Unul dintre cei trei răniţi în accidentul aviatic de la Tuzla a murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cei trei răniţi în accidentul aviatic petrecut, luni după-amiază, la Tuzla şi care fusese adus la Spitalul Militar din Bucureşti, alături de ceilalţi doi răniţi, a murit luni noapte, au declarat pentru Mediafax surse ministeriale.

Comandantul de la Boboc lasă moştenirea grea urmaşilor. Tocmai plănuise amenajarea unui terminal civil lângă aerodromul militar.

Tragedie la Tuzla / Surse din anchetă susţin că avionul era încărcat peste limită! Vezi aici lista militarilor decedaţi în avionul morţii

Potrivit surselor citate, este vorba despre  militarul care a fost cel mai grav rănit şi care era în comă , având arsuri de gradele trei şi patru şi fractură de femur.

"Deşi atunci când a ajuns la Spitalul Militar din Bucureşti bărbatul părea să nu mai aibă semne vitale, totuşi medicii au efectuat manevre de resuscitare mai mult timp, însă fără succes", au precizat sursele citate.

Starea celorlalţi doi răniţi, supravieţuitori ai accidentului aviatic de la Tuzla este bună, conduita terapeutică urmând să fie stabilită de către o echipă pluridisciplinară, aceştia fiind internaţi în Spitalul Militar din Capitală, au mai spus sursele citate.

Cei trei răniţi care au supravieţuit accidentului aviatic de luni după-amiază, de la Tuzla, soldat cu moartea a 11 militari, au ajuns la Spitalul Militar din Bucureşti, în jurul orei 23.00. Cei trei au fost aduşi cu elicopterul de la Spitalul Judeţean Constanţa, unde fuseseră internaţi iniţial.

Citiţi şi:

UPDATE: "Subfinanţarea armatei este vinovată moral pentru tragedia aviatică de la Tuzla", au spus militarii timişoreni în rezervă

FOTO EXCLUSIV / Catastrofă aviatică la Tuzla: 11 oameni au murit, iar alţi 3 sunt grav răniţi

Prima ipoteză în catastrofa aviatică de la Tuzla: eroare de pilotaj

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite