Adevarul.ro

Dosarul de Securitate al laureatei cu Nobel, început în 1983, ilustrează felul atroce în care scriitoarea era urmărită şi discreditată prin toate mijloacele. Operaţiunea cu nume de cod „Cristina“ a inclus şi desenarea cu pix roşu a unei scheme a apartamentului din Timişoara al Hertei Müller.

În urma presiunilor Securităţii, Herta Müller, autoarea unor romane precum „Regele se înclină şi ucide" şi „Leagănul respiraţiei", a părăsit ţara în 1987.

Mai citeşte şi:

Sub presiunea Securităţii

Oskar Pastior, „vinovatul fără vină“

Şeful securiştilor care au urmărit-o pe Herta Muller: „Are o psihoză. Fabulează mult!”

Dosarul  de urmărire al acesteia - intitulat operaţiunea „Cristina" şi aflat în prezent în arhivele CNSAS - arată însă că securiştii au continuat şirul de urmăriri chiar şi după plecarea ei în Republica Federală Germană.

În dosarul deschis la 8 martie 1983 există un mixaj de documente care concretizează felul în care funcţiona mecanismul supravegherii comuniste: note informative, analize, planuri de măsuri, telexuri, fotografii codate şi „note de relaţie", prin care Securitatea aproba citirea corespondeţei Hertei Müller (de cele mai multe ori scrisorile fiind de la apropiaţii scriitoarei din străinătate) şi apoi repunerea scrisorilor „în circuit".

Sistemul de propuneri şi dispuneri al Securităţii merge de la cel mai mic pion implicat în urmărire, ofiţerul responsabil de caz, Ion Beleţescu, şi ajunge până la şeful Securităţii, colonelul Ion Cristescu.

Colaje de fotografii

Primele propuneri ale luării de măsuri asupra scriitoarei născute în 1953, la Niţkidorf, sunt înregistrate la un an după publicarea volumului său de debut, „Ţinuturi joase"/ „Niederungen", judecat a fi „ostil" regimului.

La 17 martie 1983, ofiţerul Beleţescu propune termene-limită pentru: „studierea posibilităţii introducerii mijloacelor de tehnică operativă la domiciliul numitei pentru a stabili discuţiile pe care le poartă şi de ce natură sînt" („misiunea" trebuie îndeplinită până la 30 iunie) şi „stabilirea tuturor legăturilor din ţară şi din străinătate, natura acestora, prin unele surse cu posibilităţi în acest sens" (termen: „permanent").

Dosarul „Cristina" include şi o schemă a apartamentului din Timişoara al Hertei Müller, desenată cu pix roşu. Cât priveşte „stabilirea tuturor legăturilor  din ţară şi din stră inătate", acestea sunt trecute în dosar sub forma unor colaje stângace de fotografii, în care apare scriitoarea alături de prieteni. Sursa „George" notează „subiecţii" cu litere: Hertei Müller îi revine litera „Z". Erau verificate „la ieşirea" din ţară şi paşapoartele prietenilor din RFG care o vizitau pe scriitoare.

Supraveghere şi Izolare

După publicarea volumului „Ţinuturi joase" în RFG, în 1984, notele securiştilor se înnăspresc. Într-un referat din luna octombrie a aceluiaşi an, ofiţerul Beleţescu cere verificarea Hertei Müller la serviciul de paşapoarte pentru „ridicarea de la dosarul ei a adeverinţei de valută pentru a fi folosită în scopuri informative".

Opresiunea Securităţii creşte odată cu emigrarea scriitoarei şi a interviurilor acordate de aceasta în presa germană. O notă din 1989, când Hertei Müller se afla deja de doi ani în RFG, arată cum se „dispunea" discreditarea autoarei:

„În acţiunea de compromitere se va coopera cu sursa «D» prin publicarea unor articole în extern sau adresarea unei memorii, ca venind din partea emigraţiei germane, adresate la mai multe cercuri şi autorităţi cu influenţă din R.F. Germania". Acţiunile pe care Securitatea le impunea aveau ca scop „izolarea şi compromiterea" laureatei astăzi cu Premiul Nobel.

Pasaj din dosar

În acţiunea de compromitere se va coopera cu sursa «D» prin publicarea unor articole în extern sau adresarea unei memorii.

Una dintre numeroasele referiri la necesitatea compromiterii scriitoarei

În fotografiile din dosar, numele scriitoarei corespundea adnotării „Z“