - nu ştia dacă o să scape. A scăpat.

Vă era teamă?

Au fost două momente de teamă cumplită, când un coleg, Gherasim, cel care venea cu ştirile la noi, a zis că în interiorul Radioului, într-o curte interioară, coboară mascaţi. Nu şi-au făcut apariţia niciodată. Dar Gherasim venise cu ştirea. De unde, nu ştiu.

Cine era acest Gherasim?

Era liderul de sindicat, pe care, după aceea, ai noştri l-au contestat. Mai trăieşte, e pensionar, dar e şi în radio. A zis că l-am năpăstuit, dar nici măcar n-a fost anchetat. Era ceva suspect cu el, avea şi acest control al ştirilor. Un alt moment important e legat de Eugen Preda, fost comentator de politică externă la Radiojurnal.

La 22 decembrie, după ce ieşisem de pe post, m-am dus pe coridor, la nişte colegi, să le spun că se aud focuri de armă. Era după ora 18.00. Şi am spus: „Se trage!" Iar Preda s-a apropiat de mine şi mi-a zis, scrâşnind printre dinţi: „Taci din gură, că te cârpesc!". Era unul dintre ziariştii bine construiţi sub comunism. Mai târziu a devenit directorul Radioului şi mulţi l-au zeificat.

Deci, era din „garda veche". Cine a decis să-l facă director după '90?

Silviu Brucan. Chiar în '91 era, cred.

image

1. Silviu Brucan, păpuşarul din umbră
2. Ion Iliescu, interfaţa prietenoasă

„Brucan a pus şefii la Televiziunea Română şi Radio!"

Cât de prezent era Brucan în deciziile care se luau la Radio?

Brucan a fos eminenţa cenuşie a Revoluţiei! El controla tot! De asta sunt absolut sigur. El a pus şefii şi la Televiziune, şi la Radio. De altfel, era şi bun prieten cu acest Preda.

În Radio l-aţi văzut vreodată pe Brucan?

Nu. Dar ţin minte cum vorbea acest Preda cu Iliescu, după ce l-au instalat şef. Discutau la Preda în cabinet şi odată m-am nimerit şi eu pe acolo. Şi Preda se tutuia cu Iliescu! Era o discuţie referitoare la luarea unei decizii, cu ce se va întâmpla cu FSN.

A existat un grup FSN care a fost prezent în Radio, imediat în '90?

Câte au fost atunci, mai ştiu şi eu? Era însă un tip, Cristescu, care acum e lider de sindicat, care venise cu un grup de revoluţionari la Radio. Avea un limbaj de străinătate, care m-a şocat. Noi eram obişnuiţi cu limbajul acela de lemn, vorbeam numai în exprimări standard. Cristescu avea un discurs extrem de actual, de modern, zicea că suntem o naţiune europeană. Şi era inginer, nu era un tip cultivat! Eu cred că aceşti oameni erau pregătiţi.

Pregătiţi să impună noul regim în acest sens?

Da, dar nu-i condamn. Cineva trebuia să vină! Un vid de putere ar fi fost dezastruos.

Şi Silviu Brucan?

El era unul dintre aceştia.

„Evreii au avut puterea"

Cum era cu gruparea de evrei strânşi în jurul lui Brucan la Radio, e o legendă?

Deloc. Păi, Preda era şi el evreu! Negru, un alt om important în Radio, era şi el evreu. Însă nu vreau să adâncesc prea mult. Oricum, ei, evreii, au avut puterea.

Despre Hortensia Roman, mama lui Petre Roman, care lucra la Externe, ce ştiţi?

Şi ea cred că venise tot pe filiera Brucan. Şi mai era şi Mioara, fosta soţie a lui Petre Roman, care era şi ea la Externe, responsabilă de limba arabă. Aşa s-au şi cunoscut ei doi, la Radio!

Cum a fost anunţat pe post Ion Iliescu?

Nu ştiu, ştiu cum îl chemau la tribună, la sfârşitul zilei de 22 decembrie: să vină tovarăşul Iliescu!

Pe post l-aţi anunţat pe Iliescu ca revoluţionar? Vi-l doreaţi?

Atunci, da. Recunosc. Am văzut în el omul pregătit să ia conducerea, omul care gândea organizatoric bine. Că el n-a fost un anticomunist, asta e clar.

Mai era credibil Iliescu fără o Revoluţie?

A avut nevoie de o Revoluţie. Dar eu zic că presiunea populară l-a făcut să mai renunţe la unele obiceiuri. Poate că dacă situaţia nu stătea cum a stat, poporul continua revolta până îl schimba şi pe Iliescu, fiindcă îşi doreau schimbarea sistemului. Termenul de „loviluţie" este cel mai potrivit pentru combinaţia dintre o Revoluţie şi o lovitură de stat, cum s-a întâmplat în România.

Cum aţi anunţat pe post vestea execuţiei lui Ceauşescu?

Eu am anunţat-o, pe seară, după ce s-a dat comunicatul că l-au executat. Şi fraza a făcut înconjurul ţării: „O, ce veste minunată, a murit dictatorul!" .

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite