Boc: Legea accelerării proceselor trebuie adoptată în două săptămâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul ministru Emil Boc a declarat astăzi că legea privind accelerarea proceselor în justiţie ar trebui adoptată în două săptămâni.

"Legea este de importanţă majoră pentru Guvern din două perspective: nevoia românilor de a avea procese judiciare care să fie mai rapid analizate pentru că noua lege prevede termene de judecată de la o zi la alta, dar şi din perspectiva reducerii costurilor actului de justiţie. Toţi românii vor avea de beneficiat de pe urma acestei legi care se află în Camera Deputaţilor, for decizional. Am discutat azi şi în coaliţie şi cu colegii mei ca în această săptămâna să fie promovată în comisie urmând ca în săptămâna viitoare să intre pe agenda plenului", a declarat Emil Boc la finalul întâlnirii cu deputaţii PDL.

Premierul a mai spus că promovarea Legii salarizării personalului bugetar pentru anul 2011 este o altă prioritate a Guvernului. Vezi aici detalii.

O a treia prioritate a Executivului este Legea educaţiei naţionale care, dacă nu va fi adoptată de Senat în 10 zile, ar putea fi trecută prin asumarea răspunderii de către Guvern. Vezi aici detalii.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite