Licenţiaţi ai „Spiru Haret“ se plâng de discriminare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Licenţiaţi ai „Spiru Haret“ se plâng de discriminare
Licenţiaţi ai „Spiru Haret“ se plâng de discriminare

Unii absolvenţi ai universităţii particulare acuză alte instituţii de învăţământ superior de stat că nu-i primesc în examenele de master. Aproape toate specializările de învăţământ la distanţă şi cele de fără frecvenţă din cadrul “Spiru Haret” nu sunt autorizate. Astfel, s-a ajuns, susţin tinerii, la discriminare în procesul de înscriere la master.

Citiţi şi:

Şi universităţile de stat au specializări neacreditate

Bucureşti: Lista universităţilor cu programe de studii neacreditate

Rectorii unor universităţi precum Academia de Studii Economice din Capitală şi „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi au anunţat deja că nu vor accepta la masterat absolvenţi de specializări neautorizate. Astfel, zeci de mii de persoane care au urmat formele de învăţământ neautorizate ale universităţii particulare s-au trezit că nu-şi mai pot aprofunda studiile.

Teodor Costea are 28 de ani şi este din Slobozia, judeţul Ialomiţa. Tânărul a terminat specializarea Administraţie Financiară la „Spiru“, în oraşul natal şi, în urmă cu două zile, a venit la Bucureşti pentru a se înscrie la un masterat, la Academia de Studii Economice (ASE). „Mi se promisese un post de consilier la primărie, cu condiţia să mă înscriu la masterat. Nu m-au primit la ASE pe motiv că am terminat la «Spiru». Sunt foarte revoltat!“, s-a plâns Teodor.

„Abuz asupra studenţilor“
Reprezentantul Comisariatului pentru Societatea Civilă, Emilian Prodan, a declarat, pentru „Adevărul de Seară“, că instituţia pe care o reprezintă a depus deja plângere împotriva conducerilor universităţilor care nu le permit absolvenţilor „Spiru Haret“ să dea la masterat. „Guvernul vrea să dea o ordonanţă prin care Universitatea «Spiru Haret» să nu mai poată organiza admitere. Este un abuz asupra studenţilor şi absolvenţilor. Astăzi ne vom întâlni cu Avocatul Poporului în acest sens“, a mai spus Prodan. Potrivit acestuia, săptămâna viitoare, instanţa va decide dacă titularizarea din acest an va fi anulată, şi la acest examen înregistrându-se abuzuri asupra absolvenţilor „Spiru“.

Drepturile la învăţământ şi la egalitate, încălcate

Şi avocatul Oana Mădălina Leonte a declarat că absolvenţii „Spiru Haret“ au fost supuşi la un abuz din moment ce nu există o hotărâre judecătorească care să stabilească faptul că diplomele de licenţă sunt nule. De asemenea, avocatul a adăugat că celor în cauză li se încalcă drepturile fundamentale la învăţământ şi la egalitate în drepturi  prevăzute  în Constituţie. „Absolvenţii unor forme de învăţământ pot da în judecată universitatea unde nu au fost primiţi şi Ministerul Educaţiei care a generat toată această situaţie“, a explicat avocatul.

ASE face anchetă internă

În replică, directorul departamentului de comunicare din cadrul ASE, Florina Mohanu, a declarat că atât timp cât validitatea diplomelor este pusă sub semnul întrebării, studiile absolvenţilor nu sunt recunoscute. „Noi primim la masterat toţi absolvenţii de programe autorizate. De altfel, şi de la «Spiru Haret» au fost acceptate 178 de dosare, ale celor în regulă. Cei care au absolvit programe neacreditate vor aştepta până în toamnă, dacă mai rămân locuri la masterat”, a mai spus Mohanu. Directorul de comunicare a adăugat că ASE este posibil să aibă la masterat absolvenţi ai unor specializări neautorizate şi că va fi  demarată o anchetă internă în acest sens. „Vom analiza situaţia, după care vom stabili ce măsuri vom lua“, a precizat reprezentanta ASE.

Specialiştii în drept susţin că acest lucru este un abuz, absolvenţii putând apela la instanţă, întrucât justiţia nu a dat încă un verdict în privinţa valabilităţii diplomelor de licenţă marca „Spiru“.

 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite