Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Băsescu: „Avem datorii de zece miliarde de euro“

9 mai 2010, 21:10 |  Autor: V. Deleanu, F. Catană, A. Ofiţeru | 

Cuvinte cheie: traian basescu, datorii, buget, romania, sebastian vladescu, hossu,

Băsescu spune că-şi va dona salariul într-un fond de solidaritate

Băsescu spune că-şi va dona salariul într-un fond de solidaritate

 

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că România are de plătit anul acesta datorii de peste zece miliarde de euro, contractate de la bugetul de stat în ultimii ani.

Tot mai mulţi salariaţi, loviţi de sărăcie

Cine şi cum va strânge cureaua?

Băsescu: "Două subvenţii nu vor fi atinse: ajutorul pentru persoanele cu handicap şi alocaţiile pentru copii"

Băsescu: "Dacă nu luam aceste măsuri, anul viitor angajam un nou credit"

FMI nu mai are răbdare cu România

AFP: Împrumutul FMI a salvat România, dar nu a reformat economia

Potrivit lui Băsescu, aplicarea măsurilor de reducere a pensiilor şi salariilor este necesară tocmai pentru evitarea contractării unui nou împrumut şi a „grecizării ţării".

„Numai în 2010, urmare a creditelor angajate în 2007, 2008 şi parte a 2009, trebuie plătite dobânzi de peste 1,8 miliarde de euro. Dacă nu reducem salariile şi pensiile, în 2011 ar fi trebuit să angajăm un nou credit, probabil nu de 20, ci de 30 de miliarde de euro", a spus Băsescu după discuţiile de la Cotroceni cu liderii confederaţiilor sindicale.

În opinia şefului statului, prin aplicarea măsurilor Guvernului, România va trece pe creştere economică. „Dacă populaţia va fi nemulţumită, nu FMI este responsabil, ci instituţiile statului român", a mai comentat preşedintele.

Fără reduceri diferenţiate de salarii

Pe de altă parte, Băsescu a arătat că nu este de acord cu propunerea sindicatelor ca salariile să fie reduse diferenţiat.

„Nu sunt adeptul acestei soluţii, pentru că ea va genera blocaj. N-o să se ştie cine are mai multe drepturi, cine are mai puţine. O repartizare unică din punct de vedere procentual mi se pare singura soluţie", a spus Băsescu.

Referindu-se la măsurile anunţate, şeful statului a precizat că ajutorul pentru persoane cu handicap şi indemnizaţia pentru copii nu vor fi reduse, în timp ce toate celelalte subvenţii vor fi reanalizate de Guvern.

Soluţiile sindicaliştilor

Preşedintele Confederaţiei „Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a declarat că i-a propus ieri preşedintelui Traian Băsescu mai multe soluţii alternative la măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare. Hossu a propus reducerea cotizaţiilor la asigurările sociale şi renunţarea transferului a 0,5 puncte procentuale din contribuţia la sistemul de pensii de la pilonul I la pilonul II.

Potrivit liderului sindical, prin renunţarea la acest transfer s-ar face o economie de 400 de milioane de euro, care ar reprezenta o sursă suplimentară de venit la Casa de Pensii şi care ar putea fi folosită pentru păstrarea pensiilor la nivelul actual.

Structură de criză

În cadrul discuţiilor cu preşedintele Traian Băsescu s-a decis crearea unei structuri de criză din care să facă parte sindicatele, patronatele, reprezentanţi ai Guvernului şi ai partidelor politice. Noua structură va analiza măsurile propuse pentru reducerea cheltuielilor bugetare, dar şi soluţiile alternative.

Hossu a precizat că mâine la Palatul Parlamentului ar urma să aibă loc o primă întâlnire a structurii de criză pentru a vedea în ce măsură vor fi acceptate solicitările sindicatelor.

Liderul „Cartel Alfa" a mai spus că vor fi modificări în legislaţia dreptului muncii legate de clauzele de impozitare şi că va fi revizuită impozitarea pe drepturile de autor. Hossu a precizat că drepturile de autor vor fi impozitate la fel ca celelalte venituri.

Titularizarea rămâne la inspectorate

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Aurel Cornea, a declarat că preşedintele Traian Băsescu şi-a arătat susţinerea fără rezervă pentru ca titularizarea să nu fie pe post, aşa cum prevede proiectul legii Educaţiei, aflat în dezbatere la Camera Deputaţilor, ci la nivel local.

Cornea a mai spus că sindicaliştii au discutat şi despre problema finanţării per capita a unităţilor şcolare din sistemul privat, dar această problemă a rămas însă fără vreun răspuns din partea preşedintelui, care urmează să se mai consulte.

"Trebuie să prevenim grecizarea ţării. Dacă noi mai angajăm un credit, probabil nu de 20, ci de 30 de miliarde de euro, vom ajunge în situaţia Greciei!"
Traian Băsescu
preşedintele României

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Băsescu: "Dacă nu tăiam salariile şi pensiile, anul viitor angajam un nou credit"

    Preşedintele Traian Băsescu a susţinut după întâlnirea cu sindicatele că programul de reducere a cheltuielilor bugetare discutat de Executiv cu Fondul Monetar Internaţional are rolul de a preveni "grecizarea" ţării. De asemenea, preşedintele a precizat că fără acest plan de restructurări şi reduceri de venituri pentru bugetari şi pensionari România ar fi fost obligată să angajeze un nou credit la începutul anului viitor. Citeşte articolul complet.

     


    Băsescu: "Sectorul privat a achitat deja costul crizei"

    Creşterea fiscalităţii ar fi frânat creşterea economică şi ar fi aruncat o nouă povară în spinarea sectorului privat, sector care a plătit deja preţul crizei prin restructurările operate încă din 2009, este de părere preşedintele Traian Băsescu. Citiţi articolul complet.


    Băsescu: "Două subvenţii nu vor fi atinse: ajutorul pentru persoanele cu handicap şi alocaţiile pentru copii"

    Şeful statului a precizat că Executivul nu va opera reducerii la două subvenţii: ajutorul pentru persoanele cu handicap şi alocaţiile pentru copii. "Două subvenţii nu vor fi atinse: ajutorul pentru persoanele cu handicap şi cele pentru copii. Restul sunt subiect de analiză: scădere sau chiar anulare", a declarat preşedintele Traian Băsescu. Citiţi articolul complet.


    Adevarul on Facebook

    Cine ne reprezintă: Băsescu sau Ponta?

    Sabin Orcan

    Dl Ponta, mai tânăr, o fi uitat pesemne că legiuitorii noştri s-au inspirat din modelul francez atunci când au scris Constituţia.

    „Bătălia“ pentru Iaşi

    Liviu Antonesei

    La Iaşi, la epuizarea unei treimi din campania electorală, aceasta pare să nu fi început încă.

    Lege contra Constituţie

    Grigore Cartianu

    Ajunse anticipat în şaua guvernării, PSD şi PNL consideră că-şi pot permite orice, fără teamă şi fără de ruşine.

    Cerşetori fără poveste

    George Radulescu

    Sloganurile ieftine, zâmbetele false şi degetele arătătoare, îndreptate flasc spre privitori, ar trebui să arate determinarea candidatului la primărie „de a face treabă".

    O calamitate: uninominalul „pur“

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleaşi probleme.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole