Secretele Mineriadei/ De gardă în noaptea ororilor

„Adevărul“ vă prezintă ultima parte a mărturiei lui Nae Constantinescu, chirurg la Spitalul Colţea în timpul Mineriadei din iunie 1990. Nae Constantinescu a cunoscut, în două zile, ceea ce restul românilor nu au reuşit să afle în două decenii. Doctorul ne arată adevărata faţă a Mineriadei, cea cu mulţi morţi şi răniţi.

Pentru profesorul Nae Constantinescu, fenomenul „Piaţa Universităţii" n-a murit definitiv în acele momente teribile din 14-15 iunie 1990. Fostul chirurg de la Spitalul Colţea din Capitală poate să confime acest lucru cu ochii închişi. Nu e nevoie decât să spună povestea sa, din sala de operaţie, unde a salvat de la moarte mulţi „golani".

Mai citeşte şi:

Secretele Mineriadei / De ce a apelat puterea din '90 tocmai la mineri?

O poveste adevărată, ce descrie imagini macabre de la începutul democraţiei româneşti. „Chestiile astea sunt grave pentru cine le-a trăit. Pentru cine le ascultă sunt incredibile", spune acum doctorul şi se pregăteşte să înceapă o mărturie care pur şi simplu îţi taie răsuflarea.

„Neocomuniştii dăunează grav libertăţii"

Verdictul e simplu: „Neocomuniştii dăunează grav libertăţii". Pentru această sentinţă cinică a fost însă nevoie de prea mult sânge şi de prea multe victime. Şi, chiar dacă „justiţia e oarbă", Nae Constantinescu le-a cunoscut, cu ochii lui, pe toate. Acesta este, poate, singurul lucru pe care doctorul nu-l înţelege. „Pentru că am fost de gardă în noaptea de 13 spre 14 iunie, am fost obligat să văd rezultatul unui război civil pe care l-au realizat unii".

„Tot un «golan» am fost şi eu"

„Credeţi că aţi înţeles ce s-a întâmplat acolo, în Piaţa Universităţii?", întreabă doctorul cu un aer de „golan". „Fenomenul ăsta, cu discuţii publice, a adunat tot ce e mai bun în România. S-au discutat lucruri de mare substanţă. Iliescu i-a făcut «golani» şi asta a generat o înfrăţire de nu mi-a venit să cred", povesteşte doctorul şi, cu modestie şi cu vocea aproape stinsă, recunoaşte: „Am vorbit şi eu în «Piaţă». Tot un «golan» am fost şi eu".

De la fereastra cabinetului său de la Spitalul Colţea, Piaţa Universităţii se vedea însă altfel decât la Cotroceni. Aşa că profesorul Constantinescu a conştientizat din primele clipe ceea ce acum numeşte „manifestarea de curaj, de solidaritate şi umanism. Adică, din punctul meu de vedere, o zonă sfântă, care exprima idei fundamentale: respectul individului, al valorilor care dau substanţă patriotismului, blamarea comunismului - prima dezvoltare a satirei publice la adresa comuniştilor şi a guvernanţilor din ultimii 45 de ani. Toate poeziile şi cântecele din «Piaţă» erau ca nişte biciuri pentru Putere, iar asta nu trebuie ignorat".

După experienţa trauamatizantă pe care comunismul a lăsat-o oricărui român şi după ce, în zilele Revoluţiei din decembrie '89, a cunoscut adevărata faţă a noii puteri, profesorul nu a putut să stea prea departe de „golanii" din «Piaţă». „Apăruseră greviştii foamei. Nu se înghesuia prea multă lume să li se alăture. Dar unii dintre ei erau cu adevărat decişi. Atunci, alături de un coleg, m-am hotărât să le dau o mână de ajutor. Mergeam pe la corturile lor să‑i consultăm, îi mai aduceam la Colţea să le luăm glicemia. Făceam şi noi ce puteam", mărturiseşte medicul.

„Cereţi un singur lucru şi pentru el să vă luptaţi!"

Direct implicat de acum în „Golaniadă", Nae Constantinescu a fost şi un prieten bun pentru toţi cei care începeau să doarmă în corturi, lângă Teatrul Naţional, pregătit oricând să le dea cele mai sincere sfaturi. „Lucrurile încă nu se decantaseră şi existau solicitări de la foarte mari la foarte mici, se tot făceau liste peste liste. I-am chemat pe câţiva dintre grevişti şi le-am spus că e o prostie, o mare greşeală, să ceară 20 de lucruri diferite, de o valoare total inegală. Le-am spus: «Mă, cereţi un singur lucru şi pentru el să vă luptaţi!» Cel mai important pentru ei atunci - n-o să vă vină să credeţi - a fost o televiziune liberă, necontrolată de stat. Şi asta pentru că, dacă la marginea Bucureştiului se ştia că în Piaţa Universităţii sunt curve, borfaşi, homosexuali, la Râmnicu Sărat cine ştie ce mai ajungea", povesteşte profesorul.

Promisiunea neonorată a lui Petre Roman de a înfiinţa o televiziune particulară şi alegerile din 20 mai 1990, când Ion Iliescu a câştigat cu o majoritate zdrobitoare de voturi, i-au deznădăjduit însă pe mulţi dintre grevişti. „În plus, în primele zile ale lui iunie, începeam să simţim că se întâmplă o porcărie. Adică apăruseră ţiganii. Ce să caute, bă, ţigani în Piaţa Universităţii? Grataragii, comercianţi de ticăloşenii", îşi aduce aminte fostul chirurg, care vedea cum spiritul „Golaniadei" începea, treptat, să fie pervertit de intoxicările „neocomuniştilor".

Această atmosferă a însemnat pierderea oricărei speranţe pentru mulţi dintre cei care încă luptau pentru o democraţie reală, cu puterea unor „golani" pentru care foamea era numitor comun. „Aşa că mulţi s-au hotărât să renunţe la grevă. Atunci a apărut unul, aşa, cu o mutră acră, îşi spunea matematician. «Nu plec de aici! Trebuie să schimbăm Guvernul!», striga în jurul corturilor. «Bă! Asta se face pe cale democratică, prin alegeri», i-am răspuns. Desigur, asta deja nu se mai putea, pentru că alegerile avuseseră loc. «Trădătorilor!», îi acuza pe ceilalţi grevişti. Din cauza acestui individ, o parte din ei au rămas în faţa Teatrului Naţional şi au legitimat acţiunea din 13. Hotărârea greviştilor foamei a fost să se termine. Pentru că obţinuseră promisiunea lui Roman pentru o televiziune liberă. Dar, ca minerii să poată veni la Bucureşti, trebuia să mai fie încă ocupaţie acolo", realizează acum Nae Constantinescu.

Statistica de la Ministerul Sănătăţii arată şase morţi în 13-15 iunie

„Ticăloşi de ultimă speţă!"

Perioada 13-15 iunie a lăsat în urmă o mulţime de poveşti sinistre, cu multe victime înghesuite în statistici sumbre. „Adevărul" a prezentat, în prima parte a mărturiei lui Nae Constantinescu, poveştile teribile din sala de operaţie a medicului. Cu luciditatea şi precizia unui chirurg, acesta nu poate însă omite adevăratele lecţii de manipulare pe care le-a cunoscut în acele momente.

„Pe 14 iunie au venit cei de la Medicins Sans Frontieres şi mi-au adus un om împuşcat în gât. N-am putut decât să-i constat moartea şi, fiindcă aveam de operat, l-am trimis la morgă. După câteva zile am fost chemat la Poliţie. Şi atunci au început: «Domnule, ştiţi că ăla pe care l-am adus la dumneavoastră de fapt n-a fost omorât, a fost o răfuială izolată, undeva în Giurgiu. A fost o răzbunare, a fost trântit, împuşcat acolo, la Giurgiu, şi adus aici». «Bă, zic, tu-ţi baţi joc de mine? Ăla era mort de mai puţin de 20 de minute. Încă era cald. Cum a venit de la Giurgiu, l-au pus pe calorifer? Bă, eu nu sunt ca ăia pe care îi dai tu la-ntors!», i-am spus atunci, de l-am răcorit! Ticăloşi de ultimă speţă", povesteşte revoltat doctorul. Din timpul Mineriadei n-au lipsit însă nici momente demne de imaginaţia lui Caragiale.

Cu un zâmbet amar, doctorul şi le aminteşte şi pe acestea: „Au venit la mine şi mulţi mineri. Au fost atât de beţi că s-au bătut între ei, iar asta nu o poate nega nimeni pentru că eu, cu mâna mea, i-am tratat. Şi cum miroseau a alcool... Deci, ca să vedeţi cum s-au petrecut lucrurile". Nae Constantinescu nu uită nimic şi, chiar dacă încă nu are încredere în cei care îi spun că vor să afle adevărata faţă a Mineriadelor, povesteşte, cu lux de amănunte, tot ceea ce ştie. „Hai să vă spun şi de ziare. Dacă vă spuneam de la început, mă tem că vă ridicaţi şi plecaţi. Vă povestesc acum, să vedem dacă mai rezistaţi", ne încearcă doctorul.

„Deci manipularea pe care au făcut‑o ziarele FSN-ului a pervertit întreg fenomenul «Piaţa Universităţii». O ticăloşie fără margini! La puţin timp după Mineriade, eram la masă cu Dumitru Tinu, redactor la «Adevărul» în perioada aia. I-am spus: «Maestre, mă uit la dumneata şi văd că porţi, pe creştetul capului, sabia lui Damocles. Sabia asta e chiar numele ziarului la care lucrezi». S-a supărat atunci pe mine, dar nimeni nu trebuie să uite ce manipulări grosolane făcea «Adevărul» la vremea aia", oftează profesorul.

„Văd un miner care intră cu bâtacul în mână"

Minerii au transformat Bulevardul Magheru în „drumul oaselor“

„Adevărul": Când au început să se calmeze lucrurile la spital?

Nae Constantinescu: Cam în ziua de 15. Pe la prânz, zic aşa: gata, plec acasă, îmi ajunge. Şi, când să plec, vine un coleg la mine: „Domnu' doctor, e de rău. În faţă, la intrarea spitalului, sunt doi mineri cu poza dumneavoastră în mână şi întreabă pe toată lumea dacă aţi ieşit din spital. Poza era lângă un cort". Era clar, îmi făcuseră poze când îi îngrijeam pe grevişti.

Aţi rămas în spital?

Cum dracu' era să mai ieşi în condiţiile astea? M-am dus în camera de gardă şi m-am hotărât să ies şi să vorbesc cu ei. Mi-am pus o calotă pe cap şi mi-am scos ochelarii. Când colo, văd un miner că intră cu bâtacul în mână, ducându-l înainte pe unul căruia în curgea sânge din cap. Mă vede şi zice: „Domnu' doctor, l-am adus pe dumnealui că a luat, din greşeală, o bâtă în cap. Să ştiţi că n-a făcut nimic, să-l trataţi."

Îţi închipui cum eram. Îl iau în camera de gardă, dar îl iau şi pe miner. Îi spun minerului: „Stai aici, ca să vezi!" Îl tratez pe ăla, era cadru universitar la Facultatea de Matematică. Şi mă gândesc să-l iau pe minerul ăsta drept scut. Şi îi zic aşa: „Uite, mă, băiatule, ai făcut o faptă bună că l-ai adus pe omul ăsta aici. Dar, ca fapta să fie bună până la sfârşit, să-l ducem până acasă. Să nu-l vadă lumea cu sânge. Îl ducem cu maşina mea, dar mergi cu noi". S-a urcat în faţă, a deschis geamul de la maşină şi a scos bâtacul ăla pe geam. Ştiţi cum treceam pe lângă poliţişti? Se făcea culoar...

Aţi încercat să vorbiţi cu minerul?

Da, l-am luat la întrebări, pentru că eu acum aveam ascendent asupra lui, doar îi tratasem omul. Şi, acum, pregăteşte-te, pentru că ăsta este cel mai important moment al interviului pe care tu mi-l ceri. Era un om de vreo 50 de ani, de la mina Comăneşti. L‑am întrebat de ce a venit în Bucureşti. „Păi, bine, domnule doctor, tocmai dumneata mă întrebi chestia asta?Aţi lăsat fasciştii şi legionarii să ocupe Bucureştiul şi acum mă întrebi de ce am venit noi? Noi am venit să apărăm".

Şi atunci începe să-mi povestească: „Ieri, când am ieşit din şut, am fost chemaţi într-o sală. A venit directorul minei şi ne-a spus că e de rău la Bucureşti, că domnul Iliescu a fost arestat, că Petre Roman a fost schimbat cu Radu Câmpeanu, că fasciştii şi legionarii au pus mâna pe instituţiile statului, că nu mai are cine să-i apere şi că trebuie să-i apărăm noi. Am venit să-i salvăm". Astea sunt, textual, vorbele acestui om. Omul care era director la Comăneşti a devenit imediat deputat FSN.

Cum de au crezut, pur şi simplu, aceste zvonuri?

Simplu, tot ăsta povesteşte: „Noi am rămas cu gura căscată şi directorul spunea că vor ataca Televiziunea, că s-ar putea să se întrerupă programul. Şi chiar în momentul următor s-a întrerupt pentru câteva minute". Suficient cât să dea impresia să televiziunea e atacată. Au hotărât, aşadar, să meargă toţi la Bucureşti. Acum, sper că puteţi să vă daţi seama de înscenarea de proporţii care a fost pusă la cale în acele zile. Ceva monstruos!