Absolvenţi de Spiru Haret, licenţă doar cu repetenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mii de „haretişti“ de la 36 de specializări neautorizate de Ministerul Educaţiei se pregătesc din nou de licenţă. Între 10.000 şi 15.000 de absolvenţi ai Universităţii „Spiru Haret“ din ultimele trei promoţii au aflat că diplomele lor nu mai au nicio valoare.

Semne secrete de 1.500 de euro pe lucrările de licenţă ale studenţilor şpăgari de la Universitatea „Hyperion"

Ce se va întâmpla cu absolvenţii „Spiru Haret“ care au terminat studii neautorizate

10.000-15.000 de absolvenţi ai Univerisităţii „Spiru Haret” vor repeta licenţa/ Ministerul Educaţiei nu le recunoaşte examenul

Licenţiaţi ai „Spiru Haret“ se plâng de discriminare

Învăţătorii cu diplomă de la „Spiru Haret”, obligaţi să dea înapoi salariile!

Funeriu: "Studenţii de la Spiru Haret cu diplome care nu sunt acreditate vor mai da o dată examenele"

Absolvenţii ultimilor trei ani de la Universitatea “Spiru Haret”, aşteptaţi să repete licenţa

La un an de la izbucnirea scandalului, conducerea Universităţii „Spiru Haret" (USH) pare că şi-a însuşit decizia Ministerului Educaţiei şi e gata să anuleze licenţele a mii de foşti clienţi ai universităţii particulare. Instituţia îşi cheamă foştii studenţi să mai dea licenţa încă o dată, peste o lună. Dacă nu vin, rămân cu o diplomă de licenţiat nulă şi cu banii daţi. Mulţi absolvenţi de „Spiru Haret" au avut nevoie de studii superioare pentru promovări şi majorări salariale, mai ales în sectorul bugetar.

La 40 de ani, Costel Cojocaru, poliţist de frontieră, era mulţumit că a reuşit să termine facultatea şi spera la o avansare. El a absolvit anul trecut filiala locală a Facultăţii de Drept a USH şi a susţinut examenul de licenţă. Costel se vede obligat să se înscrie pentru a doua oară la examenul de finalizare a studiilor, la fel ca alte 2.000 de botoşăneni.

„Atunci când am dat licenţa ne-au spus că totul este în regulă şi că diplomele vor fi recunoscute", a declarat Costel Cojocaru.

Poliţistul se teme că ar putea fi obligat să restituie sumele încasate după ce a prezentat la serviciu adeverinţa de absolvire a studiilor superioare. O altă temere ar fi că cele 5.000 de lei cheltuite pentru plata studiilor în patru ani de facultate s-ar putea duce pe apa sâmbetei, iar rezultatul eforturilor sale nu ar fi recunoscut. La Zalău, judeţul Sălaj, 2.000 de absolvenţi de la „Spiru" îşi pun aceleaşi întrebări.

Directorul filialei, Florian Tuduce, spune că ar trebui să repete examenul toţi cei care au dat licenţa în ultimii trei ani, cu excepţia celor care au urmat facultăţile de Limba română şi de Istorie. De asemenea, absolvenţii de la Drept din 2008 ar fi scutiţi, pentru că au urmat cursurile facultăţii timp de patru ani, fiind înmatriculaţi din 2004.

Repetenţa, fără taxă

Examenul repetat ar urma să se ţină local, între 15 şi 30 septembrie. Absolvenţii nu vor plăti din nou taxa de licenţă şi vor pregăti aceeaşi materie ca şi în sesiunea originală. Singura diferenţă ar fi că la examen vor fi prezenţi profesori de la Bucureşti, spun reprezentanţii din Sălaj ai USH. 

Nimeni nu e obligat să se prezinte, dar cei care nu vin, rămân fără diplomă. „Dacă sunt candidaţi care au deja diplome şi le sunt recunoscute la locurile de muncă, foarte bine! Cei care nu au primit încă diplomele şi nu dau examenul nu o să le mai primească deloc", afirmă Tuduce. Obligatoriu sau nu, examenul va fi susţinut din nou de cei mai mulţi dintre cei vizaţi.

„Am dat o dată licenţa şi o s-o dăm din nou. Doar n-o să rămânem cu banii daţi şi fără diplomă", spune Claudiu Moldovan, absolvent în 2009 al Facultăţii de Psihologie.

"Atunci când am dat licenţa ne-au spus că totul este în regulă."
Costel Cojocaru
absolvent „Spiru Haret"

Absolvenţii cer clarificări

Membrii Asociaţiei Absolvenţilor Universităţii „Spiru Haret" (AAUSH) cer lămuriri suplimentare de la rectorat în privinţa anunţului pus pe site-ul universităţii.

„Vrem să ştim cât de legal e anunţul din moment ce nu este nici datat şi nici semnat", a declarat Constantin Sledz, preşedintele AAUSH. El a depus un memoriu la Ministerul Educaţiei prin care îi solicită ministrului Daniel Funeriu să clarifice, printre altele, problema absolvenţilor Universităţii „Spiru Haret" înscrişi la programe de masterat în baza adeverinţelor de promovare a examenului de licenţă.

„Au trecut 30 de zile şi n-am primit niciun răspuns", a precizat Sledz. Preşedintele AAUSH susţine că, potrivit propriilor estimări, ar exista aproximativ 200.000 studenţi pentru perioada 2005-2008, dintre care jumătate ar fi urmat specializări neacreditate.

Ministerul ia astăzi decizia

Conducerea USH acceptă poziţia Ministerului Educaţiei

Ministerul Educaţiei nu s-a pronunţat până în acest moment pe tema organizării unei sesiuni speciale de licenţă pentru absolvenţii USH din 2008 şi până acum. În aceste condiţii, atrag atenţia oficiali ai ministerului, „Spiru Haret" nu are în acest moment baza legală pentru organizarea sesiunii speciale anunţate pentru septembrie.

„E drept", spune Gabriel Ispas, şeful Direcţiei Juridice din minister, „că Spiru Haret a cerut aprobare pentru organizarea acestei sesiuni, dar deocamdată nu a primit-o." Abia astăzi ministrul Daniel Funeriu va lua în considerare această cerere şi ar putea să o aprobe.

Gabriel Ispas mai afirmă că anunţurile postate pe site-ul universităţii nu au caracter de act oficial. „În cazul în care o instituţie doreşte să organizeze o sesiune de licenţă trebuie să existe o decizie a Senatului Universităţii, care trebuie să aibă număr şi să fie semnată de rector. Anunţul postat pe site este nedatat şi nesemnat şi nu poate produce efecte", afirmă Ispas.

Rectorul Bondrea rămâne pe poziţie

De cealaltă parte, Aurelian Bondrea jr., rectorul USH, susţine că situaţia e destul de clară. Numărul celor care ar urma să dea licenţa în septembrie 2010 ar fi cuprinsă între 10.000 şi 15.000.

„Vor susţine din nou un examen grilă, aşa cum au făcut iniţial. Pentru cei din 2008 s-au eliberat diplomele, dar pentru cei din 2009 Ministerul Educaţiei nu a dat niciun fel de documente", a declarat pentru „Adevărul", rectorul Bondrea jr.

El nu are deocamdată niciun răspuns pentru cei care se întreabă dacă pot urma programele de master la care s-au înscris în baza diplomei de licenţă de la „Spiru Haret".

Ioan Curtu, preşedintele Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), atrage pe de altă parte atenţia că nimeni nu poate specifica numărul exact de absolvenţi ai USH. „Nu avem cum să ştim numărul de studenţi. În 2009, ar fi trebuit să termine 14.000, dar ei au cerut 56.000 de diplome de la minister. Aşa a început scandalul", a spus Ioan Curtu.

Cât despre absolvenţii care au urmat programe de masterat sau care au fost angajaţi, Ioan Curtu susţine că responsabilitatea în privinţa recunoaşterii diplomelor revine doar instituţiilor care ­i-au primit pe absolvenţi şi le-au acceptat diplomele. Scandalul diplomelor de la USH a început în august 2009, când ministrul de atunci al Educaţiei, Ecaterina Andronescu a refuzat să elibereze diplomele de licenţă pentru 56.000 de absolvenţi.

Prezent recent la videochat-ul „Adevărul", ministrul Daniel Funeriu a precizat că „studenţii de la «Spiru Haret» cu diplome care nu sunt acreditate vor mai da o dată examenele. Cei care au fost la programe neacreditate pot fi transferaţi la programe acreditate. Toate celelalte programe neacreditate s-au închis", afirma Funeriu. Ministrul Educaţiei a precizat cu aceeaşi ocazie că studenţii de la „Spiru Haret" vor avea patru ani la dispoziţie pentru a-şi rezolva situaţia.

image
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite