Adrian Năstase nu vrea să fie eliberat. Fostul premier a renunţat la recurs! Azi se judecă legalitatea transferului între spital şi penitenciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Năstase
Adrian Năstase

Fostul premier Adrian Năstase a fost adus la Curtea de Apel București.Acesta a precizat că a fost mutat de la Spitalul penitenciar Rahova la Spitalul penitenciar Jilava și că se simte mai bine. La Curtea de Apel a venit și familia acestuia, iar mai mulţi membri social democraţi au fost trimişi să-l aplaude. .

UPDATE 9:40 Fostul premier a renunţat la recursul împotriva executării pedepsei.

"Mi se pare un lucru excesiv aducerea lui Adrian Năstase în faţa instanţei. Acesta se află sub tratament medical. A fost o măsură excesivă. Administraţia penitenciarelor nu face de capul ei nimic, a primit de la instanţă această dispoziţie", a declarat Ion Cazacu, avocatul lui Adrian Năstase.

Adrian Năstase a fost adus la Curtea de Apel pentru că avocatii săi au depus un recurs după ce s-a dispus punerea în executare a mandatului de arestare, el aflându-se în spitalul Floreasca. Apărătorii fostului premier nu au fost de acord pentru că clientul lor se afla în spital.

Tot astăzi magistraţii Curţii de Apel vor decide dacă s-a procedat corect sau nu în transferul lui Năstase de la Spitalul Florească la Penitenciarul Rahova. Fostul premier a mai avut un termen de judecată într-un alt dosar, la Curtea de Apel, dar nu s-a prezentat şi a fost condamnat în lipsă.

Fostul premier nu a făcut declaraţii, el spunând doar "Mă simt mai bine".

Adrian Năstase a fost aplaudat la intrarea în sala de judecată de către mai mulţi tineri, membri PSD..

În 17 iulie, Adrian Năstase a fost transferat de la Penitenciarul Spital Rahova la Penitenciarul Spital Jilava, din cauza afecţiunilor medicale cronice de care suferă, fiind cazat în Secţia Boli Interne, cu o altă persoană privată de libertate, într-o cameră prevăzută cu şase paturi şi grup sanitar propriu.

În 20 iunie, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii", în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.

Adrian Năstase

Click aici pentru FOTOGALERIE

Toate informaţiile despre sentinţa procesului şi încercarea de sinucidere a lui Adrian Năstase, aici:

Adrian Năstase se pregăteşte pentru operaţie! Intervenţia va avea loc peste două ore

Oamenii legii au finalizat cercetarea din casa lui Adrian Năstase. Vezi ce a declarat procurorul-şef!

Pelerinaj la căpătâiul condamnatului Adrian Năstase: Ponta, Antonescu, Şova și Creţu au fost alături de fostul premier

Năstase: “România a fost condusă în ultimii opt ani prin şantaj. Sunt una dintre ţintele predilecte ale acestor metode securiste"

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite