11 paraşutişti morţi şi trei răniţi la decolare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unsprezece militari au murit şi alţi trei au fost grav răniţi, aseară, în cel mai tragic eveniment aviatic din istoria Armatei Române.


Un avion de transport AN 2, având la bord patru membri ai echipajului şi zece paraşutişti de la Forţele Navale, a luat foc după câteva minute de zbor. Se pare că incendiul a izbucnit de la motor. Avionul în flăcări a căzut pe pista aerodromului civil Tuzla din judeţul Constanţa.

GALERIE FOTO DE LA LOCUL ACCIDENTULUI

GALERIE FOTO CU PRELUAREA SUPRAVIEȚUITORILOR DE ELICOPTERUL MAI

Dintre militarii aflaţi la bord, 11 au murit carbonizaţi în interiorul avionului, iar ceilalţi trei, care au apucat să sară, au suferit arsuri şi fracturi, fiind transportaţi la spital. Până aseară, bilanţul total al catastrofei era de 11 morţi şi 3 grav răniţi. Ministerul Apărării a trimis o comisie de anchetă la faţa locului.

FOTO EXCLUSIV / Catastrofă aviatică la Tuzla: 11 oameni au murit, iar alţi 3 sunt grav răniţi

„Daţi-mi apă, că mor!"

Primul rănit ajuns la spital se numeşte Marius Nazare, este scafandru şi are 34 de ani. El îşi dorea să plece în Afganistan. Era conştient şi a cerut să bea puţină apă. ­„Daţi-mi apă, că mor!", a rostit rănitul. Nazare era lovit la coloană şi avea arsuri la piciorul stâng.

Al doilea supravieţuitor avea plăgi la faţă şi la scalp, iar cel de-al treilea, Liviu Antim, aflat în stare critică, avea arsuri de gradele III - IV pe aproape tot corpul. Ieri-seară, el se afla în camera de resuscitare, unde o echipă medicală formată din 12 doctori şi asistente se străduiau să-l salveze.

Comandantul Şcolii de la Boboc, una dintre victimele tragediei aviatice de la Tuzla
UPDATE: "Subfinanţarea armatei este vinovată moral pentru tragedia aviatică de la Tuzla", au spus militarii timişoreni în rezervă

Nu era primul zbor

Avionul aparţinea Şcolii de Aplicaţie a Forţelor Aeriene de la Boboc (judeţul Buzău). Aerodromul Tuzla aparţine unei firme private (Regional Air Services), iar pista acesteia este paralelă şi foarte apropiată de cea a unităţii de aviaţie de la Tuzla, care aparţine Ministerului Apărării Naţionale (MApN). Responsabilul pentru paraşutism din cadrul Regional Air Services, Adrian Constandache, ne-a declarat că aerodromul civil este deschis inclusiv pentru aeronave militare, iar MApN îl utilizează în mod curent, de cel puţin două ori pe an, în exerciţii de rutină, cum a fost şi cel de ieri.

Prima ipoteză în catastrofa aviatică de la Tuzla: eroare de pilotaj

Supravieţuitorii tragediei aviatice au fost transferaţi la Spitalul Militar din Capitală

Tot în ­cursul zilei de ieri, Armata mai executase câteva decolări şi aterizări la aerodromul civil Tuzla, fără a se înregistra niciun incident. Militarii se pregăteau pentru un miting aviatic.

AN 2, în serviciu din 1977

AN 2 este un avion fabricat iniţial în URSS, cu începere din anul 1947, apoi în Polonia şi China. AN 2 este cunoscut drept cel mai mare avion de transport biplan care se află încă în serviciu.

Forţele Aeriene ale României au în dotare această aeronavă din anul 1977 şi o utilizează pentru transportul militarilor, mai ales pentru instruirea paraşutiştilor. AN 2 este propulsat de un motor cu elice de 1.000 de cai-putere, model Shveţov ASh-62. Are o greutate maximă la decolare 5.500 de kilograme, atinge o viteză maximă de 258 kilometri la oră şi are o autonomie de 1.200 de kilometri. ( A colaborat Mihai Diac)

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite